Iar când te îndemn la aceasta, nu o fac cu iresponsabilitate față de copiii tăi, ci convinsă că astfel îi vei ajuta mai mult decât ai face-o rezolvând de fiecare dată o solicitare imediată. Ajutorul amânat sau chiar refuzat în anumite situații, vine cu beneficii în atât de multe alte feluri.
Știm deja suficiente date despre frustrare și rolul ei în a dezvolta reziliența viitorilor adulți. Iar rolul nostru ca părinți, e de a îi ajuta să facă diferența între necesități și dorințe, ca părți ale realității ce nu e mereu prietenoasă și predispusă în a rezolva orice solicitare.
La o superficială apreciere a situației de fapt, ar trebui să fie evident ca noi, părinții, să știm a delimita bine între nevoi și dorințe. Cum altfel să-i ajutăm să învețe diferența dacă noi nu o percepem ca atare? Însă apoi apare subiectivitatea fiecărei relații, fiind vorba despre copiii noștri, pe care îi iubim cel mai mult pe lumea aceasta, pentru care am face orice. În fața cărora sacrificiile se justifică. Și atunci mai putem vedea clar delimitarea aceasta nevoi-dorințe? Suficient de clar încât să o înțeleagă și copiii prin comportamentul nostru?
Așa că nu scriu aici despre cum ajută frustrarea și cât de importantă e ea în viața celor mici. În schimb, scriu pentru tine ca părinte (și pentru mine, căci mereu am scris aici pe blog cât de mult mă ajută scrisul în a integra cunoștințe, atunci când nu îmi vine tocmai natural să le pun în practică) ce ar avea nevoie să facă lumină în a alege bine, cu determinare, încredere, și empatie pentru el și pentru copiii săi, atunci când dă curs unei solicitări, ori o refuză.
De multe ori avem impresia greșită că cea mai mare dovadă de iubire e sacrificiul. Așa am învățat de la părinții noștri; de la mamele ce renunțau să mănânce pentru a le ajunge mai mult copiilor, lăsându-le sleite de puteri; de la tații ce lucrau toată ziua să le ofere cât mai multe resurse financiare copiilor, privându-i total de necesitatea reală de a petrece timp cu ei.
Și totuși, se pare, cea mai mare dovadă de iubire e a-i învăța pe copii să se iubească pe ei înșiși, pentru ca mai apoi să poată să-i iubească autentic pe cei din jur, exact așa cum sunt, cu frumusețile și fricile lor, în greutăți și în bucurii, în frustrare și în reușită. Iar pentru că nimeni nu poate educa în altul ceva ce el nu este, pentru a crește copii care să se iubească întâi pe ei, e nevoie să vadă că și noi ne iubim pe noi înșine.
Că ne respectăm nevoile, că ne prețuim timpul și dorințele și de aici, că luptăm pentru cine suntem și ce vrem noi, pentru că ne iubim. Nu-i vei învăța să fie egoiști atunci când alegi să ții cu tine, pentru că atunci când ții cu tine, îi vei educa și pe ei să țină cu ei. Și egoismul nu vine din prea multă iubire față de sine, ci din contra, din prea puțin respect și mai ales, teamă de a pierde în fața altora.
Așa că data viitoare când copiii îți cer favoruri, analizează cu atenție solicitarea și vezi dacă e vorba de o nevoie – ce e important ca tu să o îndeplinești, ori o dorință ce nu e urgentă, relevantă pentru bunăstarea copiilor, ori pe care o pot îndeplini singuri. Copiii au nevoie să vadă că tu, ca părinte, ai disponibilitate pentru a fi acolo atunci când doar tu poți să îi ajuți, dar că ai și încredere în ei să se descurce singuri chiar și când ei nu știu că o pot face. Cred că cei mici au nevoie să își testeze propriile limite (nu doar ale noastre) – atunci când o fac în siguranță, pentru a crește. Pentru a nu deprinde „handicapul lui NU pot”.
Iar noi, părinții, avem nevoie să nu le fim „servitori”, la fel de bine precum nu e indicat a le fi nici „stăpâni”. Ne-am putea poziționa just, în schimb, ca „antrenori” atenți la reguli și comportamente ce nu ne fac bine nici nouă, nici lor.
Ce ajută să schimbăm tipare comportamentale, să refuzăm atunci când e mai sănătos să o facem? Eu cred că în situația de față, deja ajută că ai citit despre aceasta aici. Și atunci când vei simți că solicitările copiilor „te sufocă”, vei analiza mai bine diferența între nevoi și dorințe. Ai citit că de fapt, le faci o favoare atunci când nu le mai faci orice favoare copiilor tăi.
Iar pentru a obține cooperarea lor, nu uita să fii jucăuș, să transformi solicitarea pentru tine, într-o provocare pentru ei. Să încercați jocuri de rol, ori jocuri precum cel de aici, să exersați recunoștința, dar și să le vorbești despre dorințele și nevoile tale ca părinte și om.
În final, te las cu un video simpatic al Kristinei Kuzmic, fix pe subiect 😉
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
