Cred că somnul de mamă e printre cele mai inexplicabile fenomene ale lumii. O necesitate care se transformă peste noapte într-un al șaselea simț, când simțurile ar trebui să fie adormite.
O stare de veghe adâncă legată la puiul de om printr-un fir invizibil care te scoate din vise să îi auzi chemarea.
Doar că odată ce devii mamă, somnul de mamă e singurul pe care îl mai ai și în el trebuie să te odihnești cât să mai duci o zi și încă o zi și încă o zi, până când crește suficient încât să nu se mai trezească noaptea. Și tocmai pe atunci se întâmplă să rămâi trează așteptând să adoarmă puiul care nu se grăbește la culcare.
Dar zorii vin, oricum, și nimeni nu întreabă o mamă cum a dormit azi noapte. Sunt lucruri de făcut și întâmplări de înfruntat.
Sunt 8 ani de când dorm altfel. Primii 4 cu treziri nenumărate și următorii cu treziri răzlețe, dezordonate. Somnul de buștean cu fir invizibil care mă ridică în picioare în câteva secunde fără macara și în care trebuie să alunec înapoi la fel de repede pentru a funcționa a doua zi.
Nimeni nu întreabă o mamă cum a dormit azi noapte. Câte ore a prins legate în deconectare pentru a se conecta mai apoi la ce contează pentru ea.
Poate, doar o altă mamă care a vegheat somnul puiului ei, odihnindu-se în liniștea că face atât cât poate. Pentru că abia atunci când conștiința e odihnită înțelegi că somnul de mamă e cel mai bun dintre toate, căci te trezește să realizezi ce contează cu adevărat.
Tu cum ai dormit azi noapte?
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
