Eu m-am declarat demult fan total al cărților pentru copii. Mi se pare absolut fascinant cum povestioare de câteva pagini, însoțite de ilustrații, pot aduce atât de multă informare, relaționare, creativitate, conectare, vindecare, speranță, curaj, încredere. Și cred că aș putea umple multe alte rânduri întregi, doar numind tot binele pe care îl aduc astfel de cărți, alese cu atenție și citite cu interes, în viața celor mici.
Copilul meu are 6 ani și încă de când era în burtică și intram în librării să caut cărți pentru gravide, parcă „gravitația” mă atrăgea mai mult spre cărțile pentru copii, frumos amplasate lângă cele pentru mămici. Așa am început să răsfoiesc, să caut să mă informez, să aleg și să pregătesc o mică bibliotecă pentru viitorul mic cititor.
Recunosc, în ceea ce mă privește, nu obișnuiam să fac din lectură o pasiune. Citeam rar și fie cărți necesare activității profesionale, ori altele, cărți „la modă”, care de multe ori nu mă prindeau și rămâneau doar începute. Viața mea era destul de haotică și nici nu găseam interes în a citi, mai mult decât o făceam.
Însă îndată ce am devenit mămică, am început să citesc tot ce prindeam la mână pentru a fi cel mai bun părinte pentru copilul meu. Nu mi-a ieșit, de multe ori, așa cum am scris și aici și treptat epicentrul lecturii s-a mutat de pe parenting spre dezvoltare personală. Cu toate acestea, citeam mai des, din comoditate, articole, recenzii, studii pe marginea anumitor subiecte, întrucât informația era astfel livrată concentrat, pe subiecte directe în care găseam interes, iar timpul limitat avut la dispoziție era suficient pentru a înmagazina cunoștințe.
Abia acum, când am ajuns la un oarecare echilibru cu mine, realizez că de fapt, problema era că nu puteam citi cu adevărat. Nu aveam liniștea aceea interioară care să îmi permită să apreciez o lectură pe de-a întregul ei. Mă hrăneam cu informații punctuale, din surse rapide și mi se părea că altfel mi-aș pierde timpul citind despre ce nu mă interesează neapărat. N-aveam relaxarea necesară să citesc romane, nici măcar cărți consacrate de dezvoltare personală. Abia acum am învățat și eu să savurez lectura, chiar dacă în doze mici, în funcție de disponibilitate.
Revenind la subiect, am să-ți povestesc mai multe despre cum a ajuns copilul să iubească cu adevărat cărțile. Ce a funcționat la noi în deprinderea dragului de carte și cum văd influența lor în viața de zi cu zi.
De la nici o lună a copilului, am căutat să creez momente în care să îi citesc cu intonație diverse povestioare. Treptat, copilul a prins drag de rutina noastră, iar pe măsură ce a început să înțeleagă tot mai multe despre lumea din jur, ritmicitatea poveștilor citite de către mine a început să o fascineze. De fiecare dată alegeam pentru lectură un moment în care copilul era odihnit, sătul și liniștit, capabil să urmărească tonul vocii.
Pe măsură ce a crescut, a primit în mână cărticele cartonate, adaptate vârstei, pe care le-a găsit mereu la îndemână și pe care le-a putut răsfoi în voie. Iar momentul de lectură a rămas, de cele mai multe ori, un punct de reper în zi.
A ajutat mult prezența mea în comunități online adresate lecturii (în special Ce le citim copiilor) acolo unde am avut acces la informații despre cărți, recomandări, chiar și promoții.
Mai mult decât atât, participarea la întâlnirile Clubului de carte Cu copiii la povești a adus de fiecare dată o confirmare în plus a plăcerii de a fi în jurul cărților și al copiilor. Se știe deja că cei mici învață cel mai adesea prin imitație și prin puterea exemplului, astfel că interacțiunea în cadrul întâlnirilor Clubului de carte îi punea pe copii în fața momentului de lectură. Cu toții ascultau ce se citea, răspundeau la întrebări pe parcurs sau puneau chiar ei întrebări, povesteau la final despre ce s-a citit și legau mereu lectura de un atelier creativ ce să le amintească și pe mai târziu despre cele citite la întâlnire. În plus, sentimentul de apartenență dat de dragul de carte, le-a adus copiilor de la club, cel mai bun motiv de a lega prietenii.
Așa că, îți recomand cu căldură să cauți și tu în zona ta astfel de cluburi de lectură pentru cei mici, să participi la evenimente dedicate cărților, să-i duci pe copii la întâlniri cu autorii, chiar și online, acum cât există restricții. Să îi implici în achiziția cărților, să le ceri părerea, să vizitați împreună librării și biblioteci, plimbându-vă printre rafturi și răsfoind cărți.
