Spuneam aici că întâmplarea a făcut să încep să scriu, înaintea altor planuri puse pe hârtie. Și-am tot scris de atunci, doar să descopăr că îmi place chiar mult, că-mi face bine și simt că mă pricep la asta. Că aș putea fi bună, cu suficient exercițiu.
Între timp, pe măsură ce scrisul s-a tot adunat și am mai crescut puțin în cunoașterea asupra lumii, dar mai ales în împrietenirea cu mine, am ajuns să înțeleg că adevărata pasiune, implică mai mult decât plăcere și exercițiu autodidact.
Ele nu sunt niciodată suficiente, căci fără angajament și disciplină, pasiunea nu-i mai mult decât un flirt. Iar fără un ghidaj bun, de specialitate, să te scoată din zona de confort, capacitățile rămân limitate.
Așa că în toamnă am decis să-i dau mai mult credit scrisului meu și m-am înscris la școală. Am căutat una ce simt că mi se potrivește, iar după 5 săptămâni de probă, am început oficial, după o foarte lungă pauză, din nou școala! (Mai multe informații despre școala aleasă de către mine, găsești aici: https://thewritingjourney.ro/writing-school)
Mă încearcă un mix de sentimente de bucurie, entuziasm și recunoștință, ambalate în responsabilitatea ce vine la pachet cu noul atribut de elev. Căci atunci când nu mai e nimeni să te ducă de mână la școală, învățarea e important să fie un proces asumat, dar și unul ce ar putea să devină de speriat atunci când farfuria de responsabilități e deja umplută la maxim.
Însă știu că asta e ceea ce trebuie să fac, exclusiv pentru mine. Nu provin din vreun mediu academic și nu am o formare precedentă în domeniu. Am cochetat doar cu scrisul și oricât m-aș feri de a nu cădea în sindromul impostorului, tot mă ține deoparte lipsa pregătirii.
Scriu intuitiv, iar asta e suficient uneori, însă orice urmă de talent needucat, se risipește ușor fără o bază solidă. Așa că iată-mă aici, cu teme în fiecare zi, scriind texte și propria poveste în lumea autorilor de conținut.
Știu că acum e entuziasmul de început și la un moment dat mă va lovi și frustrarea aceluiași început, dar vreau să cred că întâmplarea va face să le așez pe toate bine în mine, iar peste doi ani, să scriu din nou despre întreaga experiență, cu școala absolvită și inima mulțumită.
De ce îți povestesc toate astea? Pentru că m-aș bucura să cred că prin descoperirile mele, te inspir să te uiți mai bine la ce contează în viața ta. Să îți acorzi credit, să investești resurse și să nu încetezi vreodată să crezi că e ceva valoros în tine.
Tot prin descoperirile altuia am început și eu să caut în mine ce-mi aduce împlinire independent de alții și cu recunoștință, dau înapoi din momentele mele de răscruce, cu gândul ca ele să trezească dorința de a săpa în conștiință, găsindu-te pe tine, demn de a-ți trăi propria viață.
Niciodată nu e prea târziu pentru asta! Totul stă în priorități. Și până la un anumit punct, e în regulă să fie despre alții, însă pentru adevărata stare de bine, e important să fie și despre tine.
Iar dacă aceasta ți se pare că sună egoist, gândește-te la cum ți-ai dori să crească ai tăi copii? Prioritizând mereu doar interesele și nevoile altora sau având grijă și de ale lor? Experiența ta ce îi învață?
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
