Cum nicio relație nu este perfectă și conflictul face parte din viața tuturor, așa cum am spus și aici, conectarea și deconectarea în mediul familial sunt normale. Ce e cel mai important însă în acest traseu, e reconectarea ce are nevoie să urmeze după conflict. Acea reparație ce vine să aștearnă din nou înțelegerea între membrii familiei.
Vorbim atât de des despre conectare și despre rolul ei în a păstra un mediu propice pentru dezvoltarea fiecăruia și cu toate acestea, cercetările vin să ne arate că nu este realist, posibil sau chiar sănătos să ne așteptăm ca relațiile noastre să fie armonioase tot timpul.
Ceea ce știm din știința dezvoltării și din cercetările asupra familiilor, sugerează că mereu vor exista rupturi și ceea ce contează cel mai mult este modul în care răspundem la ele. Timpul petrecut împreună, atât de necesar și valoros, e însă și vectorul a numeroase oportunități de tensiune și sentimente rănite.
Partea bună e că, deși inconfortabile, aceste momente oferă, de asemenea, invitații ample la reconectare. Ne oferă exercițiul bun de gestionare a relațiilor interumane, dar și oportunități de creștere împreună și individual. Ele scot la lumină și ce e mai rău, dar și ce e mai bun din noi. Deconectările sunt un fapt al vieții și gestionarea lor corectă vine cu setul ei de beneficii, distincte de cele ale conectării.
Cercetătorii Ed Tronick și Andrew Gianino, au calculat cât de des sunt întradevăr „acordați” (attune) copiii și îngrijitorii lor pe parcursul unei zile. (Acordarea este un ritm de interacțiune înainte și înapoi, în care cei implicați în relație împărtășesc emoții pozitive.) Astfel, au descoperit că aceste momente de reală conectare sunt surprinzător de puține. Chiar și în relații sănătoase, cu atașament securizat, îngrijitorii și cei mici sunt sincronizați doar 30% din timp. În schimb, celelalte 70% de interacțiuni sunt nepotrivite, nu sunt sincronizate sau au loc reparații în relație.
De ce am adus în discuție aceste cifre? Pentru că ele reflectă realitatea. Și nu acele imagini proiectate în jur, în special în mediul social virtual, în care sunt afișate doar momente perfecte de armonie în familie. Simt că e extrem de dificil să ne găsim un echilibru în relații, acum mai mult ca niciodată, raportându-ne conștient sau involuntar la ceilalți. Copiii „vecinilor” par mai ascultători, mamele par mai relaxate, tații par mai implicați. Și noi?! Acum suntem bine și în 2 minute cei mici se ceartă fără un motiv anume, casa e „întoarsă cu capul în jos” în alte 3 minute, noi zbierăm la ei de 5 minute și nimic nu pare să funcționeze.
Atunci devenim exagerat de critici și nemulțumiți de propriile situații, încât nu căutăm să vedem dincolo de conflicte. Devenim frustrați și neputincioși, ne pierdem răbdarea și abilitatea de a înțelege și repara dispute. Ni se pare că nu o să fim niciodată bine cu noi și cu cei din jur, așa cum sunt ceilalți. Iar această „realitate” a noastră, devine ulterior și realitatea viitorilor adulți. Viața devine un câmp de luptă.
Și totuși, de ce să depunem efort în a repara mereu și mereu relațiile după conflict? În primul rând pentru că ne dorim să fim fericiți împreună. Pentru că doar așa vom ajunge să ne iubim de-a întregul relațiile noastre de potrivire imperfectă, dar autentică. Iar aceasta ne va ajuta să-i creștem pe cei mici împliniți și bine cu ei, dar și cu ceilalți. Viața nu va mai fi acel câmp de luptă, când vom înțelege că nu suntem inamici, lucrând împreună să reparăm ce am stricat. Și chiar dacă va continua să fie o serie de nepotriviri, comunicări greșite și dezacorduri, le vom repara rapid, poate de mii de ori pe zi și de milioane de ori pe an.
„Relațiile se reduc la dimensiunea domeniului de reparații”, spune Rick Hanson, psiholog și autor al mai multor cărți despre neuroștiința bunăstării. „Dar o ofertă pentru o reparație este unul dintre cele mai dulci, vulnerabile și importante tipuri de comunicare pe care oamenii le oferă reciproc”, adaugă el. „Se spune că prețuiești relația.”
Viața e făcută dintr-un lanț de conectări, deconectări și reconectări. Un fel de carusel ce are nevoie de șine stabile, bune și autentice, astfel încât călătoria să fie una plăcută.
Despre pașii efectivi în direcția formării unei culturi familiale în care rupturile sunt percepute drept normale și reparațiile fac parte din fiecare zi, vino să citești mai multe aici. Deși fiecare reparație este unică, există totuși câteva linii de ghidare ce ajută în caz de deconectare spre o reparație autentică. Iar ca părinți buni ori ca adulți responsabili ce caută să crească prin ei copii fericiți și împliniți, m-aș bucura ca discuțiile de acolo să deschidă calea reparațiilor sincere și necesare.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
