Copilul meu are 8 ani și simt că e tot mai aproape de momentul în care magia din jurul lui Moș Crăciun stă să se risipească.
Aude des în jur discuții despre păcăleala din spatele lui și, uneori, are momente în care chestionează adevărul cerând explicații și lămuriri, deși simt că încă își dorește să creadă în moșul cu barbă albă, pe care a avut norocul să îl vadă la el acasă acum câțiva ani.
Nu evit deloc să vorbesc cu ea despre ce o frământă, chiar dacă mi-ar plăcea să-și păstreze mereu doza de naivitate jucăușă în care spiritul e liber de prejudecăți, creativ, curajos să-și urmărească starea de bine și încrezător că există acolo pentru ea.
Așa că nu o mint și-i împărtășesc din adevărul meu: Moș Crăciun și alte simboluri magice există dacă noi alegem să credem că ele sunt întruchiparea bunătății și a dăruirii dezinteresate. Iar magia e tocmai puterea noastră de a fi autorii propriei povești.
Ce decidem să punem în ea, ține de fiecare. Bucurie sau dezamăgire, inițiativă sau așteptare, curaj sau teamă, determinare sau delăsare, rezolvare sau acuzare, bunătate sau răzbunare.
Moșul nu e responsabil de alegerile noastre, el e simbolul care ne amintește an de an de faptul că magia e deja în noi.
Iar moșii de la serbări, din supermarketuri și piețe sunt mesagerii lui. Cu atât mai mult, adulții și copiii care dăruiesc cu drag din ce-i al lor, pentru că știu și ei cum se simte să primești bunătate.
Un cadou de sub brad în seara de ajun, un ajutor atunci când e nevoie de el, o îmbrățișare sau o încurajare, sunt toate daruri și ține de noi să nu fim iscoditori în a vedea conspirația, ci minunea de a dărui.
Căci aceasta e spiritul sărbătorii și, poate, el e mai important decât adevărul contestabil al fiecăruia.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
