Ți se întâmplă și ție să spui un lucru de 10 ori și să ai impresia că vorbești singur? Că cei mici te ignoră și oricât de mult ți-ai păstra calmul, nimic nu pare să funcționeze până nu ridici tonul? Poate și amenințător? Cu siguranță nu ești singurul părinte ce nu reușește să obțină ascultarea copiilor. Sau cel puțin, nu la nivelul confortabil pentru tine ca părinte. E un efort constant și conștient, să-i faci să te asculte, atunci când lista de priorități a fiecăruia e distinctă.
Aparent, copiii au foarte multe lucruri la care se gândesc, de multe ori deodată, iar solicitările noastre sunt de multe ori o „gălăgie” pe care nu o aud în adevăratul sens al cuvântului, un fond sonor neglijabil. Cum îi convingem atunci să facă ce spunem noi, înainte de a ajunge la certuri și amenințări?
Întrucât sunt genul de persoană ce preferă informațiile punctuale, din surse de încredere, verificate și care chiar pot avea aplicabilitate într-o viață normală, am ales să împărtășesc pe blog „secretul” pe care l-am aflat și eu, nu de mult, citind cartea Laurei Markham – Părinți liniștiți, copiii fericiți – Cum să înlocuim țipetele cu conectarea. [Îl scriu aici pentru tine, dar și pentru mine, întrucât e dovedit științific că ajută mult în a integra cunoștințe, atunci când nu ne vine tocmai natural să le punem în practică. Ajută să ni le dictăm în minte și să le scriem undeva, revenind la ele atunci când e nevoie și citindu-le scrise cu propria voce interioară].
Ei bine, pentru a ne determina copiii să facă ce le spunem, e nevoie de conectare, înainte de corectare. E nevoie să ne conectăm la ei, înainte să țipăm la ei. E important să ne asigurăm că ei ne văd și ne aud cu adevărat atunci când începem să le transmitem o solicitare. Deși pare de la sine înțeles acest aspect, aproape niciodată nu ne lăsăm la nivelul lor, privindu-i în ochi, ori atingându-i ușor, pentru a le capta atenția.
Se pare că multitasking-ul nu există în realitate, oricât de mult ne-am dori să credem contrarul, cu atât mai mult în cazul celor mici, ce nu au capacități cognitive suficient dezvoltate. Așadar, pentru ca ei să ne asculte, e nevoie să îi oprim din activitatea pe care o desfășoară, ori din starea în care se află, blând și empatic. De altfel, nici nouă nu ne-ar plăcea să ne ordone cineva să facem ceva ce nu e o prioritate pentru noi. Mai ales dacă în momentul respectiv facem ceva ce ne place mult. (ex Știu că îți e greu să te oprești acum din joacă, dar am nevoie ca tu să…Pot să îți spun ceva? Am nevoie de ajutorul tău. E important să faci asta acum.)
Uneori ajută să oferim opțiuni, lăsând loc cooperării, însă stabilind limite ferme. (ex Este ora de baie. Vrei să mergi acum sau peste 5 minute? Bine, în 5 minute, dar fără discuții, da? Hai să batem palma).
Laura Markham atrage atenția și asupra inutilității reperării sarcinilor ori întrebărilor la care nu am primit răspuns. Acest fapt ne cauzează doar nouă stres adițional, ce ulterior ne va face să răbufnim. Astfel că, ori de câte ori simțim că e nevoie să repetăm o solicitare transmisă deja, e crucial să ne întoarcem la pasul de mai sus, asigurându-ne de atenția lor concentrată.
Un alt aspect relevant în ascultare, e acela de a da instrucțiuni clare, scurte și concise, pe care copiii să le înțeleagă, fără a lăsa loc interpretărilor ori derutei. Spunându-i unui copil să ia geaca pe el și să se încalțe, fără a-i spune care geacă, dacă în cuier are mai multe și care pereche de papuci dintre cele 3 ale sale, îl va pune în „ceață”, timp în care probabil, mintea lui de copil, se va ocupa cu alte informații mult mai importante pentru el. Rutinele ajută și ele mult, venind cu specificații și responsabilități, oferind predictibilitate copiilor și mai puține portițe de neînțelegere.
Însă probabil de departe cea mai eficace metodă de ascultare, care pe termen lung să devină o constantă, e oferită de propriul model de ascultare activă practicat de către părinți. Dacă oferim toată atenția concentrată copiilor, atunci când aceștia vin la noi cu solicitări ori când ne povestesc diverse lucruri, la fel se vor opri și ei mai apoi din ceea ce fac, pentru a ne asculta pe noi. Dacă noi vom lăsa din mână telefonul și ei vor opri desenele. Dacă noi vom păstra conectarea la ei și ei vor rămâne conectați la noi.
Știu, nu e ușor și în graba zilei e dificil să programăm momente de conectare și ascultare, dar dacă noi îi vom trata cu respect și iubire, înțelegând că sunt tot oameni și ei, doar mai mici, vor crește respectându-se pe ei, dar și pe noi, iubindu-se pe ei, dar și pe noi și pe cei din jur.
