Poate dintre toate lucrurile fascinante pe lumea aceasta, metamorfoza omizii în fluture e printre cele mai spectaculoase! E dovada vie că puterea de a ne schimba vine din interior și așteaptă să fie descoperită.
Doar că, deseori, ne temem de schimbare și preferăm să rămânem în zona de confort, de teama de a nu suferi și mai mult.
Probabil, nici omizii nu îi e ușor să renunțe la viața ei și cu toate acestea, e programată să se transforme, să prindă aripi să zboare, în loc să se târască; să se hrănească din nectarul dulce florilor, în loc să mestece la nesfârșit frunze; să se avânte în înaltul cerului, în loc să rămână în agățată de ce-o ține în loc.
Nu știe nimeni cum se simte pentru omidă transformarea. Ea renaște, în timp ce lasă părți să moară. Treptat, se desprinde de ce nu-i mai servește acum, doar să devină ce-i e menit să fie.
N-o întreabă nimeni dacă e pregătită. Nu e nimeni alături să o susțină, doar are încredere oarbă în natura ce a creat-o. Nu știe altfel, nu stă la șovăieli, nu se îndoiește de capacitatea ei de a se transforma.
Nu se învinovățește că renunță la viața ei molcomă pentru una în zbor. Nu știe de judecata celorlalți. Nu arde etape. Nu se împotrivește. Puterea e in ea și, din greul ei, schimbarea vine.
O să zici, poate, că orice comparație cu noi e exagerată. Noi suntem cele mai dezvoltate ființe de pe lume, noi strângem amintiri, învățăm prin experiențe și ne modelăm după ele. Dar tot noi ne cramponăm de ele, ne înecăm în dezamăgiri și ne blocăm în frici imaginare.
N-avem curaj să îndrăznim nici să sperăm că, poate, dincolo de ce am trăit, e o lume nouă pentru noi. Ne ținem ocupați și oricât de greu ne-ar fi, ne complacem în locul unde am ajuns, căci ne-a ajuns greul de până acum.
Ba mai vedem pe alții, mai bine decât noi și din amărăciune, îi umplem de noroi. Că nu-i corect în lume să fie vai de noi, iar ei să se transforme în frumoși fluturi noi.
Dar, poate, dacă ne-am împotrivi mai puțin naturii, am învăța ceva chiar și de la omizi.
N-am mai privi doar fluturii, cu invidie pentru norocul lor, ci am privi mai îndeaproape transformarea lor; am realiza că știm atât de puține despre greul lor și nu ne-am mai teme de greu, privind cu admirație transformarea altora. Ne-am dori-o și pentru noi.
Ne-am imagina o metamorfoză și am porni, liberi și împăcați spre ea. Precum omizile. Spre a deveni ce ne e menit să fim!
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
