Se cutremură pământul nu foarte departe noi și peste 30000 de oameni sunt îngropați de la începutul lui februarie încoace.
Războiul e la graniță și peste 200.000 de mii de oameni mor de aproape un an de la invazia rusească.
Pandemia contorizează încă morți cu aproape 7.000.000 de vieți luate, dintre care 70.000 de mii doar în România.
Oameni care se duc deodată ori pe rând, în accidente stupide, în boli, în foamete, în somn, în ultima suflare. Doar strigăte de jale rămân în urma lor.
La tine, poate, e liniște și nu o auzi.
E timpul să realizezi cât de norocos ești să fii încă aici. Tu și, poate, încă toți ai tăi.
Zidurile casei sunt încă în picioare și picioarele tale sunt la locul lor să te mai ducă încă o zi. Uită-te la recunoștințele pe care, poate, ai uitat să le vezi.
Știu că, uneori, pare că ne fuge pământul de sub picioare, că ducem lupte interminabile cu cei din jur, că ne îmbolnăvim de inimă rea și liniștea nu o auzim de prea multă gălăgie.
Totuși, de cele mai multe ori, ține de noi să aducem liniștea în viață. Să ne fixăm picioarele într-un pământ stabil, să nu mai ducem războaie inutile și să ne îngrijim inima cât încă moartea trece pe lângă noi.
Să ne luăm răgaz să ne vedem norocul oricât de ghinioniști pare că am fi. Certitudinea e că încă suntem aici și asta ar putea să fie suficient pentru a putea schimba ceva ce pare să ne ia viața înainte să o facă inevitabilul.
Să reflectăm lumină cât încă nu e doar întuneric! 
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
