E ora 6:45 și sună alarma telefonului.
Cu greu, întinzi mâna și oprești sunetul ce îți țiuie în urechi. Mai tragi de timp câteva minute, să mai prinzi o clipă de odihnă, dar te inundă gândurile pentru azi și de frica de a nu cădea în somn cu ele, te ridici rapid. Ai adormit odată și a întârziat copilul la școală, tu la serviciu și ai început ziua prost, așa că te ferești de asta.
Trezești copilul ce nu vrea să se trezească, îi pui hainele pe pat, în speranța că se îmbracă singur și mergi la baie. Speli păianjenii din ochi, iei pe tine ce ai la îndemână și mergi să vezi dacă e gata și copilul. Nu e. Nu s-a ridicat din pat, așa că aprinzi toate becurile și începi să-l zorești. Îi pui șosetele și îi ceri insistent să se grăbească.
Pleci să te aranjezi puțin și te întorci periodic la copil, ce nu pare stresat de timp. Îi tragi pantalonii, mai scapi vreo amenințare și îl trimiți la baie. Pregătești între timp ceva rapid de mâncare și îi pui pachetul în ghiozdan.
Revii la copil, căci a început să se joace în baie. Îl iei de mână așa cum e și îl așezi la masă. Începe joaca și acolo, alături de multe întrebări pe care ți le adresează, iar tu te uiți insistent la ceas. Repeți că iar o să fiți în întârziere și îi ți o predică despre neseriozitate, în loc să-i răspunzi la ce e curios.
Te îmbraci de ieșit, îi aduci haina copilului, căciula și îi pui cizmele. Iei ghiozdanul, întrebându-l din nou, deși l-ai întrebat și aseară, dacă și-a pus tot ce trebuie în el. Ieșiți pe ușă în viteză, împingând copilul de la spate și porniți pe drum. E aglomerat și te înghesui printre alții ce se grăbesc să ajungă la destinație, n-auzi ce zice copilul, doar că vorbește și îi răspunzi sec cu un „îhîm”.
În fața școlii, îi pui ghiozdanul în spate, îi spui că îl iubești și că te întorci după-masă să-l iei. Pornești spre serviciu unde te așteaptă multă treabă. Ai dead-line-uri și rapoarte de făcut, lumea e stresată căci e final de lună imediat. Fără să realizezi, e deja ora 16:30 și nu ți-ai terminat treaba.
Curând, pornești după copil, tot cu mintea la serviciu. Îl aștepți în fața școlii vorbind la telefon. Are o groază să-ți spună și nu așteaptă să închei discuția. Îl oprești scurt și continui. Când închizi, îți ceri scuze că l-ai expediat, dar el a uitat ce avea de zis anterior. Discutați despre note, teste și ce o să mâncați când ajungeți acasă. Faceți o pauză la supermarket să luați pâine, unde îi refuzi insistent alte pofte.
Acasă, îl trimiți să se spele, iar tu pregătești cina. Copilul uită de el la baie, apoi se întinde pe canapea la desene. Trece o vreme și masa e gata. E important să mâncați repede, ca să ajungă la timp la activități. Repeți scenariul de dimineață, zorind copilul pe ușă cu mâncarea neterminată în mână. Îl lași la atelier și între timp rezolvi alte comisioane.
La 19:30 îl iei de la activități și porniți în grabă spre casă. S-a făcut târziu și la cel mult ora 21:00 trebuie să fie în pat. Îi mai ungi o pâine cu ceva, iar în timp ce o mănâncă îi pui pachetul pentru a doua zi. Îl lași la masă și fugi să pui haine la spălat. Ai de împachetat și cele de pe uscător, așa că chemi copilul să te ajute.
Într-un târziu, vine, dar nu-ți place cum împătură șosetele în joacă și îl trimiți să-și pregătească ghiozdanul. Termini de pus hainele la loc și e deja aproape 20:30. Trimiți copilul să se spele pe dinți, cât tu faci ordine în bucătărie și te întorci în grabă la el. Se joacă din nou, pe covor cu periuța în gură, așa că îl mustrezi că nu e responsabil și mergeți împreună la baie, unde îl periezi tu serios. Îi faci duș, fără să-l lași să se joace cu apa, căci e deja târziu.
Când e în pijama, îți cere să-i citești ceva ori să vă jucați cu lego. După multe insistențe, cedezi și îi citești în grabă cea mai scurtă poveste din bibliotecă. Mai cere una, însă nu mai e timp pentru ea, trebuie să doarmă.
Copilul protestează, protestezi și tu, iar obosită, nu mai ai răbdare de explicații. Îl pupi de noapte bună, îi spui că îl iubești, stingi becul și pleci din cameră să-ți vezi mai departe de treabă. Nu adoarme imediat, ci te mai cheamă de vreo 2-3 ori să-i dai apă, să meargă la baie.
Într-un final adoarme, iar tu rămâi până târziu să mai lucrezi ceva. A mai trecut cumva o zi, pe pilot automat. Ai făcut în mare parte tot ce ți-ai propus și i-ai spus copilului că-i iubești.
~~~
Dar unde sunt copiii într-o zi obișnuită?
Cât timp primesc atenția noastră completă?
Cum se simt văzuți, auziți, validați, apreciați de luni până vineri?
Câte momente de joacă și comunicare li se oferă?
Privind scenariul de mai sus, ai zice că cei mici aproape că par piese ce trebuie mutate și îngrijite astfel încât să se potrivească într-un program. Însă, uneori, e realitatea noastră și ține de noi s-o schimbăm de pe pilot automat, pe trai conștient.
E un efort, întradevăr, însă ar putea fi cel mai important dintre toate, ca în anii lor valoroși în dezvoltare, să ne aibă pe noi, disponibili și implicați în joacă și dialoguri sincere, chiar și în zilele obișnuite.
Privind realitatea, poate, am fi mai îngăduitori atunci când copiii nu răspund, precum roboții, la sarcini și solicitări, înțelegând că sunt și ei mici oameni cu dorințe și interese ce merg uneori dincolo de așteptările noastre.
Am vedea, poate mai clar, că în dedesubtul unui comportament nedorit, e un iceberg de motive clădite pe renunțări, refuzuri ori amânări din partea noastră. Iar dacă ne dorim armonie în familie, am putea să oferim, înainte de toate, înțelegere și conectare în cât mai multe momente.
Abia atunci poate, am folosi mai înțelept timpul nostru împreună, fiind prezenți în interacțiuni, răspunzând la întrebări, rămânând curioși în ceea ce îi privește, amânând telefoane, renunțând la activități extrașcolare, schimbând rutine și priorități. Căci copiii sunt mici doar o dată și au nevoie să facem loc copilăriei lor în viața noastră de zi cu zi.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
