Acum ceva vreme am găsit într-o librărie o carte pentru copii ce mi-a atras atenția din prima. Pe copertă era desenat un leu destul de deranjat de faptul că hipopotamul, celălalt personaj de pe copertă, stătea cu nasul lipit de obrazul său în timp ce îi povestea ceva, invadându-i spațiul personal. Instant m-am regăsit pe mine fix în postura leului, în multe dintre interacțiunile cu propriul copil, dar și cu alți copii de vârsta sa. Și chiar dacă mă lovisem des de situația aceasta, abia atunci am înțeles cât de necesar e să explic conceptul de spațiul personal și nevoia respectării sale, astfel încât să mă fac înțeleasă.
Despre cât de mult bine aduc cărțile în viața copiilor în a-și însuși informații noi și în a oferi relaționare, conectare, curaj, încredere (și multe altele) am scris deja aici, iar cartea despre care îți vorbesc, „Pascal, invadatorul spațiului personal” cred că poate fi un bun punct de plecare în a porni propriile dialoguri alături de cei mici, legate de subiect.
În cazul nostru, cartea n-a fost bună doar pentru copil, ci și pentru mine, întrucât m-a determinat să caut pe mai departe cum să educ în mod susținut, această abilitate socială extrem de importantă. Așa că am început să mă documentez. Iar acum vin să îți spun și ție ce cred că ajută în modelarea unui bun spațiu personal.
Sigur, probabil mai mult ca niciodată, educarea respectării unei distanțe confortabile față de cei din jur, vine cu beneficii pentru întreaga societate. Însă chiar și dincolo de normele privind distanțarea socială în contextul pandemiei actuale, spațiul personal este o abilitate foarte importantă pentru copii de a învăța, practica și crește respectându-se pe ei și pe cei din jur.
Majoritatea copiilor mici vor să atingă totul și pe toată lumea, în timp ce învață despre mediul înconjurător. Ei caută să simtă, să guste, să atingă lucruri și oameni, fără să își pună probleme precum ce sunt acele obiecte sau cui aparțin; ori dacă oamenii sunt confortabili cu prezența și interacțiunea lor atât de apropiată, obișnuiți fiind, în general, cu apropierea fizică față de membrii familiei. Cu toate acestea, unele lucruri sunt „în afara limitelor” de a le atinge; ba mai mult, e nevoie a educa limite în interacțiunile ce ar putea deveni periculoase, cu străinii în general.
În acest context, indiciile vizuale cu privire la spațiul personal par să funcționeze cel mai bine pentru copii. În cazul bebelușilor și a copiilor mici, gardurile sunt limite evidente și definesc un spațiu specific. Este adesea necesar să „îngrădim” într-o zonă pentru a menține în siguranță bebelușul sau copilul mic în timp ce învață unde poate merge și ce este acceptabil să atingă. Porțile pentru copii, împrejmuirea unei zone de joacă sau construirea unei granițe de mobilier folosind scaune de bucătărie, pot oferi toate o definiție clară a spațiului de joacă al unui copil. Așadar, în faza copilului mic, limitele personale sunt legate în primul rând de siguranță.
În ceea ce-i privește pe copiii puțin mai mari, un indiciu vizual despre spațiul personal poate include un exercițiu simplu prin care copiii se învârt într-un cerc cu brațele întinse (așa cum sugerează de altfel și cartea recomandată mai sus – exersarea spațiului personal). Astfel, spațiul din cerc creează propriul său spațiu personal; un fel de „bulă spațială”.
În general, este acceptat faptul că avem o „bulă spațială” mai mică cu familia și prietenii apropiați, decât avem cunoștințe, străini și comunitate în sensul larg. Însă pentru copiii mici, bula spațială poate avea uneori aceeași dimensiune pentru toată lumea. Ei tind să creadă că toată lumea are aceleași bule spațiale precum au ei. Se pot apropia de tine așezându-se direct în poală, te pot îmbrățișa fără permisiune, îți pot atinge părul, se pot juca cu colierul, pot atinge un desen pe cămașă sau pot atinge corpul tău fără permisiune, uneori în locuri nepotrivite.
Evident, toate aceste lucruri pot fi incomode pentru cealaltă persoană, dar noi ca adulți știm în principiu cum să gestionăm aceste comportamente și cum să redirecționăm copilul. Dar când un copil pătrunde în spațiul personal al altui copil, astfel de interacțiuni nu funcționează întotdeauna atât de bine. Copiii se simt incomod, enervați și uneori supărați când colegii intră în spațiul lor personal. Iar astfel de situații pot genera inclusiv anxietate socială, și de o parte și de cealaltă. Astfel, educarea unui spațiul personal bun, precum și protejarea lui sunt aspecte importante de avut în vedere în dezvoltarea aptitudinilor sociale.
