Dincolo de tot ce am pus bun în carte, acolo nu sunt doar eu. E o mână de oameni ce au ales să creadă în visul meu și cărora le sunt profund recunoscătoare. Simt că de multe ori luăm lucrurile de-a gata și nu ne oprim suficient să apreciem ce se întâmplă bun în viața noastră.
Iar în cazul meu, deși iubeam cărțile pentru copii, cu ilustrații frumoase, cu un print de calitate și text pe măsură, niciodată nu am bănuit câtă muncă e în spatele coperților. De cât efort e nevoie de la o idee la o carte.
Așa că acum fac o pauză și o reverență în fața celor care nu se văd, dar fără de care cartea Dialoguri sincere nu ar fi existat.
Anca Boloș și Editura Cartemma. De fapt, Anca e Cartemma. Anca e o forță a naturii, datorită căreia lumea e mai bogată. Creativă, jucăușă, mereu în mișcare și neobosită, e întruchiparea curajului și a determinării de a-ți urmări visurile, oricât de imposibile. Pe Anca am întâlnit-o prin intermediul Clubului de carte Cu copiii la povești și m-a fascinat energia ei.
A fost prima care a răspuns cu încredere unei idei năstrușnice de a participa la primul Târg de carte dedicat exclusiv copiilor, într-un oraș de provincie și ne-a dat încredere că lumea poate fi mai bună, pagină după pagină. Tocmai de aceea, a fost prima și singura căreia i-am trimis scriptul cărții Dialoguri sincere, iar ea a ales să-i vadă potențialul. Să parieze pe șansa cărții de a aduce relaționare și conectare în cât mai multe case de oameni care cresc tot oameni, doar mai mici.
Cărțile Editurii Cartemma transmit nu doar un mesaj, ci și o stare de spirit, curaj și imaginație. Iar faptul că lansarea mea în lumea autorilor are loc sub îngrijirea Ancăi e o onoare pentru mine.
Cristina Gyalai e minunea talentată din spatele ilustrațiilor cărții Dialoguri sincere. Încă de când am pornit pe drumul acesta, mi-am făcut o imagine mentală despre cum mi-aș dori să arate personajele cărții, dar mai ales cum să exprime trăiri, emoții și simțiri. Așa că nu puteam să fac o alegere mai bună decât să o cooptez pe Cristina în echipă.
Cu o îndemânare incredibilă, ea a reușit să transpună în imagini un întreg univers atât de familiar copiilor și părinților, surprinzând realitatea fiecăruia. E o muncă titanică de creație în fiecare ilustrație, însă stilul Cristinei vesel, proaspăt și prietenos a făcut lucrul să pară o joacă de copii. Dincolo de talent, o stimez mult pentru seriozitatea și efortul susținut în a livra doar cele mai bune rezultate, mult peste așteptările mele.
Mai mult decât atât, Cristina și Anca sunt mămici, având fiecare câte doi copii grozavi și oricât de provocatoare ar fi viața de părinte, găsesc energie, timp și disponibilitate să lucreze cu pasiune. Iar aceasta se vede în absolut tot ce fac.
În plus, sunt mai mult decât recunoscătoare echipei Secom, ce prin brand-ul ChildLife a ales să sprijine proiectul meu. Mi se pare fabulos că un asemenea lider de piață în domeniul suplimentelor alimentare de pediatrie din România, a decis să își alăture numele de al meu, decizând să susțină un autor la început de drum.
Sunt mare fan al produselor ChildLife de multă vreme, iar siropul de Vitamina C nu lipsește niciodată din casa noastră. Ne-a salvat de la multe viroze înainte ca ele să debuteze. Mai mult, când copilul meu era mic și ne luptam cu problema demineralizării smalțului, îmi amintesc cât de multe eforturi am depus pentru a aduce din SUA un supliment cu Vitamina K2 pentru copii. Iar acum produsele ne ajung cu ușurință acasă, la un click distanță, datorită Secom.
Dincolo de grija față de sănătatea familiei, ei se concentrează și pe starea de bine a relației părinți-copii, iar prin intermediul podcast-ului Child Life – Provocări de părinte, facilitează accesul la informații de calitate din lumea parenting-ului.
Așadar, decizia lor de a susține publicarea cărții Dialoguri sincere a venit pentru mine precum o confirmare împuternicitoare a faptului că tot ce se regăsește acolo poate ajuta la a menține armonia între părinți și copii.
Simt că s-au „aliniat stelele” în așa fel încât cartea mea să iasă de la tipar în cea mai bună formă posibilă și apreciez infinit întreaga muncă a tuturor celor implicați. A fost un drum lung până aici, însă unul cu însemnătate și m-aș bucura tare mult ca Dialogurile sincere să devină un sprijin în momentele voastre de iubire ori zbucium. Poți comanda cartea online direct pe site-ul Editurii Cartemma, aici.
Mai multe despre cele 6 dialoguri incluse poți citi mai multe aici. Atelierele creative ce însoțesc dialogurile sunt prezentate aici.
Mulțumesc!
ÎN STOC
Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare
Vârstă: 2-8 ani
Nr pagini: 102
Editura: Cartemma
Autor: Laura Ivinis
Ilustrator: Cristina Gyalai
Dimensiuni: 220 x 220mm
Copertă: cartonată