Mă bucur să te găsesc aici, curios să afli detalii despre cuprinsul cărții! Citind paginile alături de cei mici, îi veți cunoaște pe Rai și pe mămica lui și sunt convinsă că îi veți îndrăgi tare, relaționând cu ușurință la ei, în momente de iubire ori de zbucium, prin intermediul celor 6 dialoguri incluse.
Cred cu tărie că nicio relație nu e perfectă, iar ca să trecem peste lupte de putere și să înțelegem că nu suntem niște inamici trimiși să ne stricăm unii altora buna-dispoziție, am putea începe să privim realitatea fiecăruia pentru ceea ce este.
Ca părinți, am renunța la pretențiile ca cei mici să devină obedienți fără drept de apel și am căuta să ne conectăm, înainte să corectăm. Am lăsa loc dialogului în care fiecare își exprimă punctul de vedere și în care sentimentele sunt validate. Am accepta că lista de priorități e diferită și i-am ajuta să vadă că limitele nu sunt acolo ca să încurce, ci ca să asigure bună-starea fiecăruia.
Dar mai ales, parcurgând dialogurile, copiii ar putea prinde curaj să exprime sincer ceea ce simt. Alături de Rai, ar putea înțelege că și mămicile sunt oameni, care vor sau nu să recunoască, obosesc uneori. Ar învăța că dialogul deschide calea negocierilor și ar afla cum pot fi buni pentru ei, dar și pentru cei din jur.
Mai mult decât atât, cartea ar putea deschide calea dialogului între voi, împuternicindu-i pe cei mici să rămână sinceri, fără teama de a exprima și emoții mai puțin plăcute precum frica, îngrijorarea, furia. Iar indiferent de situație, ar înțelege că iubirea părinților rămâne necondiționată și securizată. Și chiar dacă apare zbuciumul, întorcându-ne la conectare, rămânem sinceri și trăim autentic.
Cele 6 Dialoguri pornesc de la momente de tensiune, însă prin conectare, înainte de corectare, întăresc iubirea și restabilesc înțelegerea în relație. În plus, la finalul fiecărui Dialog, veți găsi câte un mic atelier creativ la care să lucrați împreună pentru a sedimenta cele citite.
Iată pe scurt, mici rezumate ale dialogurilor:
Azi nu m-am jucat destul
Nu știu cum e situația la voi acasă, însă la noi și în majoritatea cazurilor pe care le cunosc, copiilor nu le ajunge niciodată joaca. Și oricât de mult ne-am bucura să-i vedem făcând ceea ce le place, vine un moment, mai ales la final de zi, când ne vedem obligați să le întrerupem distracția, pregătindu-i de somn.
Însă de cele mai multe ori se întâmplă ca această tranziție să nu fie atât de lină precum ne-ar plăcea nouă. Ca adulți responsabili de o rutină sănătoasă pentru buna dezvoltare a celor mici, ne lovim dintr-o dată de refuzurile lor de a încheia joaca. Iar de la solicitări adresate frumos, până la certuri și amenințări pentru ignorarea solicitărilor, nu e decât un pas.
Astfel, Dialogul Azi nu m-am jucat destul dezbate tendința nestăvilită de joacă a copiilor, aducând în discuție limitele și regulile ce ne țin sănătoși și voioși.
Iar în sprijinul respectării regulilor, atelierul creativ ce însoțește dialogul vă va putea ajuta să puneți la cale propria Rutină de culcare.
Maniere-bariere
Momentul mesei se întâmplă să fie destul de tensionat uneori, iar înțelegerea pare să dispară atunci când așteptările privind modul în care ar trebui să se desfășoare micul-dejun, prânzul ori cina, e diferit pentru fiecare. De-o parte a mesei suntem noi, părinții, care ne-am dori ca cei mici să mănânce organizat, civilizat și respectând bunele maniere, iar de cealaltă parte sunt copiii, care caută joaca în orice situație, fără a ține cont de regulile de bună purtare.
Astfel, din momentul plăcut, petrecut împreună savurând preparate delicioase, masa se transformă într-o ocazie de cicălire și ceartă.
Așadar, Dialogul Maniere-bariere vine să întâlnească așteptările fiecăruia legate de servirea mâncării, găsind împreună o variantă de compromis mulțumitoare și de o parte și de cealaltă.
Atelierul creativ propus întărește fix această înțelegere, lăsând loc și de maniere, dar și de joc prin intermediul Cartonașelor cu maniere fără bariere.
Mai bine te aștept
Ca părinți ocupați cu foarte multe responsabilități, știm cât de frustrant e să ne ducem la bună îndeplinire sarcinile, avându-i pe copii agățați de noi și solicitându-ne insistent să ne alăturăm lor în joacă. Însă cei mici, care nu înțeleg foarte bine că lista de priorități a fiecăruia e diferită, fac tot ce le stă în putință pentru a obține ceea ce-și doresc. Unde se ajunge în astfel de situații? De regulă la exasperare și poate chiar cuvinte dureroase aruncate la nervi.
