La începutul pandemiei, când lumea s-a oprit pe loc în case, am umplut timpul cu ce am știut să fac mai bine. Am citit împreună cu copila toate cărțile ei din bibliotecă și le-am împărtășit, prin intermediul poveștilor transpuse online, pe canalul de YouTube al clubului Cu copiii la povești. Am filmat atunci, în câteva luni, peste 70 de videoclipuri! Iar recent, când mi-am amintit din întâmplare de ele, am intrat cu copila pe unul dintre filmulețe să ne revedem, la 3 ani distanță.
Și după ce ne-am distrat copios, am rămas mută de uimire să descopăr cât de multe vizualizări au, fiecare dintre ele!
Peste 35.000 însumate doar în ultimele 28 de zile!
Toată munca a fost dezinteresată și e o mare bucurie să știu că n-a fost degeaba. Că a adus, la rândul ei, și mai multă bucurie celor care le-au vizionat și celor care continuă să o facă și azi!
Las mai jos link-ul spre biblioteca virtuală, în caz că vă doriți să dați o tură cu cei mici.
Pentru mine, cu siguranță rămân amintirile vremurilor de atunci nu doar prin prisma grijii zilei următoare, cât mai ales prin mângâierea timpului petrecut împreună în jurul cărților.
Și pot doar să visez că, într-o zi, copila va da play video-urilor propriilor copii.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici: