Inspirată fiind de un exercițiu de la The Writing School, Școala de scris pe care o urmez de aproape un an, te invit să iei parte la o provocare.
Timp de 15 minute, fii observator atent la ce se întâmplă în jurul tău. Concentrează-te pe ceva care nu e controlat de către tine, ceva ce se mișcă sau care stă pe loc. Un om oarecare de pe stradă, o gândac, un animal, un pom.
Urmărește-l în timpul definit fără a interveni în activitatea lui. Încercă să îți imaginezi de ce face ceea ce face și ce ai vrea să facă. Apoi fă un pas în spate și amintește-ți că nu ai nicio influență asupra lui.
Acceptă-ți poziția de observator, oricât de frustrantă ar fi ea și concentrează-te asupra ta. Dă-ți seama de ce faci ceea ce faci și ce ți-ai dori să faci și, poate, o să realizezi că singurul asupra căruia ai, cu adevărat, influență ești tu! Doar acolo poți interveni astfel încât intervenția ta să facă realmente diferența.
Simt că, deseori, încercăm să-i determinăm pe ceilalți să facă ceea ce credem noi că ar fi bine să facă și chiar dacă suntem bine intenționați, rareori ajung să facă lucrurile așa cum ne-ar plăcea nouă, Și singurul lucru cu care ne alegem sunt resentimentele. Dezamăgirea că nu putem schimba nimic.
Poate, dacă ne-am schimba în primul rând perspectiva, am realiza că suntem observatori în viața altora și că forța de a interveni, realmente, e doar în propria viață.
Atunci, poate, n-am mai avea atâtea conflicte. Atâtea așteptări și nemulțumiri. Ne-am trezi din amorțeală și am fi așa cum vrem noi să fim, nu cum ne-am dori să fie ceilalți. Ne-am lupta cu noi, nu cu cei din jur.
Din poziția de observatori, n-am mai intra în mintea celorlalți, am vedea lucrurile clare și am rămâne mai mult în mintea noastră. Nu am mai simți părerile altora ca afront la cine suntem, ci am căuta să înțelegem cât e despre noi ceea ce se susține.
Poate pare lipsită de putere poziția de observator, dar, poate, e singura capabilă de a genera, efectiv schimbarea pe care o așteptăm cu toții.
Dincolo de aceasta, cred că maxim putem pretinde să fim antrenori în viața celor mici, ghidându-i cu respect față de cine sunt ei, nu cu intenția de a-i schimba după placul nostru. Însă doar după ce ne-am asuma că singurii pe care îi putem schimba suntem noi.
Știu că nu e comod ce îți propun, căci e o conștientizare care îmi dă bătăi de cap de multă vreme și, uneori, uit de ea. Dar, poate, e cea mai bună șansă spre a fi bine fiecare și împreună. Renunțând la puterea imaginată asupra celorlalți și revendicând puterea asupra noastră.

Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici: