Încă de când s-a născut copilul meu, am folosit în toată perioada bebelușiei mici scutece de finet; niște bucățele din bumbac moale, pe care obișnuiam să le port după noi și pe care așezam capul copilul ori de câte ori dormea ori era alăptată. Am ales să le folosesc pentru a păstra mereu un mediu curat, indiferent de circumstanțe.
Însă pe măsură ce a crescut, acele scutece de finet au devenit atât de dragi copilului, încât au devenit nedespărțite la momentul somnului. Avea mereu nevoia să le simtă, să le țină în mâini pentru a se relaxa și a adormi liniștită. Și pe cât de drag îmi era să o privesc ținând „pimele” (așa cum le-a denumit singură, probabil asociindu-le cu pernele), pe atât de stresant a devenit pentru mine să mă asigur că le are în preajmă ori de câte ori trebuia să doarmă.
Mi-am zis atunci că e o perioadă, că îi aminteau de alăptat odată ce a renunțat să sugă, de conexiunea dintre noi în acele momente. Însă pimele au rămas la fel de prețuite și la 3 când a mers la grădiniță și somnul de prânz a fost lin. Au rămas și la 4 ani și la 5 ani; chiar și acum la 6 ani jumătate, la fel de iubite, iar eu sunt liniștită știind că le are.
Dar nu am fost așa mereu. Pe parcurs, mi-am făcut griji privind obiceiul ei. Din când în când, povesteam despre ele, despre fixația ei de a le avea la îndemână, despre ideea de a renunța la ele, căci e copil mare. Dar ea nu voia să aducă de așa ceva nici în ruptul capului. N-am forțat-o, deși îmi era teamă să nu ascundă nevoi neîmplinite acest comportament Așa că, am decis că e cazul să mă documentez mai în amănunt legat de subiect, în loc să fac supoziții alarmante.
În acest sens, am găsit studii de specialitate și am înțeles cât de utile pot fi aceste obiecte de securitate (așa cum le numesc oamenii de știință) în buna dezvoltare a copiilor. Cercetările arată că obiectul de securitate, de nedespărțit al unui copil are o valoare mai mare decât am putea bănui. Se pare că păturicile, plușurile prea-iubite și ori alte jucărioare, chiar și simple cârpe cum e în cazul nostru, sunt instrumente ce de fapt sporesc nivelul de încredere al copilului, valoarea de sine și chiar oferă împuternicire.
De ce? Obiectele nedespărțite oferă un sentiment de securitate copiilor – o modalitate de a-i ajuta să se despartă pentru o perioadă de părintele sau îngrijitorul său, să facă față momentelor emoționale și tranzițiilor în care au nevoie de sprijin suplimentar. Cu acea pătură sau jucărie, sunt mai puțin timizi și mai focusați decât cei care nu folosesc astfel de obiecte de securitate.
Deși concentrarea sporită și faptul că sunt mai puțin timizi sunt beneficii mari în sine, există și mai multe vești bune despre avantajul de a permite copiilor să aibă obiecte nedespărțite. Cercetările ne spun, de asemenea, că obiectele lor de securitate sunt ca primele roți de antrenament pentru a-și spune „ești bine; ești în siguranță”. Cu un sentiment încorporat de securitate, copiii se simt suficient de stăpâni pe sine pentru a-și asuma riscuri mici, a explora și a crește.
Acest tip de roți de antrenament furnizează o plasă de siguranță care crește încrederea. Astfel, asumând-și riscuri mici, copiii se vor simți liberi și nu se vor teme să experimenteze mai mult pe măsură ce cresc și se dezvoltă.
Potrivit Psychology Today, obiectele de securitate sunt „înrădăcinate în elemente senzoriale care diminuează stresul separării, în timp ce calmează și reconfortează copilul”. Fiecare aspect al articolului – de la modul în care miroase, la simțirea petelor uzate, la culoarea estompată – face parte din relația unică dintre obiectul de securitate și copil. Lucrușorul prea-iubit nu numai că aduce confort, dar devine un memoriu fizic al amintirilor și nostalgiei.
Totuși, fără să conștientizăm toate aceste aspecte pozitive ale obiectelor de securitate, noi ca părinți devenim des îngrijorați (așa cum a fost și cazul meu), proiectând probabil propriile noastre nesiguranțe și căutăm mult prea des să-i deposedăm pe copii de lucrușoarele lor de nedespărțit.
Însă deși intențiile noastre sunt cât se poate de bune, cercetările ne arată că dacă eliminăm ori refuzăm accesul la obiectele de securitate, astfel de comportamente pot crea de fapt mai multă anxietate și traume. Chiar dificultăți de atașament pot apărea mai târziu în viață. De aceea, deși poate fi inconfortabil pentru noi, ca adulți, să le acceptăm acest gen de fix-uri, copiii au nevoie de libertatea de a renunța la obiectul de nedespărțit atunci când sunt pregătiți să o facă.
Pe scurt, prezența obiectelor de securitate ajută în sine la:
- promovarea independenței și a securității
- ușurarea anxietății în situații noi
- tranziția la diferite etape ale vieții
- valoarea și conștientizarea de sine
- bunăstarea emoțională
În plus, se pare că obiectele de siguranță sunt și un bun indicator pentru modul în care copiii vor interacționa și vor crea prietenii. Colleen Goddard scria pentru Psychology Today: „Dezvoltarea umană nu este posibilă fără contexte și semnificații auto-referențiale. Iar semnificațiile se întemeiază pe distincțiile pe care fiecare le face în legătură cu stimulii prin care se angajează”.
Așadar, despre lucrușoarele prea-iubite și de nedespărțit ale copiilor, numai de bine! Stau și mă gândesc, cât de des greșim noi în necunoștință de cauză, deși ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri. Și cred sincer, că atunci când am lăsa la o parte propriile preconcepții și temeri, le-am lăsa celor mici mult mai mult loc să fie ei, instinctual setați spre a-și căuta starea de bine.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
