Copiii trăiesc prin joacă. Respiră joacă. Iubesc și învață prin joacă. Se pregătesc pentru viață prin ea. Ba mai mult, joaca e un univers întreg în care copiii au nevoie să se regăsească, pentru ca ulterior să poată să își găsească locul în lume.
Cu toții ne naștem programați pentru joacă, întrucât prin intermediul ei reușim să explorăm mediul înconjurător, dar și să aflăm lucruri despre noi. Joaca ne ajută practic să rămânem curioși să descoperim alte orizonturi. Să avem imaginație în a putea vedea lucrurile altfel, pentru a găsi soluții, pentru a gândi strategii.
Joaca e distractivă, relaxează și aduce bună-dispoziție. Vine cu socializare și competențe pentru munca în echipă, comunicare. Jocul exersează răbdarea și reziliența, curajul, încrederea în sine. Joaca menține fizicul și psihicul sănătos. Și oricât de irelevantă ni s-ar părea nouă ca adulți, joaca creează mai multe conexiuni în creierul copiilor decât am putea să conștientizăm la o primă vedere. În lumea jocului, posibilitățile sunt infinite și creativitatea e la ea acasă. E loc de greșeală, dar și mai mult loc de a o lua mereu de la capăt.
Și cu toate acestea, de cele mai multe ori, noi ca părinți, nu facem altceva decât să le grăbim joaca, să le-o oprim, să le-o îngrădim în moduri care ni se par nouă relevante. Noi, cei care odată ce creștem, uităm de fapt cum se joacă joaca. Punem la înaintare jocuri ce să dezvolte IQ-ul, în care să nu „piardă timpul” aiurea și la capătul cărora să dobândească abilități vizibile imediat. Ba chiar întrerupem joaca punând întrebări ce n-au legătură cu desfășurarea jocului, doar pentru a îi da „scopuri mai înalte”, când de fapt joaca își urmează cursul natural, pe care noi ca adulți, nu mai știm să-l înțelegem.
Ne jucăm cu ei fără chef, obosiți, lipsiți de imaginație și contra cronometru. Iar dacă se poate, amânăm joaca pentru o altă dată, într-un viitor neclar. Pasăm responsabilitatea jocului împreună de la un părinte la altul, îi trimitem mereu să se joace singuri și devenim frustrați atunci când ne cer compania la joacă. Ne enervăm când se supără că pierd și căutăm să ne impunem punctul de vedere inclusiv în joaca lor.
Tocmai de aceea am ales să numesc articolul aici de față, Joaca e o treaba serioasă, pentru că poate așa înțelegem și noi, ca adulți, ca părinți, cât de importantă e ea în dezvoltarea copiilor noștri. De multe ori o considerăm drept non-sens, ce-i ține ocupați de la treburile serioase și pierdem din vedere fix esențialul, adică faptul că la vârsta lor, joaca chiar e o treabă serioasă în care au nevoie să canalizeze cât mai multă energie.
De fapt, e chiar cea mai serioasă treabă a lor în copilărie și am putea lăsa sprânceana încruntată deoparte atunci când se joacă și poate nu ar trebui (în accepțiunea noastră). Joaca e starea lor naturală și mai degrabă ar fi cazul de sprâncene ridicate și semne de întrebare atunci când nu-i vedem jucându-se, indiferent de circumstanțe. E timp pentru toate în viață, iar acum e timpul lor să se joace. Și al nostru să le fim alături, căci nu peste multă vreme vor crește, iar joaca se va transforma în alte treburi serioase.
Așadar, cum ar fi ca de acum să-i lăsăm în pace în joaca lor, să le creăm cât mai des momente în care să exploreze universul punând la căpătâi joaca? Poate așa vor avea mai multe șanse să-și păstreze vie curiozitatea când vor crește mari, să gândească liberi singuri, să fie creativi, să nu se plictisească, să învețe mereu cu plăcere.
Și cum ar fi ca în loc să-i luăm din joacă, data viitoare să ne alăturăm și noi în joc? Poate așa am reuși să înțelegem mai bine că atunci când căutăm să ne conectăm la ei, jocul e cel mai bun „teren” pentru a rodi atașamentul, înțelegerea, încrederea, iubirea necondiționată. Dacă le-am vorbi și noi limbajul jocului cu entuziasm, s-ar conecta și ei la lumea noastră și ne-ar răspunde fără a ignora solicitări.
E adevărat, se poate să nu ne vină natural o facem, îmbrăcați în „haine” de stres, griji și alte preocupări. Însă dacă am înțelege că prezentul e singura certitudine și am îndrăzni să ne bucurăm de el alături de copii, s-ar putea ca jocul să redevină bun și pentru noi. Să ne amintească să ne relaxăm fără a ne lăsa copleșiți de viață. În final, nimeni nu câștigă în jocul vieții; poate doar cei ce aleg să ia în serios și joaca. ?
Mai multe pe tema jocului în dezvoltarea copiilor te invit să citești în cartea „Reţete de jocuri. De ce şi cum să te joci cu copilul tău” scrisă de către psihologul Lawrence J. Cohen. Specializat în terapia prin joc, el a dezvoltat conceptul de “playful parenting” care vorbește despre importanța conexiunii dintre părinte-copil, facilitată prin joacă. Recent a fost invitat în podcast-ul Child-Life de la Secom – Porovocări de părinte, unde a vorbit despre același subiect. Ascultă aici interviul în limba engleză, ori citește aici transcrierea discuției în română și alege și tu să faceți din joacă o parte esențială a zilei.
Iar drept inspirație, îmi propun să pornesc aici pe blog o mini-serie de joacă în familie… din mai nimic. M-aș bucura să stârnească și în tine cheful de bună-dispoziție și să devii la rândul tău inventiv alături de copii, pentru o oră de joacă creativă pe săptămână. Citește aici să vezi despre ce e vorba.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