Revenind la „bula spațială” și la indiciile vizuale necesare pentru a o conștientiza, în cazul celor mici, dincolo de ridicarea brațelor la orizontală, în mod evident, funcționează joaca. De exemplu, cu ajutorul unei sfori lungi amplasate în jurul lor, aceasta permite crearea unui perimetru de confort în care să fie incluse persoanele în interacțiune. Mai mult, e indicat ca adulții să intervină în discuții despre cine ar putea fi permis în interiorul cercului restrâns (mama, tata, frați, bunici etc.).
Modelând apoi sfoara și extinzând cercul în jurul copiilor, ar putea fi adăugați în interior alți membri de familie, prieteni. Iar pe măsură ce se creează alte cercuri dincolo de bula spațială, e util ca discuțiile cu cei mici să vină cu sugestii în timp ce explorează cine ar trebui și nu ar trebui să fie în spațiul lor personal. Mai mult decât atât, modelarea unor astfel de cercuri îi va ajuta pe copii să înțeleagă și distanța pe care ar trebui să o păstreze față de străini, pentru a se simți în siguranță.
Ce ajută în plus pentru a integra conceptul de spațiu personal, dincolo de discuții și reprezentare vizuală, e propria exemplificare a cercurilor de confort. Astfel că exercițiu de modelare a cercurilor s-ar putea întreprinde prin comparație față de cei din jur. Unii dintre noi vom avea cercuri mai restrânse, alții mai largi. Iar această observație ar fi utilă ulterior, pentru a înțelege și respecta spațiul personal al fiecăruia.
Un alt aspect important e înțelegerea flexibilității spațiului personal, ce poate depinde de o varietate de factori (cu cine ești, ce faci, unde ești), inclusiv cât de bine cunoști cealaltă persoană, relația ta cu ea și nivelul de încredere.
Totuși, dincolo de exemplificări și observații, o cercetare mai amănunțită a situației, relevă faptul că pentru a însuși educarea granițelor sănătoase, e nevoie ca la baza oricăror comportamente să fie sădite empatia și conștiința de sine. Acestea joacă un rol major în interacțiunile sociale, dincolo de regulile predate. Astfel, înțelegând și protejându-și propriile limite, copiii vor simți să le recunoască și să le respecte și pe cele ale celor din jur.
Deși poate părea absurd să le vorbești unor copii de 3-4-5 ani despre empatie și conștiință de sine, acestea fiind „cuvinte mari” și greu de înțeles chiar și pentru adulți, cea mai simplă variantă e de a porni și evidenția mereu în comportament „regula de aur” – principiul clasic „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Acest tip de reciprocitate în gândire și comportament, stă de fapt la baza empatiei și conștiinței de sine (ție îți place când cineva se împinge în tine, încercând să iasă primul din clasă în pauză? probabil că nu, astfel că nici tu nu ar trebui să te înghesui).
În plus, pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă, dincolo de limitele bulei spațiale, este important ca cei mici să perceapă și să accepte nevoia spațiilor personale și a intimității chiar și a celor din cercul cel mai apropiat. Toată lumea are nevoie de un spațiu care este doar al lor. În această direcție, multe spații personale pot fi definite învățând copiii prin propriul exemplu despre intențiile care implică intimitate pentru tine sau lucrurile tale (am nevoie să merg la toaletă singur, discuția este una privată, îmi e confortabil să mă îmbrac/dezbrac la mine în cameră, aceasta este periuța mea de dinți, etc).
În mod cert, predarea oricărei noi abilități sociale copiilor presupune multă răbdare. Cei mici au o durată scurtă de atenție și este posibil să fie nevoie ca noile concepte să fie repetate în mod susținut cu empatie și fermitate. Iar atunci când sunt observate în în mod pozitiv în comportament, evidențierea lor ajută mult în integrarea acestora în conduita socială.
În final, las aici un scurt video util în a exersa un bun spațiu personal, iar aici, aici și aici vei putea consulta informații detaliate despre cele prezentate mai sus.
Spațiul personal nu ne face distanți și reci, nepăsători, ci vine să ne țină în siguranță, fizic și psihic, devenind atenți la nevoile noastre și ale celor din jur.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
