Cu siguranță, toți copiii sunt capabili de lucruri extraordinare. Nu există vreo genă a succesului, iar potențialul de fericire și măreție stă în fiecare. Cu toate acestea, diferența dintre viitorii adulți de succes și cei pierduți pe drum, pare să stea în abilitățile dobândite încă din copilărie, pentru a face față provocărilor de pe parcurs.
Ce putem face noi, părinții, în acest context pentru a le asigura cele mai bune șanse spre a-și îndeplini potențialul? Ne-ar plăcea să credem că am putea să-i ferim mereu de adversități, însă o astfel de misiune e aproape imposibilă și ar aduce mai multe dezavantaje decât favoruri în dezvoltarea celor mici. Iar dacă traiul într-o „bulă” nu e un deziderat, atunci cea mai bună șansă a lor, e să le construim din timp reziliența.
Despre reziliență am mai scris deja pe blog și te invit să citești aici și aici, însă acum aș vrea să aduc în atenție mecanismele prin care se pot dobândi abilitățile necesare pentru a depăși cu bine stresul, provocările, tragediile, traumele sau adversitățile.
De ce? Pentru că atunci când copiii sunt rezilienți, sunt mai curajoși, mai curioși, mai adaptabili și mai capabili să-și extindă înțelegerea asupra lumii. Mai prezenți în viața lor fără a disocia, ci convinși că pot fi capabili de lucruri extraordinare.
Însă înainte de a vorbi despre mecanismele de coping, ar fi utilă o înțelegere de ansamblu a modului în care fiecare dintre noi reacționăm în fața provocărilor. În perioadele de stres sau adversitate, corpul trece printr-o serie de schimbări menite să ne ofere versiuni mai rapide, mai puternice și mai capabile ale noastre. Ritmul cardiac crește, la fel tensiunea arterială, adrenalina și cortizolul (hormonul stresului).
Acestea se întâmplă deoarece răspunsul la stres este inițiat de amigdala, partea creierului responsabilă de răspunsurile noastre instinctive și impulsive. De acolo, sunt trimise mesaje către creier pentru a elibera un fel de cocktail chimic (inclusiv adrenalină și cortizol) ce ajută corpul să facă față stresului.
Desigur, aceste modificări ne sunt de ajutor în fața unei primejdii, asigurându-ne pe cât posibil supraviețuirea, însă ele sunt menite să fie pe termen scurt. În fața stresului prelungit, aceleași schimbări fiziologice pot slăbi sistemul imunitar, corpul și creierul.
Stresul poate provoca, de asemenea, închiderea temporară a cortexului prefrontal. Acest turn de control al creierului este implicat în atenție, rezolvarea problemelor, controlul impulsurilor și reglarea emoției. (Uneori, neimplicarea excesivă a cortexului pre-frontal poate fi un lucru bun – există momente în care trebuie doar să trecem la acțiune fără a ne opri să reflectăm, să planificăm sau să contemplăm.)
Cu toate acestea, pericolul nu e mereu iminent, iar pentru a putea funcționa optim de-a lungul existenței noastre, e crucială dezvoltarea rezilienței, pentru a reactiva cortexul prefrontal și pentru a calma amigdala. Pentru a încadra adecvat pericolele și a sesiza când acestea au trecut, extinzând capacitatea de recuperare, adaptare și găsire a unei soluții la stres sau adversitate.
Vestea bună este că rezistența poate fi dobândită și exersată indiferent de vârstă, iar beneficiile sunt cu atât mai mari cu cât construirea rezilienței și educarea mecanismelor de coping încep din copilărie. Iată cum:
1. Relațiile de susținere
Cercetările ne spun că nu încrederea în sine, determinarea sau forța interioară sunt cele care îi conduc pe copii prin adversitate, ci prezența fiabilă a relațiilor de susținere. În contextul unei relații iubitoare cu un adult îngrijitor, copiii au posibilitatea de a-și dezvolta abilități vitale de coping.
Prezența unui adult receptiv poate ajuta, de asemenea, la inversarea modificărilor fiziologice care sunt activate de stres. Acest lucru va asigura că sistemul imunitar, corpul și creierul în curs de dezvoltare sunt protejate de efectele dăunătoare ale momentelor dificil de gestionat. Am scris mai multe despre cum pot ajuta neuronii oglinda în condiții de stres, aici.
