fbpx

Cu sprijinul TRANSAVIA

Simt că  O călătorie de (re)cunoaștere e cel mai bun text din câte am scris până acum. Și se prea poate să fi rămas doar un text și până în zi de azi dacă n-ar fi întâlnit în calea lui exact oamenii de care avea nevoie să îl transforme în cea mai bună formă a lui, într-o carte!  

Ilustratoarea Cristina Gyalai s-a întrecut pe sine, iar stilul proaspăt al graficii desenelor e fabulos! Editoarea Anca Boloș a pus și a dat suflet proiectului, de n-ai cum să nu iubești cartea! Iar eu, ei bine, are sens să vă mai zic că am mai crescut mai mult decât credeam posibil odată cu cartea, odată cu noua Călătorie de (re)cunoaștere?!   

Însă dincolo de eforturile noastre, dincolo de frumosul făurit din creativitate, orice carte ce prinde formă și substanță e o investiție care în afara susținerii concrete nu ajunge în mâinile nimănui, nu produce nicio schimbare, nu ajunge să-și spună povestea.

Așa că înalț recunoștință către partenerul de proiectTRANSAVIA, stindard al sustenabilității prin performanță, una dintre cele mai importante companii din România, cu grijă față de dezvoltarea durabilă, sănătate fizică și emoțională, care a decis să susțină tipărirea cărții.

Îmi face mare cinste decizia TRANSAVIA de a investi încredere în munca mea creatoare, cu atât mai mult cu cât aparținem aceleiași comunități de oameni preocupați de ce pun la baza creșterii, pe masă, dar și în suflet în fiecare familie în care ajung.

Mai multe detalii despre sustenabilitatea și implicarea TRANSAVIA în comunitate, puteți citi pe site-ul oficial, aici: https://www.transavia.ro/pentru-comunitate, iar acum, compania face încă un pas înainte în direcția susținerii educației, sprijinind O călătorie de (re)cunoaștereo carte manifest a descoperirii de sine, încă din copilărie.