Scriu despre acest subiect, întrucât în cazul nostru, a fost responsabil de cele mai mari frământări și cele mai multe fire albe, de la primul dințișor al copilului și până astăzi. Știu că mulți părinți aleg să nu acorde foarte mult interes dinților de lapte ai celor mici și pot să înțeleg, într-o oarecare măsură. Nu sunt permanenți, deci nici problemele care pot apărea în cazul lor nu sunt permanente.
Însă dincolo de această superficială observație, medicii dentiști încep să atragă tot mai mult atenția asupra necesității de a trata cu mai multă seriozitate dantura copiilor. Mare parte dintre problemele de mai târziu, se pare că se datorează neglijăirii dințișorilor încă din primii ani de viață.
Nu insist în direcția aceasta. Nu sunt de specialitate, iar o vizită la stomatolog va veni cu mult mai multe informații pertinente. Dar vin să-ți povestesc pe îndelete despre experiența noastră în legătură cu demineralizările apărute în dantura copilului.
Nu-mi doresc să vin cu scenarii alarmiste, ci doar să cresc conștientizarea situațiilor în care există demineralizări al dințișorilor de lapte și care ar fi variantele de tratament. În mod evident, scriu doar din experiența proprie, iar orice schemă de tratament insist să fie discutată cu medic dentist.
În cazul copilului, fiecare dinte nou apărut a venit cu mult zbucium. Agitație, durere, chiar și febră, modificări de tranzit. Însă nu acestea au fost problemele, ci faptul că incisivii centrali de sus, precum și primele 4 măseluțe au ieșit direct demineralizate, indiferent de cât de multă igienă dentară am insistat să păstrez. Nici până astăzi nu știu exact care ar fi putut fi cauza defectului de smalț. Probabil ceva dezechilibre în sarcină, despre care nu am știut că există. Poate factorul genetic.
Cert e că odată ce am sesizat că dinții cresc cu pete, am înțeles că ceva nu e în regulă și că ar trebui intervenit cât mai curând. Copilul avea în jur de un an (primul dințișor a ieșit abia la 9 luni) când am început vizitele frecvente la cabinete stomatologice, în căutarea unor soluții.
Din păcate, majoritatea medicilor de atunci nu făceau altceva decât să constate ca și mine demineralizarea, fără a oferi variante de tratament. Motivau în principal faptul că e prea mic copilul să intervină. Era într-adevăr foarte mic ca să coopereze cum se cuvine la dentist, astfel că singura recomandare efectivă era igiena serioasă.
Dar pentru că problemele păreau să se agraveze odată cu trecerea timpului, am început să mă documentez despre ce aș putea face pentru a proteja dințișorii între timp. Am găsit informații utile pe grupul dedicat demineralizării și displaziei de smalț din România, dar și multe surse bune din străinătate.
Așa am aflat despre ce ar putea să ajute în a stopa demineralizarea: administrarea de suplimente precum complexul de vitamine D3-K2 (ce ajută mult la fixarea calciului), aplicarea cremei Tooth Mousse (care ajută la întărirea smalțului) și pasta de dinți BioRepair (care protejează dinții de apariția cariilor și repară microfisurile dentare), toate având și efect de remineralizare a dințișorilor, dar mai ales, fluorizarea periodică în cabinetele stomatologice.
Cel mai apropiat cabinet medical unde se făceau astfel de proceduri era la Timișoara, la 250 de km depărtare, însă prioritară era sănătatea copilului, astfel că niciun efort nu a fost prea mare. Cu atât mai mult cu cât, unul dintre incisivii centrali se găurise efectiv pe interior și exista riscul să se rupă.
Ajunși fiind la Timișoara, într-un cabinet specializat pe stomatologie pediatrică, abordarea a fost total diferită și s-a pus la punct un plan de tratament, deși copilul nu avea 2 ani. Medicul care ne-a preluat, ne-a explicat în amănunt gravitatea situației și cum se poate interveni. Cum exista posibilitatea ca dinții demineralizați ai copilului să se macine complet și să devină surse de infecții și de durere. Cum dacă amânam procedurile, limitam șansele în a-și păstra și restul dinților sănătoși, atât cei de lapte cât și cei permanenți.
