Decalogul “Fii bine cu tine” – ca apoi să fii bine cu ceilalți

Așa cum am spus aici , motivul principal pentru care eu am pornit pe calea dezvoltării personale, spre a fi bine cu mine, a fost acela că îmi doream mult să știu că fac tot ce îmi stă în putință pentru a fi o mamă bună copilului meu. Pe alocuri însă, în cursa mea de a învăța cât mai mult tehnici și metode de parentaj, bifam frustrare după frustrare văzând că în situația mea nimic nu părea să funcționeze.

Mă simțeam demotivată. Lucruri care îmi aduceau bucurie, acum aproape că nu mai însemnau nimic sau chiar păreau o corvoadă. Vedeam împlinirea altora și atunci când mă uitam la mine simțeam doar goliciune. Se întâmpla ca efortul meu să pară mai mare decât al altora, iar rezultatele mele să nu fie vizibile. Îmi pierdeam răbdarea și mă simțeam blocată, deznădăjduită și fără perspective. Și uite așa s-a întâmplat să pierd ani buni în starea aceasta, până când am ajuns să realizez că nu sunt bine cu mine și că e cazul să schimb ceva.

Atunci, prin puterea exemplului, absorbind informații și trecându-le prin filtrul personal, iar ulterior cu ajutor de specialitate, am început să îmi pun întrebări despre mine. Am început să mă cunosc mai bine, am citit mai atent și treptat am găsit conectarea la mine pornind pe drumul dezvoltării personale.

Am început să înțeleg cât de important e să mă simt bine în pielea mea și în relațiile cu ceilalți, mi-am dorit să cresc, să fiu mulțumită, apreciată, să iubesc și să mă simt iubită și împlinită. Iar în tot acest traseu, m-am lovit mereu de aceeași aspirație. Aceea de a fi bine cu mine, înainte de a fi bine în familia ori în mediul meu. Iar pentru că în general e mult mai ușor să vorbești despre aceasta decât să pui în practică starea de bine cu tine, am observat în parcursul meu câteva aspecte ce au contribuit semnificativ la echilibrarea personală.

Însă înainte de a vorbi despre un ”decalog” care mă ajută să rămân în dialog cu persoana mea, cred că e necesar să spun că din punctul meu de vedere, rătăcirea sinelui în tumultul zilei nu e ceva de speriat. În continuare mi se întâmplă des să îl pierd pe ”eu” în ”noi” căutând să mulțumesc pe fiecare. Am înțeles că e în regulă să simt că în anumite zile nu eu am fost focus-ul meu și că e perfect în regulă să mut focus-ul în funcție de necesități. Ar fi narcisist și mult prea egoist din partea mea să urmăresc mereu propriul interes, trecând peste orice și oricine pentru a mă mulțumi pe mine.

În schimb, cred că e fundamental să fiu atentă la mine și să îmi urmăresc limitele dincolo de care încetez să mai funcționez bine cu mine. În plus, am învățat să fiu jucător, dar și observator în relațiile cu cei din jur, întrucât de cele mai multe ori ei sunt oglinda mea, iar atunci când simt că ceva nu merge oricât efort aparent aș depune, îmi amintesc să mă întorc mereu la mine. Și când mă întorc, am în vedere următoarele (enumerarea de mai jos nu are în vedere o scală a importanței, iar numerotarea e doar pentru a ține socoteala aspectelor relevante):

1. Caut să fiu sinceră cu mine și nu mă judec prea aspru. În proces, mă ajută să fac un pas în spate și să spun lucrurilor pe nume, chiar dacă nu sunt mereu confortabile. Să recunosc sincer realitatea mea, însă fără a emite judecăți prea aspre în ceea ce mă privește. Nu îmi caut scuze, dar nici nu îmi asum vina ce nu îmi aparține. Am scris mai multe despre aceasta aici.

2. Îmi recunosc identitatea, valorile. Până de curând puteam să enumăr o listă lungă de lucruri pe care le consideram importante pentru mine. Păreau să mă definească toate, deși unele parcă intrau chiar în contradictoriu și îmi făceau dificilă o traiectorie personală corectă, aliniată la valori. Recent am citit cercetarea întreprinsă de către Brene Brown pentru cartea „Îndrăznește să conduci”, iar de atunci am înțeles că 2 valori sunt suficiente ca linii mari de contur în interiorul cărora să pot funcționa în directă corelare cu cine sunt eu. Am scris mai multe despre aceasta aici.

