Printr-o scurgere inopinată de informații, anul acesta e primul iepuraș la noi acasă când magia se transformă și are loc tranziția de la personaje de poveste spre iubirea care ne leagă și în zilele de sărbătoare și în cele obișnuite.
În ultima vreme, copila a tot auzit în jur lucruri pe care le-a pus cap la cap și după o ultimă întâmplare neprevăzută de acum 2 săptămâni, a venit întrebarea cea mare: Mami, există sau nu iepurașul? Și te rog să îmi zici adevărul adevărat!
Mereu i-am spus că atât timp cât crede în magie ea există și, pentru că i-a plăcut explicația asta, n-a cercetat mai departe. Dar acum mi-a dat de înțeles că nu mai e suficient atât, ci are nevoie de clarificare pe subiect.
Așa că, pentru că a fost mai important să îi păstrez încrederea, am adunat toată energia și i-am spus copilei adevărul meu. Că într-adevăr, iepurașul în sine e un personaj de poveste, că din iubire nemărginită alegem să ne oferim cadouri de sărbători, să ne facem bucurii unii altora și cu atât mai mult copiilor și, mai ales, că uneori magia chiar se întâmplă în realitate prin noi și prin oamenii buni din preajma noastră, prin forța universală în care alegem să credem.
Prima seară s-a lăsat cu lacrimi și am fost acolo să i le mângâi. De atunci, aproape în fiecare zi povestim despre subiect ori de câte ori aduce vorba despre iepuraș, moși, zâne și alte personaje magice care au intrat în discuție. Iar eu, cu ajutorul prietenei mele psihoterapeut, Gilia Crina, învăț să îi fiu alături în procesarea informațiilor și emoțiilor.
Momentan, a ales să-i scrie oricum scrisoare iepurașului, care a devenit personaj colectiv mama-tata în îndeplinirea dorințelor și am decis împreună ca surpriza cadourilor să rămână în continuare în ziua de sărbătoare.
Mai departe, realizez în rând cu ea că avem nevoie să navigăm împreună prin tot mai multe realități. Copila crește pe zi ce trece, personajele magice rămân în amintire, iar dorința a mea de Paște e să păstrez magia în relația noastră în toți anii care ne sunt înainte.
