În urma unor lovituri, accidentări de orice fel, se întâmplă uneori să suferi diverse traume fizice, ce lasă urme evidente pe corpul tău, răni pe care cauți numaidecât să le vindeci la medic. Însă mult mai puțin evidente și generatoare de mult mai multă suferință, traumele psihice (emoționale) trec din păcate de foarte multe ori neobservate, neconștientizate și implicit, nevindecate.
~ Degeaba îți faci planuri să pornești la drum în cea mai faină excursie a vieții tale, alături de oameni minunați și în cel mai apreciat model de mașină, dacă ea are probleme la motor și tu nu știi asta. Poate nu te va lăsa în drum de la început, dar pentru că nu funcționează corect va trebui să te oprești des și poate vei pierde momente importante în excursie. Din cauza aceasta, vei acumula frustrări și vor porni discuții cu cei ce ai pornit la drum, pe care deși îi știai drept oameni minunați, acum nu par pe aceeași lungime de undă cu tine. Poate în final vor schimba mașina și vei rămâne singur pe drumul tău, mereu înfrânat și departe de ținta călătoriei. S-ar putea să atingi cu puțin noroc câteva obiective, însă motorul stricat te va ține departe de idealul tău. ~
Ce am încercat cu alegoria de mai sus, e să atrag atenția asupra necesității de a avea permanent o diagnoză corectă asupra propriului motor. Deși aparent în stare de funcționare, în urma experienței personale, se întâmplă să acumulezi momente bune și altele mult mai puțin bune, ce lasă urme adânci în interiorul tău. Iar acele urme interioare poartă denumirea de traume emoționale.
Însă ce sunt mai exact traumele emoționale și cum se formează ele? Adesea, la nivelul superficial de percepție, acestea se simt precum o durere interioară de natură sufletească și nu organică. Practic, nimic nu sângerează, dar provoacă o suferință îndelungată. Totuși, o cercetare mai în amănunt relevă faptul că traumele emoționale chiar produc modificări puternice în structura și funcționarea unor rețele neuronale. Aceste modificări sunt provocate de către anumite evenimente traumatizante, așadar provocatoare de suferință psihică (abandon timpuriu, pierderea unei persoane dragi, trădare, etc) sau chiar fizică (accident, violență, abuz, etc).
Nu sunt eu în măsură să ofer o explicație suficient de științifică, nefiind de specialitate, însă din fericire, informația poate fi la un click distranță în caz că dorești să afli cu exactitate întreaga cauzalitate. Cert este că acele modificări neuronale odată activate, devin extrem de sensibile și susceptibile reactivării în prezența unor stimuli similari. Adică în anumite condiții asemănătoare cu cele în care s-a creat inițial trauma, durerea pe care o resimți în acel moment pare să readucă în prezent evenimentul traumatic din trecut.
Mai mult, e lesne de înțeles așadar că, odată trecute prin evenimente amenințătoare și stresante în trecut, astfel de persoane întâmpină dificultăți de relaționare în prezent. Dacă vorbim despre abandon emoțional sau fizic în cazul copiilor mici, atunci există un risc crescut ca la maturitate, persoanele în cauză, să întâmpine dificultăți în formarea unui atașament emoțional sănătos față de cei din jur. Cel mai probabil, vor fi ezitanți în relațiile sociale, iar motivele pentru care se comportă așa vor rămâne necunoscute până când nivelul de afectare al vieții personale va fi suficient de puternic încât să determine o cercetare în propria persoană.
În cele mai multe cazuri e nevoie de ajutor de specialitate pentru a scoate traumele la suprafață și pentru a le vindeca, însă sunt de părere că e de datoria noastră să simțim când ceva nu funcționează așa cum ar trebui în noi. Semnalele de alarmă în comportament apar, în funcție de intensitatea traumelor, cu prezența anxietății, a depresiei, chiar a tulburărilor de personalitate.