Mai mult decât atât, se pare că sprijinul social este asociat cu emoții pozitive mai mari, un sentiment de control personal și predictibilitate, stimă de sine și motivație. Iar pentru că cei mici nu vor observa întotdeauna oamenii care sunt de partea lor, consolidarea relațiilor cu cei care îi apreciază, îi va întări. (‘I-am spus bunicii cât de curajoasă ești. Este atât de mândră de tine.’)
2. Consolidarea funcțiilor executive ale creierului prin intermediul jocului
Această reglare a funcționării lor executive va consolida cortexul prefrontal și îi va ajuta să-și gestioneze propriul comportament și propriile sentimente, sporind capacitatea de a dezvolta strategii de coping. În acest context, se dovedesc foarte utile existența rutinelor, oferirea de oportunități pentru propriile conexiuni sociale, joc creativ dar și jocurile de societate, ori cele de memorie.
Oricât de puerile ar părea, jocurile chiar sunt cel mai bun teren pentru ca cei mici să exerseze controlul impulsurilor (așteptarea rândului la joc), planificare, memorie de lucru și flexibilitate mentală (capacitatea de a gândi alternative pentru a câștiga). Mai mult decât atât, le oferă oportunități de a gândi și de a acționa independent, de a lua propriile decizii.
De cele mai multe ori, rezolvarea problemelor este un proces creativ. Și pentru că cei mici sunt în mod natural curioși și creativi, au nevoie de spațiu și timp să se joace și să își exerseze talentul ludic, ce sprijină reziliența. Tocmai de aceea, joaca chiar e o treabă serioasă la vârsta lor.
3. Direcționarea intenționată a atenției
Practicarea tehnicilor de Mindfulness, pentru a aduce atenția în prezent asupra simțurilor, chiar funcționează. Acestea creează modificări structurale și funcționale în creier, care susțin un răspuns sănătos la stres. Prin intermediul lor, cortexul prefrontal rațional este capabil să preia din nou controlul, reducând activitatea în amigdala instinctivă, impulsivă.
De asemenea, tehnicile de Mindfulness consolidează legăturile dintre cortexul prefrontal și amigdală. Iar când această conexiune este puternică, cortexul prefrontal calm, va avea mai multă influență în decizii și comportament.
În articolul de aici poți citi mai multe despre exerciții și activități în direcția împrietenirii copiilor cu tehnicile de Mindfulness.
4. Exercițiile fizice
Exercițiile fizice întăresc și reorganizează creierul pentru a-l face mai rezistent la stres. Unul dintre modurile în care face acest lucru este prin creșterea neurochimicalelor care pot calma creierul în perioadele de stres.
Desigur, orice lucru care îi face pe copii să se miște este minunat, însă cu atât mai mult, atunci când oportunitățile de a face mișcare vin cu o doză de distracție, acest tip de mecanisme de coping funcționează foarte bine în detensionare. Joaca cu mingea, dansul, plimbările cu bicicleta, până și plimbatul câinelui oferă variante bune de creștere a rezilienței în fața stresului.
5. Sentimentele de competență vizavi de sine
Hrănirea sentimentelor vizavi de capacitățile de gestionare a situațiilor dificile ajută mult în construirea rezilienței. Iar pentru aceasta e nevoie de recunoașterea de către cei dragi a punctelor forte, a lucrurilor curajoase pe care cei mici le fac, a efortului pe care îl depun. Însă mai mult decât atât, importantă e încurajarea luării propriilor decizii.
Când copiii se simt capabili, sunt mai puțin susceptibili să fie reactivi la stresul viitor și mai susceptibili să facă față provocărilor viitoare.
„Ești un superstar atunci când vine vorba de încercări grele. Ai ceea ce trebuie. Continuă. Vei ajunge acolo. ‘
Când noi decidem să credem în ei, și ei vor începe să creadă în propria forță.
6. Optimismul
Optimismul s-a dovedit a fi una dintre caracteristicile cheie ale persoanelor rezistente. Și chiar dacă pare o trăsătură de personalitate, optimismul poate fi încurajat. Datorită neuroplasticității sale, creierul se poate reconecta pentru a fi mai optimist prin experiențele la care este expus. Pentru aceasta e nevoie ca perspective diferite să fie aduse în atenția celor ce tind să privească paharul ca fiind pe jumătate gol.
