Dialoguri sincere
  • Gânduri așezate în scris
    • Bine cu tine
    • Bine cu cei mici
    • Invitați în dialog
      • Invitați în dialog – Parenting
      • Invitați în dialog – Educație
      • Invitați în dialog – Stil de viață
    • Inspirație
      • Joacă
      • Deserturi
      • Cărți
      • Ateliere creative
      • Altele
  • Cărțile mele
    • O călătorie de (re)cunoaștere
      • Despre carte
      • Aventurile din călătorie
      • Jurnal de companie
      • Cu sprijinul TRANSAVIA
    • Dialoguri sincere – Volumul 1
      • Despre carte
      • Cele 6 dialoguri
      • Atelierele creative
      • De la o idee la o carte
    • Dialoguri sincere – Volumul 2
      • Manifest
      • Despre carte
      • Cele 6 dialoguri
      • Atelierele creative
      • Cu sprijinul Fundației Autonom
  • Contact
    • Despre
    • Și un pic în plus

„De ce ai făcut asta?” nu e suficient

Ți s-a întâmplat vreodată să facă un copil o prostie și să te trezești întrebându-l “De ce ai făcut asta?” (De ce ai spart vaza? De ce ai aruncat pe jos, De ce n-ai învățat? De ce n-ai făcut curat în cameră? De ce ai stricat jucăria?) Ce ți se răspunde? 

Probabil, in multe din cazuri, copiii nu răspund sau răspund cu “nu știu”. Sigur, ceva știu, dar poate se tem de repercusiuni să zică ce i-a mânat. Nu că ar urma neapărat pedepse, ci că ar ajunge să se simtă prost în legătură cu ei. 

Dar, poate, acel “nu știu” chiar e real. Și nu pentru că nu sunt conștienți de ceea ce fac, ci nu anticipează consecințele comportamentului lor. 

Mai e și cazul în care răspunsul e “pentru că așa am vrut”, care deși e enervant de primit, nu e unul sfidător, cum poate părea la prima vedere, ci e un semnal bun că țin cu ei. 

Oricum ar fi, întrebarea “De ce ai făcut asta?” de sine stătătoare nu ajută la nimic. Blochează dialogul, dacă nu, mai rău, îl duce spre conflict și lupte de putere în care cel puțin unul ajunge să se simtă neînțeles.

Totuși, ca părinți, vrem să știm de ce copiii ajung să facă prostii. Ne interesează soarta lor, dar ne interesează și cum putem să evităm greșeli repetate. 

Așadar, nu zic să renunțăm la “de ce”, dar pentru că de un timp am decis să testez ceva și funcționează bine, am decis să scriu despre asta și aici pe blog. Alătură întrebării cu “de ce” și “ajută-mă să înțeleg” Face minuni! 

Mută centrul întrebării inițiale care se poate simți ca o acuză la adresa celui care a făcut o greșeală spre dorința de a înțelege ce nu a funcționat. Arată deschidere și interes real fără a arunca cu vină, creează spațiul în care este în regulă ca fiecare să fie vulnerabil: copilul recunoaște ce n-a făcut bine, părintele că nu e atotștiutor. Și fiecare învață ceva de acolo. 

Să îți povestesc o situație recentă. După o zi aglomerată, înainte de somn, copilul meu a împrăștiat toaaaată cutia cu lego pe covorul din dormitor, deși era deja foarte târziu și urcase să se spele pe dinți, după multe insistențe. Evident, am întrebat de ce a făcut asta când ea avea altă treabă. S-a făcut mică și n-a răspuns nimic. Am adăugat apoi “ajută-mă să înțeleg” și rapid mi-a spus că voia să se joace, că se termina ziua și se jucase prea puțin. Am strâns împreună fără ceartă și am înțeles fiecare, atât cât s-a putut, nevoia celuilalt. 

Căci oricare ar fi răspunsul la “De ce-ul” acesta, nu e doar el. În spatele oricărui comportament e o nevoie, iar în spatele celor mai urâte, cele mai mari neajunsuri ce au nevoie să fie invitate la dialog pentru a fi exprimate și înțelese fără prejudecăți și învinovățire. 

Astfel, dacă te mai trezești întrebând “de ce ai făcut asta?”, amintește-ți să adaugi și “ajută-mă să înțeleg”. Toată geometria discuției se ca schimba. Ba chiar, a relației, indiferent de vârstă!

Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:

Facebook
Previous articleDă la o parte balastul care te umple în golNext article Ignorarea nu e o soluție

Cumpără cărțile mele

Adaugă în coș
45,00 lei
Preț promoțional pentru precomenzi:
35,00 lei 

Adaugă în coș

50,00 lei

Adaugă în coș

45,00 lei

despre blog

Pe dialogurisincere.ro vei citi, în mare parte, versiunea mea de adevăr în legătură cu starea de bine personală și cum influențează ea relațiile în special cu cei mici, dar și cu soțul, familia extinsă, prietenii, serviciul, comunitatea ori societatea în general.

Nu spun că adevărul meu e unul general valabil, ci chiar insist în a cerne prin sita personală absolut orice informație primită, înainte de a o însuși. Nu susțin că am citit mai mult decât alții, nu pretind să am studii de specialitate, însă mai presus de orice, fie ca părinte ori ca adult responsabil ce caută să crească prin el copii buni, fericiți și împliniți, m-aș bucura ca discuțiile de aici să deschidă calea dialogurilor sincere atât cu tine însuți, cât și cu cei din jur.

Spor la citit, pe blogul oamenilor mari ce cresc tot oameni, doar mai mici.

Articole recente

Cartea jurnal de companie în propria călătorie
O CĂLĂTORIE DE (RE)CUNOAȘTERE
Acel “nu am timp acum” e doar o scuză pentru “nu e o prioritate acum”

Vino să purtăm dialoguri însemnate înspre noi

Alătură-te grupului de discuții aici:

Primește notificări prin email despre articole noi

Categorii

  • Cărțile mele
  • Idei în dialog
    • Bine cu cei mici
    • Bine cu tine
  • Inspirație
    • Altele
    • Ateliere creative
    • Cărți
    • Deserturi
    • Joacă
  • Și un pic în plus

Cumpără cărțile mele

Adaugă în coș

45,00 lei
Preț promoțional pentru precomenzi:
35,00 lei 

Adaugă în coș

50,00 lei

ÎN STOC
Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare

Adaugă în coș

45,00 lei

ÎN STOC
Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare

         

Articole recente

Cartea jurnal de companie în propria călătorie
O CĂLĂTORIE DE (RE)CUNOAȘTERE
Acel “nu am timp acum” e doar o scuză pentru “nu e o prioritate acum”
cu Laura Iviniș
cu Laura Iviniș

Urmărește pe social media