Ce ar putea să ajute în asemenea situații, ar fi să ne vedem și să ne validăm unii altora prioritățile. Tocmai de aceea Dialogul Mai bine te aștept aduce în discuție rolurile și responsabilitățile fiecăruia, încurajând joaca ori munca independentă și exersarea conștiinței de sine.
Iar pentru că cei mai pricepuți oameni la joacă sunt copiii, atelierul creativ le va „oficializa” acestora calitățile, confecționând împreună propriile Carnete de experți în jucării.
Și eu ce fac?
Poate printre lucrurile cele mai importante pentru relația copii-părinți, delimitarea individuală sănătoasă oferă fiecăruia spațiu personal de dezvoltare și bunăstare. Deseori, fără să vrem, ca părinți ne pierdem în copii căutând să le împlinim nevoi și dorințe, iar ei, specific vârstei, se individualizează prin prezența noastră. Și dacă până la o vârstă ne vedem datori să fim mereu alături de ei, pe măsură ce cresc, începem să simțim că uneori timpul nostru ne aparține.
Însă ce înțeleg ei atunci din schimbarea noastră de atitudine? Fiecare plecare a noastră o văd ca pe un abandon, iar noi ne simțim ca închiși într-o cușcă din care am vrea să evadăm măcar din când în când. De aici, lipsa empatiei și forțarea acceptării situației de fapt.
Dată fiind situația, Dialogul Și eu ce fac? vine să le vorbească celor mici despre liberul arbitru, identitatea personală, somatizarea emoțiilor și teama de despărțire, pe limba lor, simplu și explicit.
Mai mult, atelierul creativ Hai la drum îi va putea ajuta să vizualizeze mai bine delimitarea individuală, înțelegând că iubirea pentru ei rămâne mereu acolo și chiar dacă uneori drumurile se despart, ele ne aduc înapoi împreună.
Poieri
Ori de câte ori se întâmplă să le adresăm solicitări copiilor ce au legătură cu poziționarea în timp, cei mici par să înțeleagă, însă sunt de regulă departe de momentul corect la care facem referire. Cei mici nu sunt capabili să înțeleagă asemenea nouă noțiunea timpului, iar de aici apar în general mari neînțelegeri.
Poate dacă am înțelege că pentru fiecare trecerea vremii se măsoară diferit, noi ca părinți bazându-ne pe măsurarea lui precisă cu ajutorul ceasului, iar ei, copiii trăind intens doar prezentul, măsurat mai degrabă în experiențe decât în minute, am găsi mai multă înțelegere de ambele părți. Și pentru că jocul le vorbește cel mai bine pe limba lor, orice noțiuni predate astfel ar avea cele mai mari șanse de a fi integrate corespunzător.
În acest asentiment, Dialogul Poieri ajută mai degrabă la plasarea unor repere de timp ușor de gestionat, fără a-i responsabiliza pe copii înainte de a fi vreme cu măsurarea lui exactă. Practic, oferă structura cadru de gestionare a trecerii timpului într-un mod prietenos.
Tot în joacă și atelierul creativ Măsor timpul măr(ișor) ar putea fi de folos copiilor în a-și seta propriul ceas interior la unitatea de măsură universală.
Cocostârcul Zbucium
Părinți fiind, simt că reușim să tolerăm acceptabil majoritatea situațiilor dificile în relație cu cei mici, mai puțin accesele lor de furie. Acestea nu fac altceva decât să crească și în noi nivelurile de stres și agitație, până la punctul în care răbufnim chiar și mai tare decât ei. Începe atunci un concurs de urlete din care evident, niciunii nu avem de câștigat, ci din contra, perpetuăm modele greșite de gestionare a emoțiilor puternice.
Am putea în schimb, să dăm loc emoțiilor să iasă la suprafață din timp, înainte ca acestea să fie greu de controlat. Am putea fi sprijin și adăpost pentru trăirile fiecăruia, oferind confort și atașament securizat. Iar mai apoi, am putea ca într-o joacă să învățăm împreună să respirăm prin toate emoțiile.
Așadar, Dialogul Cocostârcul Zbucium pune accentul pe cele mai sensibile coarde precum stăvilirea nervilor și stăpânirea de sine, pentru a gestiona zbuciumul interior într-un mod simpatic și fără explicații complicate.
Iar pentru a destinde atmosfera în situații tensionate, ultimul atelier creativ din carte, Boneta lui Zbucium, ar putea deveni îndemnul la reconectare, ori de câte ori în relație apar rupturi.
În final, vreau să cred că lectura e valoroasă nu atât prin caracterul ei literar, ci mai degrabă prin simplitatea și realitatea ei. Prin muzicalitatea și autenticitatea ei. Prin expresivitatea și amuzamentul ei. Prin dialogurile sincere și pline de iubire dintre o mamă și copilul ei.
Despre carte am scris mai multe aici, iar aici poți citi despre Atelierele creative ce însoțesc dialogurile. Iar dacă îți place ce ai citit, te invit să o comanzi pe site-ul Editurii Cartemma.
Mulțumesc!