7. Reformularea problemei
Abilitatea de a reformula provocările în moduri care se simt mai puțin amenințătoare este o abilitate extrem de valoroasă. În momente de dificultate sau dezamăgire, o asemenea capacitate îi va ajuta pe cei mici să se concentreze asupra oportunităților care încă există, dincolo de ce s-a pierdut deja.
Desigur, aceasta nu înseamnă invalidarea modului în care se simt, ci presupune recunoașterea viziunii asupra lumii și introducerea lor într-una diferită, neexplorată încă.
„Este dezamăgitor când plouă într-o zi în care plănuisem o excursie în natură, nu-i așa? Să profităm la maximum de acest lucru. Ce putem face într-o zi ploioasă pe care probabil că nu am face-o dacă ar fi însorit?”. Ideea este să ne concentrăm asupra a ceea ce a rămas de făcut, mai degrabă decât a ceea ce s-a pierdut.
Acest lucru le va permite copiilor să depășească ceea ce este evident și să vină cu idei noi, cel puțin la fel de interesante. De asemenea, le va spori creativitatea și îi va încuraja să pună la îndoială limite sau idei cu privire la modul în care „ar trebui” să se facă lucrurile.
8. Solicitarea ajutorului
Copiii vor avea adesea ideea că a fi curajos înseamnă a face față lucrurilor singuri. Tocmai de aceea, sublinierea faptului că a fi curajos și puternic înseamnă inclusiv să știi când să ceri ajutor, e un aspect important în calea construirii rezilienței.
Cu toate acestea, un punct sensibil în context e însă capacitatea noastră, de adulți, de a rezista în a ne oferi ajutorul atunci când nu e solicitat. În a ne încrede în aptitudinile copiilor de a gestiona singuri situații conforme vârstei. Dacă pot face ceva singuri, copiii au nevoie de încurajare, fără a le sări în ajutor în mod automat.
În spațiul prețios dintre a cădea și a se ridica din nou, ei învață cum să-și găsească picioarele.
9. Înfruntarea fricii
Gestionarea cu brio a temerilor vine cu o forță incredibil de împuternicitoare pentru oricine! Însă pentru a face acest lucru, copiii au nevoie de sprijinul corect, încă de la început. Copiii pot fi destul de radicali în fața situațiilor cu care se întâlnesc, așa că atunci când se confruntă cu ceva dificil, alegerile pot părea doar două – de înfruntare sau de evitare cu orice preț.
Tocmai de aceea, ei au nevoie să învețe că există și o a treia opțiune. Aceea de a învinge prin mici bătălii, îndreptându-se treptat spre scopul final, fără a pierde controlul asupra temerii și prin susținerea celor din jur.
10. Încurajarea asumării eșecului
E imperios necesar ca cei mici să înțeleagă că curajul pe care îl manifestă în a face ceva dificil, este mai important decât rezultatul. Libertatea adecvată vârstei le permite să învețe care sunt limitele lor, încurajându-i să ia decizii și să învețe că pot face față lucrurilor care merg prost.
Frica de eșec nu se referă atât la pierderi, cât la teama că ei nu vor putea face față pierderii. Și de regulă noi, părinții, suntem indicatorul lor pentru când lucrurile merg prost. Însă dacă învățăm împreună să privim eșecul, greșeala în sine, ca pe o oportunitate de creștere pentru a îmbunătăți pe viitor aspectele care n-au funcționat, cu siguranță eșecul nu va fi vreodată un capăt de drum.
Din contra, asumat, va veni cu setul lui de lecții valoroase. Iar expunerea la factorii de stres și provocările pe care le pot gestiona în timpul copilăriei, vor contribui la capacitatea de a face față stresului în timpul maturității.
11. Recunoașterea sentimentelor pentru ceea ce sunt
Reziliența nu este despre a nu suferi niciodată. Cu toții trăim uneori durere emoțională, recul și tristețe. Dar sentimentele au întotdeauna un motiv bun pentru a fi acolo, chiar dacă uneori se pot simți incomod.
Cheia pentru copii este să învețe totuși să respecte acele sentimente (chiar și pe cele rele), fără să le lase să preia controlul asupra lor. Tristețea și durerea, de exemplu, ne pot face să ne dorim să ne retragem pentru o vreme. În timpul retragerii, informațiile sunt reflectate, asimilate și prelucrate, astfel încât echilibrul să poată fi găsit din nou.
Fără o recunoaștere autentică a sentimentelor, acestea nu vor fi procesate corespunzător, iar treptat, în locul rezilienței se va instala disocierea.
