Acum 4 ani participam la un curs, trimisă fiind aproape cu forța din partea firmei la care lucrez. Îmi amintesc că plănuiam nici să nu merg, să mă sustrag cumva, scuzându-mă că am copil mic și agenda plină.
Totuși, m-am dus la prima întâlnire și mi s-a părut foarte fain! Cursul trebuia să fie de Leadership, dar s-a dovedit mai degrabă unul de dezvoltare personală, iar spre final, trainer-ul ne-a cerut să facem un fel de parcurs personal ideal imaginat pe următoarele 6 luni, următorul an, următorii 3 ani, următorii 5 și următorii 10.
Acesta era înainte de pandemie, în primăvara lui 2019. Știu și acum ce planuri mărețe aveam! Le-am scris pe toate pe foaie, mai ales pe cele previzibile a se îndeplini în viitorul apropiat, iar apoi am dat „ca din pușcă”, ceva ce știam că cel mai probabil e fantezist, dar am zis să joc jocul în care intrasem.
Nu m-am văzut milionară în cripto monede sau ceva de genul, însă am scris că voi duce conceptul Cu copiii la povești (club de carte, pe atunci proaspăt înființat) în toată țara, deschizând filiale si biblioteci în peste 30 de județe :)).
Iar cel mai improbabil și îndepărtat lucru scris era să public la rândul meu cărți pentru copii. A, și la bătrânețe, căci nu crezi că m-am oprit eu cu scenariul fantezist la +10 ani, să deschid o librărie faină. Nu de mult descoperisem pasiunea pentru cărțile adresate celor mici și eram determinată să visez într-acolo.
Habar n-aveam ce urma să fie, dar am pus pe foaie multe. Cert e că mi-am amintit de toate acestea aseară, în timp ce îmi trasam în minte scenariul pentru tema de la Școala de scris ce a început săptămâna trecută. Și am zis „uaaau”! Eu chiar m-am apucat de scris!
Planul era altul și cumva, au trecut 4 ani, iar lucrurile s-au întâmplat neașteptat de diferit. N-am deschis nicio filială Cu copiii la povești, darămite 30 
, dar mai e timp si pentru asta în stele!
În schimb, s-a întâmplat să fac ceva ce aș fi zis că-i fantezist și cel mai puțin palpabil. Am publicat o carte (ceea ce nu-i, să fim sinceri, chiar așa mare brânză în ziua de azi), dar e cartea mea și a timpului cu copilul meu, a anilor noștri împreună. Mai valoroasă ca orice bogăție. Curând vine și a doua și iata așa, după 4 ani am luat-o pe un drum de început ce nici n-aș fi sperat să fie al meu acum.
Și totuși, traseul acesta nu e o întâmplare. Dacă mă întrebi pe mine, nimic nu e o întâmplare! Bune și rele, vin mereu cu un scop și ține de noi să le dăm sens. Să le lăsăm să fie! Să nu le deviem cum ne-ar fi confortabil, să îndrăznim să vedem ce ne aduc și ce ne învață!
Dacă aș fi ratat din comoditate cursul acela pentru care aveam aproape zero interes, poate n-aș fi creionat vreodată un așa traseu fantezist. Nu mi-aș fi dorit pentru mine lucruri însemnate pe o foaie, în minte și în suflet. N-aș fi stat cu mine să văd ce îmi doresc de fapt, dincolo de ce ar fi bine să fac azi, mâine și în viitor.
N-aș fi înălțat spre univers intenția mea și cel mai probabil, nu ar fi fost nici ea.
Căci noi, oamenii, nu ne formăm la întâmplare, ci întâmplările ne formează când decidem să le dăm valoare.
Întâmplarea face, însă tu ce faci atunci când vine?
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
