Jurnal de companie

Câte lucruri aud oamenii spuse despre ei în fiecare zi? Câte lucruri aud copiii, care încă nu au filtre să discearnă între ce e despre ei și ce e despre cei care aruncă spre eicuvinte? Câte dintre lucruri se lipesc de ei în conștiință? 

Câte devin parte din propria retorică pe care o poartă fără să realizeze? Câte sunt complimente și câte sunt critici? Etichete pe care le poartă pe dinăuntru, prea multe săpătoare de gropi și prea puține dătătoare de aripi. Căci, din păcate, balanța înclină covârșitor spre critici pe care le recunoaștem mult mai ușor. Le-am primit de la alții și le știm servi mai departe cu ochii închiși. 

Poate, dacă am vedea scris pe noi fiecare cuvânt spus de către ceilalți, ne-am spăla mai des de judecată și am păstra curat tot ce-i al nostru. 

Poate, am arunca mai puțin noroi, înțelegând pe propria piele dificultatea de a scoate fiecare pată aruncată fără compasiune. 

Poate, am deveni mai mult oameni și mai puțin etichete și mașini care lipesc altele mai departe. 

Cu toate gândurile de mai sus în minte și în suflet s-a născut cartea O călătorie de (re)cunoaștere și tare m-aș bucura să le fie copiilor jurnal de companie în propria călătorie spre cine sunt ei, dincolo de tot ce se spune și li se spune în fiecare zi. 

Aș fi fericită să știu că experiențe lui Rai oferă modele practice, adaptate vârstei și jucăușe de introspecție, urmărind cu mai multă atenție emoții, reacții care nu le aparțin înainte să le preia involuntar în conștiință.

Astfel, dincolo de povestea în sine, o călătorie printr-o zi obișnuită, plină de acțiuni și interacțiuni, cartea îi invită pe copii să devină detectivi, colectând informații despre ei de la cei din jur, pentru ca mai apoi să ajungă la propriile concluzii despre cine și cum sunt ei. 

Tocmai de aceea, ultimele pagini creează în joacă oportunitatea de a testa rolul de observator, ghidându-i pe copii să facă diferența între etichete care le sunt adresate și propria realitate.

Uneori, și nouă, adulților, ne e greu să ne delimităm de imaginea construită în ochii celorlalți, însă vreau să cred că pentru copiii noștri n-o să mai fie o povară bagajul de etichete atunci când învață să le dezlipească la timp.