Ce se alege de planurile tale în vremurile acestea? Pui totul în așteptare sau mergi înainte indiferent de context? Renunți de tot la ele în masa de incertitudini, așteptând să vezi ce aduce ziua următoare?
Pe ce te bazezi în luarea deciziilor? Mai are ceva sens când totul pare să se năruie în jur? Cum te dezlegi din strânsoarea ce ne-a prins mâinile și picioarele pe loc? Om fi oare naivi să mai credem în steaua noastră norocoasă?
Atât de multe întrebări și atât de multă ceață în jurul lor! E frustrant tot ce se întâmplă și suntem îndreptățiți să fim furioși în fața vremurilor. După doi ani de pandemie, ne-am fi vrut viața înapoi, să fim liberi să facem tot ce am înfrânat până acum.
Visam la un an legendar, fără să ne gândim că și 2022 va intra în istorie, însă la capitolul războaie și drame ale omenirii.
Din nou, sub teroarea amenințărilor, recalibrăm valorile și așteptările, doar că acum suntem și mai obosiți ca înainte. Criza sanitară ne-a erodat și mai mult încrederea în sistem, dar și în propria judecată.
Ne e frică de greșelile alegerilor noastre și ne-a cam pierit optimismul. Ce ne rămâne de făcut?
În tot haosul acesta, am putea să cercetăm mai în amănunt ce ne hrănește reziliența, acea capacitate de a depăși dificultățile de orice fel, direcționând atenția înspre acolo.
Fie că e vorba despre relații de atașament, stare de sănătate, reglare emoțională, conectare spirituală, acestea pot să ne ghideze chiar și prin întunericul necunoscut și înfricoșător spre o mentalitate de creștere, dând sens existenței noastre. Amintindu-ne de capacitatea de a alege un scop viitor în locul durerii actuale.
În timp de adversitate, reziliența e motorul planurilor ce nu se împiedică în context, ci caută oportunități și variante de a le duce la îndeplinire. De a ne reveni și a depăși încercările vieții.
Nu suntem singuri în fața greutăților, însă din comoditate, tindem să ne însușim roluri de victime, așteptând să fim salvați de către alții. Dăm vina pe context, pe steaua ce nu pare să mai strălucească suficient pentru noi, ne vedem mici și neputincioși, cu insuficiente resurse de a merge înainte.
Ne temem că vom fi înghițiți de „peștii mari”, dar pierdem din vedere proporționalitatea lucrurilor. Da, resursele nu sunt distribuite în mod uniform, dar nici problemele nu sunt.
În general, dificultățile „peștilor mari” sunt asemenea dimensiunilor lor și de multe ori, baza în resurse nu e suficientă.
De cele mai multe ori însă, diferența o face strategia de a crește, indiferent de mărime. Relațiile pe care se bazează și curajul de a merge înainte. Conexiunea la scopul mai înalt, încrederea că viitorul poate fi bun din nou, chiar și în fața pericolelor.
Așadar, nu e despre ce ai, ci despre ce decizi că poți să faci cu ce ai.
Cu planurile care nu se îneacă, ci se reconfigurează spre a se îndeplini în continuare. Cu dorința de a nu rămâne pe loc, așteptând barca de salvare ce s-ar putea să nu mai vină. Cu reziliența pe care ne-am construit-o deja ori cu îndrăzneala de ne-o consolida, chiar și pe timp de război. Cu determinarea de a ne adapta, de a învăța, de a înțelege ce e important pentru noi.
Când tot ce ai e supus hazardului, amintește-ți de tot ce ești și construiește de acolo!
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