3. Găsesc timp pentru ce îmi aduce plăcere să fac. Recunosc, ca adult responsabil, de multe ori îmi e greu să găsesc energia pentru a face ceva ce-mi place, în cursul unei zile în care am făcut mult prea multe lucruri pe care trebuia să le fac. Cu toate acestea, caut să dozez timpul în așa fel încât să îmi acord măcar câteva minute în care să fac ceva doar pentru mine. Fac shopping, citesc, urmăresc un serial, stau chiar și degeaba, iar de câteva ori pe săptămână ( o dată, de două ori, în funcție de cât de încărcată e săptămâna) îmi fac timp și pentru o pasiune. Știu că Hobby-ul în sine vine cu o doză atât de necesară de motivație, te provoacă într-un mod pozitiv și te încarcă cu energia necesară zilnic. Iar dacă n-ai deja un hobby, vin la tine cu o veste bună: hobby-ul nu este o inclinație nativă, ci una descoperită și dezvoltată constant cu scopul de a oferi destindere și relaxare. Care e hobby-ul meu și cum îmi fac timp pentru el, am scris aici.

4. Vindec traume. Degeaba îți faci planuri să pornești la drum în cea mai faină excursie a vieții tale, alături de oameni minunați și în cel mai apreciat model de mașină, dacă ea are probleme la motor și tu nu știi asta. Poate nu te va lăsa în drum de la început, dar pentru că nu funcționează corect va trebui să te oprești des și poate vei pierde momente importante în excursie. Din cauza aceasta, vei acumula frustrări și vor porni discuții cu cei ce ai pornit la drum, pe care deși îi știai drept oameni minunați, acum nu par pe aceeași lungime de undă cu tine. Poate în final vor schimba mașina și vei rămâne singur pe drumul tău, mereu înfrânat și departe de ținta călătoriei. S-ar putea să atingi cu puțin noroc câteva obiective, însă motorul stricat te va ține departe de idealul tău. Ce am încercat cu alegoria de mai sus, e să atrag atenția asupra necesității de a avea permanent o diagnoză corectă asupra propriului motor. Deși aparent în stare de funcționare, în urma experienței personale, se întâmplă să acumulezi momente bune și altele mult mai puțin bune, ce lasă urme adânci în interiorul tău. În cele mai multe cazuri e nevoie de ajutor de specialitate pentru a scoate traumele la suprafață și pentru a le vindeca, însă sunt de părere că e de datoria noastră să simțim când ceva nu funcționează așa cum ar trebui în noi. Citește mai mult despre cum caut să fiu atentă la eventuale semnale de alarmă în comportamentul meu aici.

5. Sunt conștientă de bagajul emoțional. Cu toții cărăm zilnic un bagaj invizibil plin de emoții atașate trecutului, bagaj ce atunci când preia controlul asupra ta, devine o povară. Amintiri din situații ce ți-au produs frustrare, anxietate, teamă, furie, prin prisma experiențelor trăite mai demult, hrănesc gânduri și sentimente de nemulțumire, vinovăție, chiar ură și ajung să îți definească identitatea. Pericolul e ca acest bagaj emoțional să adâncească inclusiv sentimente de nemulțumire legate de tine, de copii, soț/soție, profesie, colegi ori societate în general, devenind un veritabil morocănos, veșnic nemulțumit și neîmplinit. De aceea, pentru a nu cădea în capcana unui trecut neprietenos proiectat în prezent și chiar în viitor, cred că e important să îmi analizez reacțiile fiind mereu conștientă de bagajul emoțional din fundal. Cum am ajuns și eu să-mi recunosc bagajul emoțional, am scris mai multe aici.

6. Îmi caut tribul. Încă de la Aristotel încoace, am înțeles că omul în sine e la bază un animal social ce funcționează cel mai bine în grup. Aceasta înseamnă că pentru a evolua, pentru a-și păstra sănătatea fizică și mentală, oamenii depind unii de alții, de relațiile ce se stabilesc între ei. Așadar, omul are nevoie de celălalt om de lângă el pentru a împărtăși emoții, pentru a învăța, pentru a primi sprijin, pentru a se dezvolta împreună. Însă mai mult decât atât, pentru ca relațiile să fie împlinitoare pentru fiecare, e nevoie ca acei oameni de lângă tine să nu fie unii oarecare, ci oameni cu care să rezonezi; de la interese comune, la credințe și valori, oameni care să se implice în relația cu tine, să-ți fie alături la bine și la rău, să te asculte activ. Tocmai de aceea caut să am alături oameni atenți la nevoile mele și gata să-mi pună întrebările corecte pentru a-mi răspunde singur și a găsi drumul spre de a fi bine cu mine. Am scris mai multe despre cât de importantă e socializarea și existența unui ”om al tău” aici.