Din păcate însă, astfel de intervenții erau aproape imposibil de realizat unui copil de nici 2 ani fără anestezie. Și nu orice fel de anestezie, ci una generală! Aceasta părea să fie cea mai bună opțiune pentru copil, însă când am fost puși în fața unei astfel de decizii, am crezut că pică cerul pe noi. Eram dispuși să mergem „până în pânzele albe” ca să salvăm dințișorii, dar totuși, nu era oare chiar prea departe o anestezie generală de 90 de minute pentru câțiva dinți de lapte?!
Aceasta a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luăm până acum în ceea ce privește copilul. Familia extinsă s-a menținut extrem de rezervată privind asemenea efort. Riscurile, deși minime, cântăreau enorm și oricâte testimoniale citisem și auzisem, gândul că ceva ar putea merge greșit ne-a măcinat cel mai tare.
În final, am ales să mergem pe mâna specialiștilor, iar multe dintre temerile noastre s-au dovedit a fi exagerate. Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar revenirea din anestezie a fost ușoară pentru copil, ce nu a avut de suferit mai mult de un mic disconfort la nivelul gâtului, timp de câteva ore. Dar cel mai important, dințișorii și măseluțele cu probleme au fost reparate impecabil și fluorizate, iar copilul nu a fost traumatizat deloc de experiență. Din contra, a adormit liniștită în brațele mele pe scaunul de dentist și s-a trezit tot acolo, cu mine de mână.
De atunci, vizita la dentist a devenit o constantă în viața noastră, iar o dată la 6 luni, întreaga dantură e fluorizată. Copilul se întoarce cu drag la stomatolog și cooperează fără probleme. Odată reparate problemele grave, această fluorizare, coroborată cu igiena dentară, tratamentul de acasă amintit mai sus și alimentația echilibrată au reușit să stopeze complet demineralizarea. Iar copilul și-a păstrat zâmbetul și sănătatea.
În toamnă, cei doi incisivi centrali care ne-au dat bătăi de cap au căzut, făcând loc altora puternici și sănătoși. Dar dincolo de toate eforturile noastre, recent a apărut o nouă problemă la o altă măseluță de lapte, ce s-a cariat sub gingie înspre rădăcină și care a devenit vizibilă abia în urma periajului profesional.
În mai puțin de 6 luni (distanța dintre periaje profesionale și fluorizări), caria a avansat atât de tare, încât a fost nevoie de aplicarea unei coronițe metalice. Nu a fost ușor, dar în lipsa ei, ne-ar fi așteptat probabil plombări succesive și măcinarea măselei, durere și disconfort pentru următorii 6 ani.
Ce aș sublinia aici, e că tehnica în domeniul tratării dinților de lapte a avansat mult. Există soluții pentru orice probleme și mai important decât atât, există medici specializați pe stomatologie pediatrică ce oferă o cu totul altă experiență în tratarea copiilor.
Facem atât de multe pentru copiii noștri și uneori neglijăm părți esențiale în îngrijirea lor, chiar neintenționat, proiectând propriile frici, nemulțumiri, dureri, îngrijorări. Dar experiența copiilor poate fi alta, iar normalizarea vizitelor și tratamentelor dentare poate face diferența între un viitor adult încrezător și cu zâmbetul pe buze, ori unul terorizat în copilărie de lipsa dinților, dureri sau chiar batjocura altora.
Așadar, dinții de lapte nu sunt doar precursorii dinților adevărați, ci au valoarea lor deosebită, punând bazele relațiilor de igienă și preocupare pentru a păstra dinții sănătoși o viață întreagă. Iar demineralizarea timpurie ar putea fi primul îndemn de a-i familiariza pe copii cu medicii dentiști, găsind soluții personalizate și prietenoase cu cei mici.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe facebook aici:
