Se spune că meseriile în care vor lucra copiii noștri nu au fost încă inventate. Că lumea se schimbă cu o rapiditate ieșită din comun și că unul dintre cele mai importante aspecte privind succesul lor viitor stă în capacitatea de a se adapta la context. Iar această adaptabilitate se bazează, înainte de toate, pe creativitate.
Spiritul creator e spațiul în care imaginația e liberă să zburde dincolo de norme și bariere, oferind soluții și oportunități ce depind de ea. Ce devin vizibile ori rămân ascunse nouă, celor cu mintea rigidă, când neglijăm forța clădită în creativitate.
La rândul meu am inhibat această forță, ani la rând, vrând să mă încadrez în norme, să respect tipare, însă târziu am înțeles că învățarea era una mecanică, ce ținea prea puțin de cont de cine sunt eu în poveste. Visam să performez, dar deveneam pion în jocul altora. Mă blocam în procese și proceduri și îmi limitam experiența la soluțiile de care erau responsabili alții.
Și mi-a mers așa o vreme, până când m-am pierdut în acei „alții” și am înțeles că-i timpul să-mi inventez propria cale, una care să mă reprezinte.
N-a fost ușor să mă desprind de zona previzibilă a lui „așa se face” spre una nesigură a lui „cum se poate face altfel”. A venit cu multe bătăi de cap și bătălii între minte și suflet, dar acolo, undeva la mijloc, am descoperit o altă lume a posibilităților pentru mine. Abia atunci am dat glas forței creatoare și mi-am găsit calea.
Și eu am fost o norocoasă, înconjurată de contexte favorabile și încurajată de oameni buni. Știu că nu e la fel pentru toată lumea și desprinderea de traiul pe pilot automat e dificilă. Școala și societatea, în general, încurajează prea puțin creativitatea, iar încrederea în propriile instincte are mult de suferit în procesul creșterii.
Deseori, tindem să inhibăm spiritele rebele din fașă, catalogându-le în afara normalității și cu toate acestea, tocmai în capacitatea de a privi lucrurile diferit stă cheia pentru a încuraja accesul liber la puterea creatoare din fiecare.
De aceea, pentru a sublinia importanța încurajării creativității încă de la început, simt că e relevant să înțelegem rolul pe care noi, ca părinți, îl avem în a-i susține pe cei mici să dezvolte instinctul creativ pentru a nu fi nevoiți să se lupte cu ei mai târziu în viață spre a-l scoate în lumină.
Așadar, aduc aici o traducere personală a unui articol scris de către Janet Lansbury, ce vine să elibereze creativitatea de judecată și norme:
„Creativitatea este în noi toți. Nu vine într-un kit de artizanat, într-un curs de dans pentru copii sau într-o mulțime de idei geniale ale părinților. Scântei creative apar, aparent de nicăieri, uneori când ne așteptăm mai puțin. Ele curg libere atunci când sunt nedirecționate, atunci când nu sunt judecate.
Când suntem bebeluși, liniile de conectare la puterea noastră creatoare sunt clare, iar ce putem face noi spre a păstra acele linii deschise copiilor în procesul creșterii este să avem răbdare, să facem loc pentru joc și alegere liberă și, cel mai important, să ne abținem de la a direcționa, judecând fie pozitiv, fie negativ (ambele sunt percepute ca o judecată de către un copii) comportamentul copiilor, oferind ajutorul nostru nesolicitat.
Așadar, oricât de bine intenționați am fi, ne-am putea abține de la a desena în locul copiilor, a spune povestea mai bine, a modela, a construi etc, deoarece atunci când îi arătăm unui copil cum să facă aceste lucruri, intenționăm să încurajăm creativitatea, dar intervenim în ea, demonstrând modul „corect” de a face lucrurile. De fapt, nu facem altceva decât să creăm îndoială în abilitățile lor și le încurajăm dependența de ceilalți pentru a afirma ceea ce este „corect” sau „bine”.
Creativitatea vine la noi în mod natural, dar este nevoie de curaj pentru a ne urma intuiția și a o exprima. Einstein a spus odată: „Cred în intuiție și inspirație… Uneori sunt sigur că am dreptate, fără să știu motivul.”
Copiii se nasc tocmai cu această convingere, dar sunt ușor influențați de îndoiala noastră în judecata și abilitățile lor. De aceea, ar fi nevoie, înainte de toate, să fim vigilenți în a înceta să corectăm creativitatea dacă vrem ca ei să continue să aibă încredere în acea voce din interior. Unii dintre noi trebuie să învețe să tacă (cum am făcut eu) pentru ca cei mici să poată continua să asculte.”
Articolul original e disponibil aici și oricât de incomod ne-ar fi să ne abținem de la judecată și direcționare în ceea ce privește creativitatea (cu atât mai mult atunci când intențiile sunt bune), e un efort conștient spre succesul lor viitor.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
