Cred sincer că cea mai dezinteresată iubire de pe lume vine din partea copiilor. Ei se nasc și ne iubesc, fără să aștepte nimic în schimb. Pe noi ca părinți ne iubesc atât de mult, încât chiar și când greșim ne exonerează de vină, și uneori, din păcate, o iau asupra lor. Noi suntem soarele și luna, tot cerul ce ține în brațe fericirea lor.
Însă toată iubirea dezinteresată cu care vin în viețile noastre, are nevoie să fie oglindită în comportamentul nostru, ca părinți. Altfel ea începe treptat să își piardă magia în fața realității neprietenoase. Iar „fereastra” de câțiva ani ce deschide larg orizonturile spre a avea o bază solidă și dezinteresată în a iubi și în viitor, se poate îngusta destul de rapid atunci când prin ea nu trece aer cald de dragoste, atenție, grijă, prețuire, apreciere, bucurie de a fi împreună, din partea părinților. Practic, noi suntem cei ce îi învățăm cum se manifestă iubirea prin atenție, grijă, prețuire, apreciere, bucurie de a fi împreună, recunoștință, empatie, iertare, altruism, acceptare necondiționată. În principal, e vorba despre reciprocitate. Dacă noi suntem atenți la nevoile lor, vor fi și ei la ale noastre. Dacă noi îi prețuim și ei vor face la fel în ceea ce ne privește, dacă noi ne bucurăm de prezența lor și ei se vor bucura să fie cu noi și tot așa. Însă raportul acesta de reciprocitate nu se bazează pe interes, ci pe modele de comportament.
Sigur, nu ajută doar să știm ce ar trebui să facem și cum ar fi ideal să ne comportăm pentru a menține iubirea dezinteresată, mai ales dacă noi nu am simțit pe pielea noastră în copilărie și în anii ce ne-au format, o astfel de dragoste. Important e să manifestăm cât mai mult din ce ne e confortabil să oferim, iar acolo unde simțim că nu avem suficiente resurse pentru a manifesta iubirea în diferite ipostaze, să începem dialoguri sincere cu noi înșine. Să reparăm în noi, pentru a menține în ei iubirea dezinteresată.
Și de ce spun toate acestea, e pentru că ziua de azi e una din acele zile de pus în ramă, despre care am mai scris și aici. Și nu atât pentru că e ziua mea (deși mereu mă bucur și chiar nu număr anii, ci bucuriile strânse în ei), cât pentru că azi copilul meu mi-a făcut daruri de iubire dezinteresată. Evident, fără costuri materiale, însă cu multă grijă, atenție la detalii, interes, apreciere, recunoștință, prețuire.
Mi-a oferit lucrușoare făcute cu mânuțele ei, știind care sunt obiectele apreciate de către mine, ce culori îmi plac, ce mă bucură, cum mă poate surprinde. M-a ajutat să pregătim tortul împreună. Mi-a oferit timp, renunțând la o parte din timpul împreună pentru a putea face ceva ce era important pentru mine. M-a răsfățat cu pupici și îmbrățișări, căci știe că acesta e limbajul meu de iubire. Și mai ales, cel mai frumos cadou despre care nici nu știe că mi l-a oferit, e de fapt dovada faptului că îi sunt o mamă bună, ce o ajută să își păstreze iubirea dezinteresată. ❤
