Pentru că se apropie Crăciunul, iar noi ca părinți ne dorim să fim „Moși” buni pentru copiii noștri, în mod clar ne întrebăm: care ar putea fi cadoul perfect pentru ei?
Sigur, cel mai probabil, deja i-au scris o scrisoare Moșului, plină de lucruri mai mult sau mai puțin posibile, iar acum așteaptă nerăbdători seara de Ajun. Situația probabil e aceeași, indiferent dacă vorbim despre Crăciun, Paște sau zile de naștere ori ale momente de oferit cadouri. Iar noi ca părinți, simțim uneori că „ne dăm peste cap” să bifăm cum știm mai bine dorințe din listă.
Și după ce cheltuim de multe ori „o căruță” de bani pe roboței, păpușele mici și ciudățele, piese de construcții, seturi de mărgele, mașinuțe cu telecomandă, unicorni, aparate zburătoare, bucătării de lemn și cine mai știe câte altele, ajungem la concluzia că parcă nu „a meritat” investiția.
Și nu pentru că nu s-ar bucura copiii de ele, ci pentru că nouă ni se par cadouri lipsite de valoare. Că și le-au dorit doar cât să le primească, s-au jucat o vreme cu ele și apoi le-au dat uitării. Iar aceasta nu le face memorabile, așa cum ne-am dori noi să fie.
De multe ori poate chiar le sugerăm să-ți dorească altceva, mai pe gustul nostru și îi convingem să pună pe listă exact ce noi le-am cumpărat deja. În plus, parcă am avea așteptări de la ei să-și dorească chestii mai educative, care să îi dezvolte multilateral dacă se poate. Nu-i așa?
Dar mai ales, ni se pare că un cadou ar trebui să vină plin de însemnătate. Nu un obiect anume, ci să fie mai degrabă o experiență generatoare de amintiri, ce să transforme într-adevăr cadoul în unul memorabil. Însă vezi tu, noi gândim cu o minte de adult și nu așa cum gândesc ei, copiii.
La vârste mici, se pare, așa cum sublinia psihologul Gaspar Gyorgy de curând, cei mici nu au dezvoltate funcțiile cognitive care să le permită să aprecieze valoarea unei experiențe, înțelegând că doar un obiect palpabil, e cu adevărat un cadou pentru ei.
Drept urmare, copiii mici preferă bunurile materiale, în mare parte jucăriile și cărțile, cele care le aduc bucurie la vârsta lor, cele cu care pot relaționa și pe care le simt dedicate lor. Căci pentru a recunoaște pe deplin valoarea unei experiențe, copiii au nevoie de o gândire mai sofisticată, ce apare abia în adolescență.
Așadar, oricât de neinspirat și inutil ni s-ar părea nouă să oferim al 5-lea ponei roz, ori a 7-a mașinuță de curse, pentru că așa își doresc, pentru ei, acela va fi cel mai probabil un cadou minunat și nu altul.
Și va fi de neuitat pentru că Moșul sau părinții ori familia, le arată că într-adevăr dorințele lor sunt ascultate. Că părerea lor contează, că ei contează. Că sunt văzuți și auziți. Că sunt validați. Și deși posibil să le dea uitării după o vreme, în momentul respectiv, atunci când le-au primit, a fost exact ce au avut ei nevoie.
Am putea poate chiar spune, că aceea e de fapt genul de experientă împlinitoare pentru ei, atunci când obiectele visate, devin realitate.
Evident, vorbesc aici doar despre situații în care bunurile materiale dorite de către copii sunt și posibile. Și tind să cred că în general, copiii se adaptează mediului și atunci când sunt conectați la părinți și la realitatea lor, nu vor avea pretenții absurde.
Pot fi, în schimb, dorințe imaginare, dincolo de puterea omenească, întrucât nu înțeleg la nivel de gândire funcționarea lumii, atunci când își doresc fizic Luna de pe cer, o pietricică pe Marte, un pui de koala, sau chiar zăpadă. Și atunci e nevoie doar de puțină imaginație și din partea noastră.
Iar situația cu zăpada n-am scos-o „din burtă”, ci a fost una dintre dorințele copilului meu de Crăciun, de la Moșul, pe când avea 6 ani. Reacția inițială a fost de a-i spune că nu poate să treacă zăpada pe listă, că e un fenomen meteo care nu ține de noi. A înțeles și nu prea explicația mea, la anii ei de atunci, dar a ales să o treacă oricum, știind că Moșul și sărbătorile vin cu magie aparte.
N-am insistat în a-i strica dorința, însă am gândit puțin mai creativ situația și am pus la cale un mic plan. Am cumpărat o cutie goală și o pungă cu fulgi de zăpadă artificială. Am găsit chiar și un tutorial video pentru a face bulgări de „zăpadă” din bicarbonat de sodiu și spumă de ras, și le voi pune împreună, frumos sub brad, alături de o scrisoare de la Moș, una care îi va explica din nou, că fenomenele meteo nu pot fi controlate, dar că primește în schimb, până va ninge cu adevărat, puțină zăpadă „magică”.
Astfel, a știut că cineva s-a gândit la ea și a depus un efort în a-i face o bucurie. Ulterior, a venit și experiența de a merge la munte, unde chiar a găsit zăpadă și de care s-a bucurat, dar între timp, a înțeles că fiind creativ, bun, atent și crezând suficient în dorințele tale, ele pot prinde o formă.
Aleg să îmi las copilul să mai viseze încă la magie, să creadă în Moș, Zâne și alte personaje imaginare, întrucât și ea își mai dorește să creadă. Îi place povestea, îi place misterul, îi hrănește creativitatea și o ajută să creadă în bine.
Și eu la vârsta mea încă îmi spun că atât timp cât voi fi un om bun, drept, harnic și iubitor și voi crede în magie, ea se poate împlini pentru mine.
Nu simt că o mint, iar atunci când va decide singură să nu mai creadă în personaje imaginare, voi fi acolo lângă ea, pentru a păstra bucuria dăruirii și a înțelegerii că magia ne-o facem singuri în viață.
Spor la împlinit dorințe!
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
