Anul trecut am început să scriu, organizat, pentru prima dată. Obișnuiam să scriu și până atunci, texte de prezentare ori de promovare pentru diverse proiecte ori produse, însă nimic semnat de către mine, ci doar în numele celor pentru care scriam.
Iar pentru că anul trecut a pus pe pauză multe dintre direcțiile în care activam, mi-a dat timp să văd ce anume din câte făceam, îmi aducea satisfacție și cum aș putea să folosesc acea părticică de plăcere înspre a face ceva însemnat într-acolo.
Așa am început să scriu, în nume propriu, lucru pe care mi l-aș fi dorit să-l fac demult, însă n-am îndrăznit, motivând mereu alte priorități. De atunci, am scris o carte, care a apărut la Editura Cartemma și încă una ce urmează să apară la anul, scriu susținut pe blog, ba chiar m-am înscris și la școala de scris.
Totuși, simt pe pielea mea dificultatea unor noi începuturi. Dincolo de pragul de a ieși din zona de confort pentru a face ceva nou, observ cât de complicat poate fi să îți faci vocea auzită, oricât de bună ai crede că este ea.
Știu și o spun din nou, repetând oricând e cazul, că nimic cu adevărat bun nu se întâmplă peste noapte. Cu toate acestea, dincolo de munca investită, pare un efort imposibil să ajungi la oameni, când ești la început. Să clădești comunități, să ți se ofere oportunitatea de a fi prezent în cele deja consacrate, pare mai mult un joc de noroc decât de strategie.
Multe idei bune mor din fașă, de teama unui eșec, pe altele le îneacă începuturile cu ape tulburi, unele abia răzbat la suprafață între balene ce stau să le înghită. Iar marii jucători rămân, în linii mari, aceeași, indiferent de nișă.
Totuși, greul vine cu lecții bune, atunci când ești dispus să dai credit începutului tău. Să îți susții motivația de a merge mai departe, în loc de scuza pentru a renunța. Atunci poate, ai ajusta raportarea muncii tale la rezultatele marilor jucători.
Ai înțelege limita fină, însă periculoasă între comparație și admirație și ai vedea cât de multă libertate aduce această delimitare. Ai căuta alții ca tine, la începuturi și ți-ai regla ceasul așteptărilor altfel. Ai fi mai îngăduitor cu tine să recunoști că e greu și ți-ai asuma să o spui cu voce tare. Ai fi uimit să vezi că nu ești singurul care se luptă cu începuturile. Ai realiza că și cei mari trebuie să fi avut începuturi mici și dificile, despre care poate tu nu știi nimic.
Atunci poate, ți-ai plânge greul, în loc să-ți numeri doar reușitele, uneori sub așteptări, iar asta te-ar elibera de presiunea ce te apasă să rămâi pe loc: că ideea ta nu e suficient de bună, că munca ta nu e suficient de calificată, că oamenii nu cred suficient în tine.
Ai crede în steaua ta și i-ai permite să fie așa cum e, la început de drum, încă șubredă, însă în consolidare, cu fiecare zi în care îți păstrezi bucuria și plăcerea pentru ce faci, implicat și determinat să crești!
Începuturile sunt, în general, dificile. Uită-te la copiii tăi, la momentul când ai devenit părinte. N-ai știut exact dacă e bine ceea ce faci, însă ai făcut totul din iubire și cei mici au crescut, în fiecare zi mai mari!
Pune dăruire și bucurie în proiectele tale și mai devreme sau mai târziu, vor trece și ele dincolo de începuturi. Aleg să cred că nimic nu e întâmplător, iar dacă și începuturile tale sunt dificile, probabil vin cu lecții valoroase și însemnate, spre a ajunge acolo unde poate nici nu visezi!
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