Asităm la relații toxice, inadaptabilitate socială sau profesională, comportament pasiv sau agresiv, chiar somatizare în diverse boli. Din păcate am asistat și eu îndeaproape la o astfel de somatizare fizică și psihică a unor traume extrem de bine ascunse, în cea mai dragă persoană mie. Iar când spun am asistat, din nefericire chiar așa a fost, întrucât nu am avut mijloacele necesare să o ajut, putând doar să fiu prezentă la drama ei.
Și pentru că anxietatea era și încă e în multe comunități un subiect destul de tabu, iar traumele interioare insuficient recunoscute ca și cauzatoare de suferință, drumul ei spre liniștea interioară a fost unul extrem de lung și obositor. A lucrat mult cu ea să reînvețe să ducă o viață normală, pentru a rescrie circuite neuronale și pentru a fi bine cu ea și cu cei din jur.
De cele mai multe ori însă, traumele emoționale apar sub forma unor reacții exagerate la stimuli aparent banali. O frică nejustificată, o furie fără motive întemeiate, o nervozitate ieșită din comun, o stare de agitație apărută ca din senin, sunt toate indicatori ai unei posibile traume emoționale din trecut.
Ce mă ajută pe mine să fiu atentă la eventuale blocaje emoționale, e să analizez în amănunt o situație ce a generat emoții zgomotoase, după ce starea de agitație a trecut. Chiar și așa, posibil să nu remarc reacția mea exagerată, iar pentru a avea un filtru în plus în fața unor traume ascunse, le-am solicitat și celor apropiați să îmi semnaleze ori de câte ori văd în mine un comportament mult prea diferit față de cel obișnuit. Posibil să fie doar o zi proastă. Însă posibil să fie o traumă adânc sedimentată în subconștient. Așadar, ori de câte ori atât tu, ori cei din jur, remarcă la tine o reacție exagerată într-un anume context, asigură-te că intri în dialog sincer cu tine, pune-ți întrebări și caută ajutor de specialitate atunci când simți că e nevoie.
Iar pentru că aici vorbim despre părinți ori adulți responsabili, ce caută să crească prin ei copii buni, fericiți și împliniți, (iar marea majoritate a traumelor emoționale provin din perioada copilăriei), evident că nu puteam opri articolul fără a mă întreba ce putem face pentru a ne asigura că nu creăm noi înșine, (fără să ne dăm seama), traume emoționale copiilor noștri. Desigur, plecând de la premiza că îi asigurăm de iubire necondiționată, siguranță și respectul nostru, totuși viața vine cu neprevăzute și multe sunt în afara controlului nostru, influențându-i semnificativ și pe copii.
Din filtrul personal asupra informațiilor citite, am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru pe care noi putem să îl facem în acest context, e să ne asigurăm că cei mici înțeleg, pe limbajul lor, situația de fapt, oricare ar fi aceasta. Fie că vorbim despre divorț sau alt gen de decizii capitale, ori moartea cuiva drag, etc, copiii au nevoie să înțeleagă de ce se întâmplă situația în care și ei se regăsesc, întrucât, fără a exista explicații venite din partea adulților despre cele întâmplate, cei mici tind a lua vina asupra lor. Iar de acolo până la rușine, este un pas mic, ce îi poate costa o deconectare automată de la noi, de la ei.
Vreau să cred că nu discuțiile aprinse, problemele financiare sau de alt gen, ori alte adevăruri pe care încercăm să le mascăm în teama de a nu le produce disconfort exagerat celor mici, sunt cu adevarat responsabile pentru posibile traume. Ci din punctul meu de vedere, traumele se crează atunci când cei mici sunt lăsați în afara discuțiilor și problemelor, când nu li se oferă explicații și când nu percep la nivelul lor situația de fapt. Așadar, asigură-te că și cei mici iau parte la dialoguri sincere, că sunt implicați în discuții, că sunt mulțumiți cu răspunsurile și că au înțeles, atât cât au nevoie să înțeleagă, orice situație problematică.
E tare dureros să-ți descoperi rănile interioare, însă consider că e mult mai dureros să traiești cu ele înauntru. În caz că ai început drumul spre a fi bine cu tine, te invit să ai în vedere și alte aspecte consemnate aici.
