- Nu își iau;
- Își iau 2 minute timp pentru necesități primordiale și aud mereu pe fundal, în minte, copiii cum urlă (mai ales dacă e liniște);
- Se ascund în cămară să se descarce, să respire, să mănânce orice dulce;
- Pun desene copiilor ca să „câștige” timp pentru ele;
- De cum intră soții pe ușă, plasează rapid copiii în responsabilitatea lor și dispar din peisaj timp de o jumătate de oră;
- Așteaptă să adoarmă copiii și apoi stau treze să facă tot ce nu apucă peste zi;
- Pleacă greu de acasă și deși convinse că merită să mai facă din când în când orice altceva în loc să stea cu copiii, sunt cu gândul tot acasă;
- Pleacă greu de acasă, dar odată ce o fac, aproape uită că sunt mame, până când trebuie să se întoarcă;
- Înscriu copiii la activități extracuriculare și sau organizează întâlniri de joacă;
- Duc în fiecare zi, sau cât de des posibil, copiii la bunici, cât timp rezolvă „treburi”;
- Se apucă de sport, merg periodic la masaj, salon;
- Îndrăznesc să își ia rar câte un weekend prelungit fără copii, plecând undeva de acasă.
Acum după ce ai citit această listă scurtă de pauze motivate, dacă ești și tu mamă, probabil te-ai regăsit în cel puțin o categorie. Și probabil că indiferent de categorie, cel puțin o dată te-ai gândit că ești o mamă rea că vrei să pleci, să iei o pauză, să faci orice altceva pentru un timp. Însă concluzia la care am ajuns și eu, după o lungă perioadă de „jertfă” și pierdere în copil (despre care am scris aici), e că printre cele mai bune lucruri pe care poți să le faci pentru copiii tăi, e să îți iei pauză de la ei din când în când.
E adevărat că atunci când în viața noastră apar cei mici, noi căpătăm un rol mult mai important decât oricare altul, acela de mame. Și în tot tumultul creșterii copiilor, uităm că de fapt suntem femei, că suntem oameni, așa cum am fost și înainte de a avea copii, atunci când ne permiteam „luxul” de a ne trăi propriile vieți. Venirea pe lume a copiilor ne obligă la „gărzi” 24/24h, iar pauzele par a nu se regăsi în fișa postului atunci când vrei să fii „angajatul anului”.
Ne propunem să fim cele mai bune mame din univers pentru copiii noștri și simțim că pentru ei suntem în stare de orice sacrificiu, de orice renunțare, pentru a fi acolo pentru ei. Așa cum poate mamele noastre nu au fost; ori pentru că ni se pare că nimeni nu știe mai bine ca noi cum să ne creștem copiii; ori am crescut știind că iubirea presupune sacrificiu, așa cum am mai scris și aici.
Însă realitatea vine apoi să ne arate că totuși, chiar dacă devenim mame, rămânem oameni și ne place sau nu să recunoaștem, obosim. Resursele se termină, „bateriile trebuie încărcate” și deși ținem la superputerile noastre de mame, capa de erou are nevoie de a fi pusă în cui din când în când, pentru a putea flutura eroic apoi în vânt ori de câte ori e nevoie.
Decizia mea asumată de a alăpta exclusiv la cerere un copil care nu a mâncat niciodată după program, m-a transformat într-un fel de „prizonieră” a bebelușului și mi-a răpit multă vreme șansele reale de pauză. Mai mult de o jumătate de oră – o oră, nu am putut lipsi de acasă până a împlinit copilul 2 ani. Și când spun că „nu am putut”, acum, uitându-mă în spate, pot să îmi recunosc sincer că de fapt eu nu mi-am permis să lipsesc mai mult de lângă copil. Simțeam că aș fi o mamă iresponsabilă dacă aș îndrăzni să nu fiu acolo când copilul plânge, indiferent de cauză. Prima noapte departe de el a fost la o distanță de alți 2 ani.
