Azi am emoții. Și e sărbătoare în sufletul meu. La fix 6 ani de la botezul copilului (1.11.2014), simt că e un moment bun să fie și botezul meu în lumea creatoare a scrisului. Acești 6 ani m-au crescut pe mine, poate la fel de mult precum a crescut copilul meu în ei. Am scris mai multe despre traseul meu aici și nu mai insist acum.
Însă azi, vreau să iau ziua și să o pun într-o ramă frumoasă, ca piatră de hotar în peretele vieții. Cred că nimic nu e întâmplător și faptul că am ajuns aici, e pentru că asta trebuie să fac acum. Știu că îmi doresc să scriu și pe viitor, deși nu știu pe mai departe încotro vor merge „dialogurile sincere.ro”. Dar ce știu cu siguranță, e că mă bucur de ziua de azi.
Azi sunt fericită că am posibilitatea să fac ce îmi doresc. Azi mă uit la omul care eram și la omul care sunt. Azi sunt mulțumită cu mine. Azi munca și efortul ultimilor ani au sens. Azi mă prețuiesc mai mult. Azi am încredere în vocea mea. Azi e dovada că atunci când îți stabilești obiective clare, poți să le vezi îndeplinite. Azi sunt recunoscătoare pentru că mi-am făcut timp să scriu, că am fost lăsată să scriu, că mă citești tu. Azi e despre azi, pentru că știu că mâine va fi altfel. Și fiecare zi vine cu încărcătura ei, așa că ziua de azi vreau să o țin minte.
Ba chiar aș vrea să strâng cât mai multe zile de ținut minte și fără ocazii speciale, dar azi am realizat că prea rar mă opresc să mă bucur de zile. Că prea rare sunt ocaziile speciale iar atunci cînd vin, parcă nu mă mai bucur la fel de ele. Prea mult proiectez fericirea pentru zile depărtate, încât uit că pot să mă bucur și azi mai mult de azi. Mă tem să nu diluez bucuria, când poate aș reuși să-mi antrenez starea de bine.
Cu toate acestea, simt să-i atrag atenția copilului să se bucure mai mult de lucurile frumoase care i se întâmplă, să fie recunoscător și să aprecieze părțile bune ale zilei, deși eu nu pun în practică propriile sfaturi. Ironic, nu?
Bine, nu spun să idealizezi fiecare moment, să insiști să vezi partea plină a paharului, când el e aproape gol, să fii fals ori naiv, dar tind să cred că recunoștința se educă. Și face mult bine pentru stima de sine. În final, de ce nu? Educi în tine (și în copilul tău) cunoștințe în varii domenii, stăpânire de sine, norme acceptate de conduită, educi latura emoțională, așa că s-ar putea să îți facă bine și să te educi în a fi recunoscător pentru tot ce se întâmplă într-o zi.
Știu că părțile rele sunt mult mai evidente , căci îți dai seama rapid când te simți rău și ceva nu e merge bine, dar cu puțin efort, cred că ai putea vedea și mult mai multe lucruri bune într-o zi. Și ai strânge și tu mai multe zile de adus aminte.
Ziua de azi o pun în ramă, iar mâine, caut să fiu prezentă cu recunoștință, în cât mai multe momente ce vor veni. Și poate prin bucuria mea, va crește și al meu copil cu recunoștința, ca piatră de hotar în peretele propriei vieți. Dar până atunci, azi e despre azi.