Alegeți de fiecare dată povești adaptate vârstei, alegeți stiluri diferite de expunere a poveștilor, alegeți ilustrații diverse, astfel încât copiii să poată să își contureze modele preferate. Alegeți împreună serii de povești, cu personaje de care copiii să prindă drag, să aștepte cu sufletul la gură întâmplările din capitole ori cărți noi. Iar când se apropie momentul de lectură la voi acasă, lasă-i pe copii să aleagă singuri ce vor să le citești.
Iar pentru că poveștile prind viață prin intermediul tău, al celui ce le citește celor mici, asigură-te că dai tot ce ai mai bun în momentul respectiv, astfel încât mesajul cărților să fie transmis așa cum ar fi făcut-o însuși autorul. Eu recomand să citești mai întâi singur povestea, înainte de a le-o citi copiilor. Ajută mult ca lectura să fie parcursă anterior, întrucât vei fi pregătit mai bine să intri în pielea personajelor, să creezi suspans și emoție prin intermediul intonației tale. Nu ezita să te „prostești”, să faci lectura distractivă, acolo unde e cazul, pentru că știi deja cât de mult le place copiilor să râdă. Oprește lectura atunci când apar întrebări, sau deschide chiar tu calea dialogului cu cei mici despre cele citite.
Ai în vedere că momentul de lectură e poate pentru tine o simplă „citeală”, dar cei mici, în majoritatea cazurilor, rămân mult timp cu povestea în suflet, își pun întrebări despre ce s-a întâmplat acolo, iau întâmplările din carte și le aplică în viața lor, așa cum am scris și aici.
Și uite așa, ajung de fapt la motivația importanței cărților în viața celor mici. Ele pot modela un comportament, scăpa de o teamă, însenina o zi morocănoasă. Ele aduc conectare și încredere că, asemeni personajelor din povești, cu bunătate, curaj, onestitate, adevăr și dreptate, iubire, omenie și empatie, obstacolele pot fi depășite. Prieteniile pot fi legate, alegerile pot fi bune, greșelile pot fi îndreptate, discuțiile grele pot fi purtate, emoțiile de orice fel pot fi exprimate, lecțiile pot fi învățate.
Iar pentru că recent am terminat de citit, alături de copil, ultima carte a Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Caietul – Roman mic pentru fetele care cresc mari, vreau să-ți povestesc cum Mura, personajul central din poveste, a determinat-o și pe fiica mea să își țină un fel de jurnal special. În poveste, fetița scrie întrebări în caietul ei, iar cineva, un anume „dătător de răspunsuri” secret, îi răspunde frumos la întrebări grele, pe care Mura le are și nu îi e confortabil să le spună cu voce tare. Copilului meu i-a plăcut extrem de mult cartea și modul drăguț, pe îndelete și cu explicații pe înțelesul ei, date de acel „dătător secret de răspunsuri” încât și-a dorit foarte tare ca „el” să îi răspundă și întrebărilor ei. Astfel, și-a pregătit un caiet frumos și a început să scrie, așa cum poate un copil de 6 ani să o facă, propriile întrebări. Și în mod evident, răspunsurile au început să apară în mod „secret” 😛 Iar bucuria a fost uriașă, pentru că răspunsurile au venit frumos, după modelul din carte. Evident, știe în sinea ei că eu sunt cea care răspunde, însă preferă să rămână o notă de mister asupra personajului secret. Și continuă să adreseze zilnic întrebări peste zi, iar primul lucru dimineața, caută răspunsurile în caiet.
A aflat multe de când întreabă, lucruri pe care în mod normal nu mă întreabă pe mine, iar în ceea ce mă privește, am realizat că în tumultul zilelor, tind să o zoresc atunci când vine cu întrebări, să ofer răspunsuri evazive, de care să scap rapid, să-mi pot continua activitatea întreruptă. Și din cauza aceasta, nici întrebările ei nu mai vin cu așa mult entuziasm și sunt punctuale, fără să fie genul de întrebări „existențiale” precum cele din caiet.
Vezi tu, cartea Prințesei Urbane a fost bună și pentru mine, nu doar pentru copil, făcându-mă să realizez că pentru a rămâne în contact cu copilul, în special în anii ce urmează, e important să îi fiu alături, să deschid calea dialogurilor, să îi dau de înțeles că vreau și pot să răspund și întrebărilor intime, dificile, sincere. Așadar, cărțile cu adevărat bune pentru copii, cred eu, sunt acelea care sunt bune și pentru părinți.
Spre final, te îndemn să le citești copiilor tăi cât de mult, chiar și după ce ei învață să citească singuri, rămânând mereu un moment perfect de conectare între voi.
Iar dacă simți cumva că ai pierdut startul în a le deprinde celor mici dragul de carte, vreau să știi că timpul nu e pierdut. Oricând e un prilej bun pentru a lua o carte, ai lua pe copii lângă tine și a porni împreună pe drumul minunat al poveștilor. Tocmai ce ai citit ce ar putea funcționa, așa că spor la lectură!