7. Trăiesc sănătos. Cel puțin mă asigur că sunt sănătoasă, iar dacă nu sunt, mă îngrijesc. Probabil cu acest aspect ar fi trebuit să încep decalogul. De fapt, sunt de părere că acesta ar trebui să fie una dintre prioritățile oricui, indiferent ce aspirații are. O viață ai și ești dator să ai grijă de tine în ea. Iar semnalele că ceva nu este în regulă în modul tău de funcționare apar mult mai evident atunci când organismul tău este bolnav, când suferi de diverse afecțiuni. Cred că e greu să îți păstrezi echilibrul mental atunci când cel fizic dispare, nu? Cât de mult contează să am un stil de viață sănătos, să merg la controale regulate la medic și cum mă ajută un trup sănătos pentru o minte sănătoasă, am scris mai multe aici.

8. Îmi stabilesc obiective și urmăresc o evoluție. Mereu caut o variantă în care să pot urmări cunatificabil evoluția mea din fiecare zi. Îmi stabilesc ținte de atins în munca mea, ori în activitatea desfășurată ca hobby, chiar în activitatea fizică atunci când încerc un sport nou. Consider că e tare important să vezi efectiv că efortul tău are un rezultat, oricât de mic. Poate îți propui să citești o carte, să înveți o limbă străină, să obții o avansare la locul de muncă ori să termini raportul la timp, să înveți copilul să se dea cu bicicleta, oricare ar fi obiectivul tău, fă pași susținuți în direcția respectivă, urmărind mereu parcursul tău. Propune-ți să fii relaxat, fără a pune presiune exagerată asupra ta, însă păstrează-ți determinarea. E împlinitor să vezi cum efortul tău dă rezultate. Te motivează și te înarmează în a-ți îndeplini obiectivele. Am scris mai mult despre cum să nu-ți pierzi determinarea aici.

9. Îmi găsesc utilitate. Eu contez. Vreau să cred că nimeni nu se naște întâmplător și rolul fiecăruia dintre noi contează în marele joc al vieții. Mai departe, cred că e o alegere personală în a decide cât de mult ne punem amprenta în viața celor din jur cât și cât în propria viață. Și tu ești o verigă în circuitul universal și oricât de irelevant te poți simți la un moment dat, ai în vedere că stă în puterea ta să îți descoperi unicitatea și să dai ceva înapoi celor din jur prin implicare personală. Pentru mine a fost util să-mi fac o listă cu lucrurile la care sunt pricepută, am cerut și opinia altora, iar apoi am putut decide pentru mine cât și unde pot aduce un plus de valoare ce mă recompensează cu o stare de bine cu mine. Mai multe despre ce poți face să simți că și tu contezi, am scris aici.

10. Aleg cea mai bună versiune a mea. În fiecare zi, conștient sau mai puțin conștient, facem alegeri în modul în care ne comportăm cu cei din jur. Putem alege să fim buni sau răi în interacțiunile cu ceilalți, iar de cele mai multe ori poate nici nu realizăm că n-am fost cea mai bună versiune a noastră. De regulă, neuronii oglindă fac ca atunci când cineva se poartă frumos cu tine, să răspunzi și tu cu amabilitate și invers. Dar la fel de posibil e ca fără un motiv aparent, reacția ta să fie una neprietenoasă de la bun început, întrucât se pare că e mult mai probabil să fii rău decât bun din start și aceasta din cauza tiparului egoist al omului, ce are în centru supraviețuirea și binele personal. E mult mai comod să acuzi și să dai vina pe alții, decât să te consideri pe tine vinovat și să depui efort în a repara lucrurile. E mult mai ușor să vezi probleme în ceilalți, decât să le cauți în tine. Însă consider că un astfel de comportament adâncește nemulțumirea față de cei din jur, familie, comunitate, societate, context în care tu, ca individ construit social, încetezi să mai funcționezi optim, nu mai poți stabili conexiuni cu semenii tăi, devii neînțeles, singur și nefericit. Tocmai de aceea, am învățat că pentru a fi bine cu mine și cu cei din jur, în mod cert e nevoie să chestionez nu doar comportamentul celorlalți, cât mai ales comportamentul meu. Iar pe principiul popular ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, aleg să mă comport cu cei din jur așa cum mi-ar plăcea să se comporte și ei cu mine. Cum poți alege să oferi cea mai bună versiune a ta am scris mai multe aici.

 

Știu, e cam multă muncă cu mine la mijloc și multe zile trec fără a simți un echilibru personal, pentru că procesul spre o stare de bine e dinamic. Nu ajunge că l-am început și apoi absolvit. Însă așa cum toate în jurul meu sunt în schimbare, la fel și eu îmi sunt datoare să țin pasul, rămânând conectată la mine. Pare complicat, însă nu e nevoie să punctez maxim la toate aspectele din ”decalog”, nu e nevoie nici măcar ca toate să fie satisfăcute, însă recomand, în caz că simți ca mine, să alegi inițial acele puncte cu care te vezi confortabil să începi călătoria spre tine. Merită efortul? Absolut, dacă îți dorești ca părinte ori ca adult responsabil, să crească prin tine alți oameni buni, fericiți și împliniți.

Spor la a fi bine cu tine!