12. Mentalitatea de creștere
Întrucât creierul are capacitatea de a rescrie circuitele neuronale, și oamenii au potențialul de a se schimba, atât timp cât decid să adopte o mentalitate de creștere. Iar acest aspect e unul relevant în ceea ce privește modul de raportare în legătură cu cei din jur.
Cercetările au arătat că atât timp cât copiii au o mentalitate de creștere și potențial de a se schimba, sunt mai predispuși în a da dovadă de rezistență atunci când lucrurile devin dificile. În comparație cu copiii care cred că agresorii vor fi întotdeauna agresori și victimele vor fi întotdeauna victime, copiii care cred că oamenii se pot schimba raportează mai puțin stres și anxietate, sentimente mai bune despre ei înșiși ca răspuns la excluderea socială și o sănătate fizică mai bună.
13. Limbajul de rezolvare a problemelor
Discuțiile despre probleme sunt o parte foarte de importantă în calea rezolvării dificultăților. Iar modul în care noi, părinții, le vorbim copiilor devine fundamentul pe care ei își vor construi propriul mod de a vorbi despre/cu sine. Astfel, în loc să le rezolvăm automat problemele, le-am putea pune la dispoziție instrumente de dialog, intra sau inter-personal, pentru a-și rezolva propriile probleme.
Iată câteva idei:
„Ce ar face [cineva pe care îl consideră capabil]?; Ce a funcționat înainte?; Spune cât mai multe idei în două minute, chiar și pe cele prostești. Ceva bun va apărea de acolo.; Cum putem împărți această mare problemă în bucăți mici?”
Și iată și un exemplu practic: Dacă problema este „Ce se întâmplă dacă îmi se face dor de tine când sunt la bunici?”, pașii de urmat vizează mai întâi validarea sentimentelor, iar apoi oferirea limbajului de rezolvare a problemelor, fără a le oferi soluția în sine.
„S-ar putea să îți fie dor de mine. Și mie îmi va fi dor de tine. Este normal să îți fie dor de oamenii pe care îi iubești, chiar dacă ești cu oameni cu care îți place să fii. Ce crezi că ar putea ajuta dacă se întâmplă acest lucru?” sau „Ce ar face Superman într-o astfel de situație?” ori „Ce fel de lucruri te ajută casă pentru a te simți confortabil și în siguranță? Știu că ai întotdeauna idei grozave”.
În același registru, foarte utilă se dovedește înlocuirea lui „de ce?” cu un simplu „cum?” Explicația e că atunci când lucrurile merg prost – așa cum se întâmplă uneori – chestionarea situației cu „de ce” adresat copiilor, se termină adesea cu „nu știu”. Cu toții se întâmplă să facem lucruri de care nu suntem mândri; și mai degrabă decât să întrebăm „De ce ai făcut asta?”, am putea să încurajăm rezolvarea problemelor și reflectarea asupra lor, întrebându-i cum pot să o corecteze: „Cum poți rezolva asta?”
14. Imitația
Oricât de multe lucruri le-am spune copiilor despre ce ar trebui să facă pentru a depăși problemele, exemplul nostru de bune (sau mai puțin bune) practici în situații similare, rămâne cel mai puternic mod prin care aceștia vor învăța să gestioneze greutățile cu care se vor întâlni.
Oamenii mici din viața noastră urmăresc îndeaproape totul, iar o normalizare a reacției noastre în fața stresului, le va deschide calea pentru a explora ce înseamnă acele experiențe pentru ei și pentru a experimenta modalități de a răspunde.
15. Iubirea necondiționată
Mai presus de orice, această iubire le va oferi o bază solidă la care să se întoarcă atunci când lumea începe să se zdruncine și prin care, în cele din urmă, vor învăța că își pot oferi singuri acea bază solidă de care au nevoie pentru a trece cu bine prin adversități. O mare parte din reziliență este, de fapt, construirea credinței în ei înșiși. Acesta este, în cele din urmă, cel mai bun lucru în care vor crede vreodată.
Articolul de mai sus reprezintă o traducere personală adaptată, a unuia dintre cele mai bune resurse întâlnite de către mine în mediul online, ce vizează construirea rezilienței și educarea mecanismelor de coping la copii. Textul original poate fi consultat aici și m-aș bucura să fie și pentru tine o sursă de inspirație în a crește viitori adulți capabili în a-și trăi propriile vieți la întregul potențial, indiferent de obstacolele din cale.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
