Înainte de orice, îți mulțumesc pentru că ești aici pe blog. Ești mamă și ai o mie de responsabilități și treburi în așteptare și cu toate acestea, găsești timp să cauți, să citești ori să asculți cât mai multe informații ce ar trebui să te ajute să crești copii buni și fericiți.
Ai înțeles probabil deja că cei mici nu cresc așa cum le spunem noi că ar trebui să fie și că de fapt sunt și ei oameni cu dorințe, sentimente și interese ce merg dincolo de așteptările noastre. Comportamentul copiilor nu e despre noi. Așa că atunci când ne dorim să le fim părinții de care au nevoie, e necesar să controlăm comportamentul nostru înainte să îl chestionăm pe al lor. Să pornim pe drumul cunoașterii personale, înaintea aplicării variantelor de parenting.
Da, e minunat că ești aici pe blog, sau oriunde altundeva găsești informații relevante pentru tine și că ai înțeles că e nevoie să crești și tu în procesul de creștere al copiilor. Că nu rămâi indiferentă la felul în care tiparul tău de comportament se impregnează în conștiința copiilor. Ai înțeles că e importantă starea de bine și cunoașterea de sine.
DAR,
Cred că e importat înainte de orice, să te raportezi la tine, în funcție de momentul vieții în care ești acum. Și să îți setezi așteptări realiste în funcție de el. Să te uiți în ce etapă a mămiciei te afli. Cât de mici/mari sunt copiii. Cât de dependenți/independenți sunt de tine. Cât de stabilă e fundația ta.
Simt că există o presiune uriașă asupra mamelor în zilele noastre. Foarte multă judecată exterioară și învinovățire interioară ce vine, probabil, din dorința de a performa. De a fi așa cum îi vedem pe alții că sunt, sau chiar mai bine. Noi ca mame, ei ca și copii.
Știu că e nevoie să ne deschidem orizonturile, să ne dezvoltăm personal, însă la fel de bine cred că poate să nu ajute la mai nimic să citești despre starea de bine când tu te lupți să supraviețuiești. Eventual, doar să crească nivelul de anxietate, nemulțumire și frustrare față de tine. Poate să te adâncească și mai mult în învinovățire.
E normal să nu găsești energia necesară ca să fii bine cu tine, într-un moment în care toată lumea ta se zdruncină și în care e crucial ca focusul tău sa fie asupra noului venit. E dureros să citești și să vezi cum ar trebui să fii și să nu reușești. Însă e de așteptat să îți fie mai greu acum, până intri într-o nouă normalitate.
Am învățat că dezvoltarea personală de orice fel are nevoie de siguranță. Poate fi dificil să pornești drumul spre tine, dacă nu ai o oarecare stabilitate. Minimă. Resursele vor fi clar direcționate spre a supraviețui, spre un echilibru întâi acolo și apoi pe alte planuri.
Ba chiar, înainte de orice, specialiștii în dezvoltare personală spun că niciun demers efectiv înspre a te uita la tine, nu poate avea loc în condiții de instabilitate financiară. Apoi e nevoie și de cel puțin o relație de siguranță, cineva pe care să te bazezi, care să-ți fie sprijin. Iar la fel de important e să reușești să îți aloci timp ție.
E nerealistic să te aștepți să fii zen și să devii “egoistă” când de tine depinde și supraviețuirea copiilor. Când nu știi dacă și mâine ai ce pune pe masă, când nu ai dormit de prea multe zile o noapte întreagă, când îți lipsește protecția cuiva, când nu ai pe cine să chemi atunci când ai nevoie de ajutor. Când sănătatea îți joacă feste.
E important în schimb, să fii informată. Să știi la ce să te aștepți, în funcție de etapa în care te afli. Să îți cunoști realitatea și prioritățile. Să vorbești cu tine și cu alții despre ce simți. Să îți permiți să le simți pe toate.
Copiii plâng mult, au foarte multe nevoi și foarte puține abilități. Dorm haotic, se îmbolnăvesc des, se plictisesc repede, nu înțeleg pericolul, devin anxioși. Mesele sunt o provocare, starea de spirit e imprevizibilă. Nu au control emoțional, fac crize de furie greu de gestionat, testează limite, vor să exploreze lumea, iar atenția le e insuficient exersată. Au multă energie, vor să se joace întruna, caută să fie în control, se luptă cu regulile.
Toate etapele de dezvoltare vin cu foarte multe provocări și în interacțiunea cu ei, se prea poate să pierzi sensul rațiunii și al stăpânirii emoționale, să te simți pierdută, să explodezi. Dar acestea nu te fac o mamă rea. Rămâi doar prezentă în interacțiuni, învață din greșeli și caută să repari ce s-a stricat în relație cu copiii, cu soțul sau cei din jur.
Momentan, poate fi suficient și doar să știi că realitatea voastră poate fi și altfel, iar atunci când vei fi pregătită, vei putea fi mai atentă să repari în tine. Fă atât cât poți, căci e mai mult decât ai putea crede.
Va veni o vreme în care apele se vor liniști si vei putea să crești, să faci pace cu tine, să-ți placă mai mult de tine, să știi încotro te îndrepți. Însă până atunci, e în regulă să nu fii în regulă o perioadă. Să nu îți găsești echilibru, să ți se pară că fiecare zi o luptă. Cel mai probabil așa și e. Acum.
Echilibrul nu e oricum o stare permanentă. Emoțiile ne sunt răspunsuri la mediu și putem doar ajunge să depășim sau să îmbunătățim răspunsul nostru emoțional la anumiți stimuli.
Copiii vor crește până la urmă, iar tu vei găsi drumul spre tine, atâta timp cât îți păstrezi interesul de a fi o variantă mai bună a ta în fiecare zi. Chiar dacă nu o simți în multe dintre ele. Sunt convinsă că ești cea mai bună mamă pentru copiii tăi, iar efortul tău nu va fi în van. Nimic din ce merită cu adevărat, nu vine ușor și curând va fi timpul ca determinarea să te ducă spre a fi bine cu tine și cu cei din jur.
Ești mamă, iar superputerea ta mută munții din loc!
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
