Demult intenționam să scriu aici pe blog, cât de mult bine aduce cu el un animal de companie în viața copiilor. Și pentru că astăzi cățelul nostru împlinește primul an de viața și mai mult de 10 luni de când e cu noi, am decis că e momentul perfect să pun pe hârtie experiența noastră cu el. Poate te va convinge și pe tine să faci pasul mare spre a integra în viața voastră un câine. Sau orice alt tip de animal de companie care crezi că vi s-ar potrivi.
În cazul nostru, cățelul a devenit noul membru al familiei la începutul lui februarie, fiind cel mai pufos și adorabil cadou oferit soțului de ziua sa. Alături de copil, am „complotat” în a pregăti în amănunt surpriza. Atât eu cât și soțul meu, am avut mereu căței în preajmă și ne-am înțeles ca la un moment dat să luăm un cățel al nostru, să crească odată cu copilul, însă niciodată nu părea momentul perfect pentru aceasta. Părea o responsabilitate în plus, pe care niciunul dintre noi nu era dispus să și-o asume și mereu găseam scuze să amânăm momentul. Mai mult decât atât, durerea despărțirii soțului de ultimul cățel încă nu trecuse de tot, deși întâmplarea nefericită se petrecuse cu 8-9 ani în urmă, iar tristețea aceasta, cred eu, bloca orice gând de a avea un nou prieten de companie.
Cu toate acestea, instinctul ne spunea, tuturor, că e timpul să ne întregim familia cu un cățel. Chiar începusem toți trei să căutăm informații despre diferite rase și cochetam cu ideea de a adopta unul de la adăpost. Dar întâmplarea a făcut să ne oprim privirile înspre niște pui de teckel proaspăt născuți, ai unei cunoștințe din zonă. Și pentru că știam că deși ș-ar fi dorit cățelul, soțul nu ar fi întreprins realmente nicio acțiune în direcția aceasta, am luat eu inițiativă și am decis să-l pun în fața faptului împlinit, oferindu-l cadou. 😛
Am făcut o vizită familiei cu căței și am plecat de acolo direct cu puiul nostru, ales de către copil. Fire empatică, bună și blândă, n-are rost să mai spun că a ales fix cel mai amărât dintre căței. Iar acum, la aproape un an distanță, cred cu mâna pe inimă, că nu putea alege un cățel mai bun pentru noi. Bucuria a fost imensă și Thor, căci așa îl cheamă, ne face de atunci zilele mai frumoase tuturor. Fiecare a găsit în el fix ceea ce-i lipsea: copilul – cel mai bun partener de joacă, eu – un nou membru al familiei pe care să-l îngrijesc ca o mamă și soțul – un prieten vesel și afectuos.
Dar hai să-ți spun ce schimbări au venit odată cu al nostru cățel în viața copilului. Ei bine, înainte de toate, copilul a prins încredere. A prins curaj și inițiativă, s-a responsabilizat și a învățat să gestioneze situații singur. Să se impună cu respect. Și-a hrănit nevoile de conectare, control și competențe pe timp de pandemie, când orice alt fel de interacțiuni au fost reduse la minim. A învățat să se joace liber, fără alți copii ori adulți în preajmă.
Cum i-a schimbat raportul de încredere? Al meu copil e, așa cum am scris și aici o fire anxioasă, ce până să avem propriul cățel, prefera să-i admire pe alții de la distanță. I se păreau toți drăguți, însă nu se încumeta să stabilească relații, nici cu câinii bunicilor. Nu pot spune că îi era frică de ei, ci mai degrabă, avea o reacție precaută și limitată, tocmai datorită faptului că nu avea încredere în ea să gestioneze posibile reacții ale animalelor. Deși animalele erau blânde și jucăușe.
De când cu Thor, a prins încredere în forțe proprii, văzând că e în puterea ei să gestioneze situații și că în general, câinii se bucură de joacă și atenție, devenind mai agresivi doar atunci când se tem; la fel ca și oamenii. Încrederea i-a dat curaj să ia inițiativă, i-a hrănit stima de sine și i-a dat imbold să inițieze relații cu mai multă ușurință și cu alți copii.
Apropierea de cățel a responsabilizat-o, înțelegând că afecțiunea venea odată cu grija față de nevoile lui. N-am insistat în a-i pune prea multe responsabilități pe umeri legate de creșterea câinelui și am lăsat-o pe ea să aleagă sarcinile în legătură cu el, dar am implicat-o mereu activități precum baia, vizita la veterinar, cumpărarea hranei, plimbări, etc.
Treptat, Thor a devenit cel mai bun prieten pentru ea, cu care își împarte mare bucată din timpul liber. Când pleacă undeva, bucuria reîntoarcerii acasă e dublată de prezența câinelui ce o întâmpină cu chef de joacă, ceea ce ea caută mereu. Cățelul a înlocuit multe jucării, interpretând pe rând diverse roluri atribuite de către copil, iar pentru că nu cooperează întotdeauna așa cum și-ar dori ea, cred că e un exercițiu bun pentru orice altă relație socială, în care lucrurile nu se întâmplă exact așa cum le proiectăm și că e nevoie să ne adaptăm pe parcurs.
Familia noastră e mai bogată de când avem cățelul. Copilul e mai fericit. Casa e mai plină de viață. Așa că, dacă și tu stai pe gânduri în a face loc unui cățel în viața voastră, ia în calcul următoarele: un animal de companie presupune un angajament, însă vine la pachet cu multă iubire și joacă necondiționată, atât de necesară celor mici, chiar și vouă ca adulți. Și deși poate părea o corvoadă, ai în vedere că animalul se adaptează în mod sănătos la viața voastră de familie, fără mari sacrificii. Argumente pe care ți le spui precum „stau la bloc și un câine n-ar fi fericit aici” nu prea stau în picioare, dacă alegi un animal potrivit contextului. Desigur, depinde de rasă și de interesul vostru în a face confortabilă viața cu un câine.
În general, multe sunt opreliști pe care ni le întindem singuri, pentru că renunțăm cu greu la rutina noastră, dar ai în vedere că probabil faci multe alte sacrificii reale pentru copiii tăi, ce nu aduc nici pe departe atât de multă împlinire și cunoaștere, precum o face un animal de companie.
Viața e mai frumoasă, când te așteaptă un câine acasă! 😉
