Zilele trecute am citit un articol publicat de către Universitatea Harvard, în cadrul Institutului ce se concentrează asupra dezvoltării copiilor (Center on the Developing Child), ce pune în centru reziliența, ca atribut esențial pentru progresul și prosperitatea oricărei societăți.
Știința ne spune că unii copii dezvoltă rezistență sau capacitatea de a depăși dificultăți grave, în timp ce alții nu. Așadar, înțelegerea de ce unii copii se descurcă bine în ciuda experiențelor adverse timpurii este crucială, atunci când avem în plan să fim părinți buni pentru copiii noștri.
Studiul de la Harvard arată că o modalitate de a înțelege dezvoltarea rezilienței, este vizualizarea unei scale de echilibru, ori a unui balansoar. Experiențele pozitive și abilitățile de a face față cu bine unor situații dificile dintr-o parte, contrabalansează adversitatea semnificativă pe de cealaltă parte. Astfel că, reziliența este evidentă atunci când sănătatea și dezvoltarea copilului se îndreaptă spre rezultate pozitive – chiar și atunci când o parte semnificativă a factorilor se concentrează pe partea negativă a balansoarului. Însă ce ajută realmente în a înclina balanța favorabil?
Cercetătorii arată că cel mai frecvent factor pentru copiii care dezvoltă reziliență, stă în relațiile stabile și devotate cu cel puțin un părinte, îngrijitor sau alt adult responsabil. Aceste relații oferă o reacție personalizată și protecție care apără copiii de o eventuală întrerupere a dezvoltării, cauzată de diverse situații imprevizibile și/sau periculoase.
De asemenea, relațiile devotate și stabile construiesc capacități cheie – cum ar fi abilitatea de a planifica, monitoriza și regla comportamentul – care le permite copiilor să răspundă adaptativ la adversități și să prospere. Această combinație de relații de susținere, construirea abilităților adaptative și o bază de experiențe pozitive, sunt fundamentul rezilienței.
Așadar, reziliența necesită relații, nu individualism. Capacitatea de adaptare și prosperare în ciuda adversității se dezvoltă prin interacțiunea relațiilor de susținere, în ciuda credinței răspândite, dar eronate, că oamenii trebuie să se bazeze doar pe o anumită putere eroică a caracterului. Știința ne spune acum că prezența reală a cel puțin unei relații de susținere și multiple oportunități pentru dezvoltarea abilităților eficiente de coping, sunt elementele esențiale pentru consolidarea capacității de a face fața cu bine unor adversități semnificative.
Mai mult, cercetările au identificat învățarea de a face față amenințărilor gestionabile, drept esențială pentru dezvoltarea rezistenței. Nu tot stresul este dăunător. Există numeroase oportunități în viața fiecărui copil de a experimenta stresul ușor de gestionat – cu ajutorul adulților care sprijină acest „stres pozitiv” -ce poate sprijini dezvoltarea. În timp, copiii devin astfel mai capabili să facă față obstacolelor și greutăților vieții, atât fizic, cât și mental.
În plus, capacitățile care stau la baza rezilienței pot fi consolidate la orice vârstă, conform studiilor de cercetare. Creierul și alte sisteme biologice se adaptează cel mai ușor la începutul vieții, dar cu toate acestea, niciodată nu este prea târziu pentru a construi rezistența. Activitățile de promovare a sănătății adecvate vârstei pot îmbunătăți semnificativ șansele ca o persoană să se recupereze din experiențele care induc stresul.
De exemplu, exercițiul fizic regulat, practicile de reducere a stresului și programele care construiesc în mod activ funcții executive și abilități de autoreglare, pot îmbunătăți inclusiv abilitățile adulților de a face față, de a se adapta și chiar de a preveni adversitățile din viața lor. În final, adulții care își consolidează aceste abilități în sine, pot modela mai bine comportamente sănătoase pentru copiii lor, îmbunătățind astfel rezistența generației următoare.
Mai multe informații pe tema rezilienței la copii studiate la Harvard Center on the Developing Child pot fi accestate aici, iar studiul ce pune în centru dezvoltarea copiilor prin intermediul relațiilor semnificative aici.
Atenție însă, reziliența nu trebuie niciodată confundată cu disocierea, acel sentiment de aparentă ne-afectare în fața unui eveniment supărător emoțional. Poți citi aici de ce e importantă numirea corectă a reacției în fața adversității, iar până mai suntem noi la „frâiele” alegerilor în devenirea copiilor, hai să ne asigurăm că alegem conștient.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
