Știi oare fotografia cu cei doi lupi, unul alb și unul negru, ce se privesc fioros în ochi? În ea apare întrebarea „care dintre ei va câștiga într-o eventuală luptă”, iar răspunsul elocvent e că mereu „câștigă cel care e hrănit”. Pe același tipar, cred sincer că la fel stau lucrurile și cu sentimentele. În primul rând față de noi înșine, iar mai apoi, aceleași sentimente câștigătoare se reflectă asupra relațiilor noastre.
În general, cu toții ne dorim să fim iubiți de către cei din jur, însă mult prea rar ne oprim să ne întrebăm oare cât de multă iubire proiectăm noi asupra lor. Oare cât de sinceră e iubirea noastră pentru noi. Simt că în mare parte din timp, tindem să avem mai degrabă așteptări de la ceilalți să ne împlinească nevoia de iubire, cu un minim efort din partea noastră. Iar problema cea mai mare e aceea că așteptările noastre nici măcar nu sunt realiste. Aceasta deoarece fiecare oferă atâta iubire câtă simte și atât de rar se întâmplă să ne fie hrănite exact sentimentele de care avem nevoie.
Tocmai de aceea, consider că am putea schimba perspectiva, îndrăznind să ne uităm mai întâi la sentimentele pe care le nutrim în noi și față de noi, înainte de a ne căuta iubirea împlinită în alții. Relațiile noastre tind să scoată atât ce e mai bun în noi, cât și ce e mai rău. Ele sunt locul ce ne asigură bunăstarea și fericirea, dar și cele mai mari drame și frământări. Iar de cele mai multe ori, relațiile sunt oglinda noastră.
Atunci când intrăm temători, rușinați, nemulțumiți ori neîmpăcați cu noi înșine în relații, proiectăm aceleași sentimente neliniștitoare asupra celorlalți. Și oricât am aprecia în ceilalți ceea ce nu găsim în noi, frustrarea își va spune cuvântul, dacă nu înțelegem să vindecăm în noi ceea ce ne rănește. Dacă nu vindecăm, rănile noastre vor produce suferință și în ei.
Mulți ar spune că atât timp cât tu nu te iubești pe tine, nu te poți aștepta să fii iubit de ceilalți. Eu simt prea categorică o asemenea afirmație, cu atât mai mult cu cât greutățile fiecăruia vin în mare parte tot din relații. Unele anterioare, toxice, în care am fost devalorizați, reduși la neputințele altora. În care poate am fost rușinați, în care poate ne-au fost subliniate defectele. Care ne-au făcut să ne simțim nedemni de iubire. În care ne-au fost hrănite sentimente negre, de către alții care le-au primit la rândul lor.
Dar așa cum devenim „defecți” prin relații, la fel de bine putem alege să ne vindecăm în ele. Putem alege să luăm ce-i bun din alții și în loc să-i „mânjim” cu neputința noastră, să avem curajul de a fi vulnerabili, recunoscând neajunsuri și căutând vindecare. Luând ce-i bun din ei și căutând să reparăm în noi. Permițându-ne să ne lăsăm iubiți și având năzuința de a ne schimba narațiunea poveștii, putem ajunge să hrănim noi înșine sentimentele pe care le căutăm în ceilalți.
Te provoc acum să te uiți la tine, la relațiile tale și cu sinceritate să vezi cum le alimentezi. Uită-te la copiii tăi, la partener ori la prieteni și vezi cât oferi tu. Privește-te în conflicte și neînțelegeri, în momente generatoare de bucurie. Caută să înțelegi cât din fericirea lor e și fericirea ta. Cât din neputința lor de a-ți oferi ce ai nevoie e despre ei ori despre tine. Câtă iubire, empatie și atașament securizat poți dărui dezinteresat. Ori câtă frustrare, resentimente ori neîmplinire personală propagi.
Am făcut și eu exercițiul acesta și a fost dureros să mă recunosc plină de așteptări și goală pe dinăuntru, plină de renunțări la mine și incapabilă de a-mi oferi confort și valoare independent de ceilalți. Grăbită să renunț la relații provocatoare, în favoarea altora toxice, dar care nu mă solicitau să depun extra efort în a căuta mai mult potențial în mine, în a cerceta necunoscutul.
Un proverb din popor spune că „ce dai, aia primești”. Viața e un joc cu bumeranguri, iar gândurile, cuvintele și faptele noastre, ni se întorc mai devreme sau mai târziu cu o acuratețe nălucitoare, așa cum amintea Neale Donald Walsch în cartea sa Conversații cu Dumnezeu. Așa că înainte de a face, a te gândi ori a spune ceva, imaginează-ți cum ar fi să primești ceea ce transmiți. Apoi fă un pas în spate și decide deliberat să oferi aceeași bunătate cu care te-ai bucura să te întâlnești tu.
Și chiar și așa, alege să dăruiești dezinteresat, nu doar pentru a spera să primești la rândul tău același tratament, ci convins că bunătatea ta te va ajuta în primul rând pe tine. Odată ce vei hrăni sentimentele pe care le cauți, ele te vor găsi acolo unde ești. Alege cea mai bună versiune a ta, căci ea e singura ce ar putea să îți aducă împlinirea și demnitatea de a te iubi și a fi iubit autentic. Raportează-te la copiii tăi și începe de acolo dialogul sincer pentru a da șansa lupului alb să câștige și pentru ei.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici: