Plecând de la premize precum omul este un „animal social”, am putea spune la fel de bine că omul este și un „animal hedonic”. Ca teorie, hedonismul (din greacă hedone – „plăcere”) este o concepție etică și un curent filozofic, ce proclamă plăcerea drept binele suprem, iar năzuința de a o obține, principiu al comportamentului. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, am putea spune că totul pornește de la înclinarea naturală a omului către căutarea plăcerii și evitarea suferințelor.
Desigur, vorbim aici despre teorii filozofice, nu despre adevărul meu sau al tău, unde de cele mai multe ori ziua începe, continuă și se termină prin muncă. Bine, dacă am insista pe subiect, am putea zice că da, muncesc toată ziua, zile la rând, ani, pentru a avea tot ce am nevoie pentru a fi fericită, practic tot în căutarea plăcerii (întrucât îmi place să fiu fericită). Iar uneori plăcerea vine imediat, pe principiu, după muncă și răsplată, însă altă dată plăcerea întârzie să apară sau chiar devine o himeră ce pare de neatins.
Mai mult, micile plăceri sunt îndepărtate pentru a nu pierde concentrarea asupra muncii mari ce aduce plăcerea visată. Și într-o astfel de situație, vreme îndelungată, te mai simți motivat să muncești? Mai găsești determinare să începi o nouă zi dacă pe parcurs îți pierzi speranța că o să vină si plăcerea la un moment dat? Probabil că nu. Bun, și atunci ce faci pentru ca totuși să te ridici din pat ziua următoare? Posibil să te mai motiveze o vreme datoria, dacă nu pentru tine, că te simți fără speranță, să te ridici pentru cei din jur, care au nevoie de tine. Însă aceasta nu va face altceva decât să adâncească și mai tare pierderea sinelui si a șansei tale la fericire.
Poate părea puțin sumbru scenariul de mai sus, dar poate fi adevărul multora dintre noi. În cursa mea în a-mi atinge obiectivul de a fi un părinte perfect pentru copilul meu, am plecat de la ceva și am ajuns la cu totul altceva. Din animal hedonic, am ajuns parcă la evitarea plăcerilor, ce păreau o distragere a atenției de la focusarea asupra muncii în „părințeală”. Muncă ce așteptam să-mi aducă acea fericire, acea plăcere mare a lucrului bine făcut.
Renunțasem la orice plăcere personală și dedicam tot timpul aprofundării cunoștințelor despre cum să fii părinte. Petreceam tot timpul alături de copil, îngrijindu-mă că îi sunt satisfăcute toate nevoile, iar atunci când ii erau satisfăcute, în loc să mă întorc spre nevoile ori plăcerile mele, rămâneam tot acolo la datorie, pentru că înțelesesem că a fi părinte e o muncă de 24/24h.
Totuși, cu așteptări nerealistic setate, mi se părea că bucuria muncii nu mai apare. Îmi doream să cresc un copil fericit, ce să ajungă un adult împlinit și responsabil. Munceam la aceasta neobosită, pierzându-mă pe mine în copil. În mod clar, munca era una de cursă lungă, însă eu deja îmi erodasem răbdarea, încât nici nu mai vedeam plăcerea zilelor bune, ce erau umbrite de mult prea multe zile mai puțin bune și epuizante, în același decor.
Din fericire, înainte să mă pierd de tot pe drumul acela, am început un dialog sincer cu mine, în încercarea de a-mi aminti ultima dată când făcusem ceva pentru mine ca om, nu ca mamă. M-a durut realitatea și ignorarea nevoilor mele ca femeie, în lupta oarbă a mămiciei. Însă de atunci am învățat să mă delimitez în fața atributului meu de mamă, amintindu-mi de celelalte fațete personale ca soție, prietenă, colegă de serviciu, voluntar în asociații, cetățean, om cu aspirații, obișnuințe și pasiuni.
N-a fost ușor să mă desprind de ”fusta” copilului (care deja oricum nu mai stătea prins de fusta mea), dar odată simțit gustul ”libertății” mi-am recăpătat răbdarea și determinarea de a munci la a fi părinte, bucurându-mă de fiecare zi așa cum vine.
Recunosc, ca adult responsabil, de multe ori îmi e greu să găsesc energia pentru a face ceva ce-mi place, în cursul unei zile în care am făcut mult prea multe lucruri pe care trebuia să le fac. Cu toate aceastea, caut să dozez timpul în așa fel încât să îmi acord măcar câteva minute de ”joacă” în care să fac ceva doar pentru mine.
Mai mult decât atât, am conștientizat că atunci când îmi doresc cu adevărat să fac un lucru, găsesc timp în a face lucrul respectiv, fără a găsi scuze nejustificate. Mă încarcă mult întâlnirile cu prietenii, toate activitățile care mă fac să mă simt frumoasă. Fac shopping, citesc, urmăresc un serial, stau chiar și degeaba, iar de câteva ori pe săptămână (în funcție de cât de încărcată e săptămâna) îmi fac timp și pentru o pasiune.
Știu că hobby-ul în sine vine cu o doză atât de necesară de motivație, te provoacă într-un mod pozitiv și te încarcă cu energia necesară zilnic. Iar dacă n-ai deja un hobby, vin la tine cu o veste bună: hobby-ul nu este o inclinație nativă, ci una descoperită și dezvoltată constant cu scopul de a oferi destindere și relaxare.
Eu sunt exemplu viu în direcția aceasta. Încă de când s-a născut copilul meu, am început să-i citesc cărți cu povești, iar pe măsură ce citeam, am început să descopăr în cărțile pentru copii o lume fascinantă plină de magie, cu o putere uriașă de vindecare, de emoție, învățare, de frumos. Am descoperit astfel o reală pasiune, pe care apoi am transformat-o într-un hobby vesel, colorat și plin de poveste: un club de carte pentru copii.
Pornind de la entuziasmul copilului de a asculta povești și de a răsfoi cărți, îmbinat cu plăcerea mea de a spune povești, am decis să organizez întâlniri de lectură “Cu copiii la povești” încă din vara lui 2017, iar de atunci până în prezent, în cele peste 50 de întâlniri, Clubul de carte a crescut mult.
De la un om la o echipă, de la câțiva copilași la o întreagă clasă la fiecare întâlnire, de la o carte citită la peste 150, de la simple întâlniri de lectură, la evenimente complexe, cum ar fi primul Târg de carte dedicat exclusiv copiilor din zona noastră, până la lansări de carte cu invitați de renume precum Prințesa Urbană sau Cristina Andone; de la donații modeste la sume considerabile pentru salvarea inimilor de copii; de la o idee, la un ONG mult iubit. Și drumul ne e înainte! Te invit să citești mai multe despre clubul de carte aici.
Atât pentru mine, cât și pentru colegele mele de echipă, Clubul de carte a devenit materializarea unui hobby într-o activitate ce ne motivează să dezvoltăm abilități și să fim implicate în comunitate. În plus, vine cu o doză importantă de împlinire personală, fiind în același timp o activitate desfășurată în compania copiilor, ce astfel învață prin puterea exemplului, câtă stare de bine aduce o activitate desfășurată cu și din plăcere în tumultul vieții cotidiene. Așadar, nu-ți amâna plăcerile și o să începi să fii bine pentru tine și cei din jur.
Dacă și tu îți dorești mai multă stare de bine cu tine, poți citi aici despre alte aspecte ce am observat că au contribuit semnificativ la echilibrare personală. Mulțumesc!
