Am urmărit de curând alături de copilă evenimentul Nasa de anunțare a celor 4 astronauți care vor orbita Luna în misiunea Artemis II.
M-am bucurat să-i vadă, să pună întrebări, să devină curioasă. Apoi a remarcat de una singură înălțimea lor, lungimea nasului, a părului, a urechilor, i-a văzut mergând și vorbind ca pe orice alți oameni dintr-un ecran ori din viața de zi cu zi.
Nu-și dorește să devină astronaut, dar visează lucruri mărețe și pentru ea. Pentru că, nu-i așa, cerul e limita! Cel puțin asta îi încurajăm noi să creadă când sunt mici.
Doar că pe măsură ce cresc, visurile li se cam risipesc, unul câte unul, în efortul de a ajunge departe și încetează să mai creadă că sunt meniți pentru lucruri mărețe.
Abandonează confortului și se complac în situații fără să-și mai testeze limitele. Pentru că, nu-i așa, asta încurajăm și noi de multe ori prin propriul exemplu în anii lor de creștere.
Dar, poate, cei mici au nevoie și de altfel de exemple, de discuții ample despre efortul pe care îl implică orice reușită măreață. Despre anii de muncă și determinare, despre disciplină și curaj, despre prioritizare și responsabilitate.
Despre tot ce, deseori, ni se pare supraomenesc de asumat.
Însă, poate, diferența între ordinar și extraordinar e tocmai acel “extra” care se traduce prin efort și care transformă omul în ce îi e menit să devină.
Poate, pe el ar trebui insistat, dincolo de imaginea oricărei reușite. Căci istoria se scrie prin oameni care își asumă efortul ca parte a devenirii. Iar lucrurile mărețe nu se întâmplă niciodată în afara lui.
Puteți urmări și voi mai multe despre Artemis II pe pagina oficială Nasa.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