Și ce să vezi, copilul a „supraviețuit” cu brio oricărei pauze de-ale mele, de 2 minute, de jumătate de oră, de jumătate de zi, chiar și de 5 nopți, cât am lipsit cel mai mult. Pentru el, doar dorul a fost mare; în rest, toate celelalte nevoi i-au fost îndeplinite cu iubire de către cei cu care a rămas. În schimb, pentru mine, fiecare pauză a fost o atât de necesară gură de aer, fără de care cel mai probabil m-aș fi înecat în oboseală, frustrare, depresie. Fără de care mi-aș fi pierdut răbdarea și determinarea de a fi bună pentru copil și bună pentru mine, fizic și psihic.
De multe ori e dificil să pui pauză în zi și poate de multe ori nici nu îți dai seama că ar fi necesar un răgaz, o schimbare de peisaj. Însă atunci când simți că nu te mai poți conecta la copii, orice ai face, atunci cel mai probabil ești deconectată de la tine. Și înainte să petreci timp cu copiii, pentru a repara ce s-a deranjat în relație, cred că e necesar să petreci timp cu tine. Să redevii bine cu tine, pentru ca mai apoi să poți fi bine cu și pentru ei.
Iar soluții există, oricât de complicată ar fi situația ta. În primul rând, învață să ții mai mult cu tine (pentru a vedea apoi același comportament oglindit în ei, așa cum am mai scris și aici) și atunci vei vedea că altfel vei găsi și rezolvări la situații „imposibile” precum luarea unei pauze. Dacă nu de dragul tău, măcar de dragul lor, care oricând ar prefera o mamă liniștită, relaxată și blândă, în locul uneia crizate, obosite și veșnic nemulțumite.
Apoi renunță la a te mai sabota singură, crezând că lipsa ta pentru o scurtă perioadă e catastrofală. Din contră, pauza ta de la ei îi va ajuta să dezvolte interacțiuni cu cei din jur. Uneori îi va scoate din zona de confort, alteori va veni cu experiențe noi, cert e că astfel vor învăța să se adapteze și altor oameni și contexte, toate lecții valoroase pentru cei mici.
În al treilea rând, ai mai multă încredere în tine, dar mai ales în copiii tăi, că se vor descurca și în lipsa ta. Ai încredere că i-ai crescut bine, ai încredere că îi lași într-un loc în care sunt în siguranță și arată-le că ai încredere în responsabilitatea lor de a rămâne în siguranță.
Iar în al patrulea rând, când îți iei pauză, fă-o fără vină. Cum spuneam și mai sus, ești mamă, dar înainte de aceasta ești om. Obosești, ai nevoi, dorințe și sentimente. Așa că nu trebuie să-ți ceri scuze pentru ce simți, ci mai degrabă prinde curaj să-ți dai voie să le simți pe toate.
Dacă ai cui și unde să îi lași, foarte bine, fă-o ori de câte ori realizezi că e nevoie, pentru binele tuturor. Și dacă nu ești așa norocoasă, ori copiii sunt prea mici, fii inventivă și dezvoltă-ți propriile mecanisme de relaxare. Uită-te la serialul preferat, cât timp ei se uită la desenele adaptate vârstei. Înscrie-i la activități extracuriculare, sau cu riscul de a „întoarce casa pe dos” lasă-i să exploreze într-o zonă sigură. Vei câștiga minute prețioase pentru tine, lăsându-i să facă ceva ce în mod normal nu primesc acordul (să scoată toate oalele din dulap, să înșire toate plușurile pe covor, să se joace în vană jumătate de oră, etc). Va trebui să strângeți apoi împreună, dar cel puțin vei fi mult mai relaxată că ai primit și timpul tău de ventilare.
În final, pare absurd să duci lupte cu tine pentru a face ceva pentru tine, ceva ce îți face bine, nu-i așa? Teoretic, devenim mame atunci când deja știm multe despre viață și putem la rândul nostru să îi învățăm pe copiii noștri cum să trăiască. Însă de multe ori, chiar noi uităm să trăim. Noroc cu ei, că datorită lor, ne amintim că e nevoie să mai creștem și noi, învățând chiar și prin pauze; dacă nu lungi, măcar dese ?.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
