Încă de când am reînceput școala, starea de spirit mi s-a îmbogățit mult și simt că are de-a face cu toate lucrurile faine ce se întâmplă în procesul de învățare. Asta pentru că ori de câte ori facem ceva nou ori diferit față de ce suntem obișnuiți să facem, ieșim din zona de confort. Iar dincolo de ea e locul unde se întâmplă magia.
Știu, ai auzit asta de o mie de ori deja și e ca un clișeu. Dar totuși, nu-i nicio făcătură acolo.
Însă e nevoie să dăm jos haina obișnuinței și îndrăznim să testăm lucruri noi. Lucruri ce nu par să ni se potrivească la prima vedere, care ne sunt inconfortabile, lucruri pe care poate nu am alege să le facem niciodată dacă nu am fi puși în fața faptului împlinit.
Așa cum se întâmplă atunci când primim teme obligatorii la școală, când șeful ne cere să luăm un departament nou în subordine, când jobul se desființează și e nevoie să ne reprofilăm, când descoperim ceva ce ne place mult și vrem să cunoaștem și să testăm toate variantele în legătură cu acel ceva, când devenim părinți.
Se prea poate ca la prima vedere să pară imposibil de făcut, deplasat, nesigur, periculos. Ce se întâmplă e că mintea ne sabotează nici să nu încercăm. Deși construită pentru cunoaștere, pentru a se proteja de pericole, preferă să se apere de nou.
Poate nu-i place locul în care e, dar s-a obișnuit cu răul care îi e deja familiar. Nu vrea să aibă de-a face cu un alt potențial rău, despre care nu știe suficiente lucruri. Își conservă energia pentru a funcționa așa cum știe deja.
Cum o convingem să țină mai mult cu noi și să accepte provocări? Găsind lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi, dar în același timp, culmea, tatonând terenul ieșirii din zona de confort prin lucruri și victorii mici din acel elefant mare și important, fără a risca din prima totul. Treptat, creierului începe să se obișnuiască și cu provocările. Și chiar dacă nu câștigă mereu, satisfacția victoriilor mici îl hrănește să încerce din nou. Vede că răul de care se teme nu e așa negru sau poate că nici nu e acolo și atunci nu se mai ascunde în comoditate.
Sigur, asta e doar o interpretare personală a celor aflate și testate pe parcurs, dar experiența îmi spune că provocările ne ajută să descoperim abilități și lucruri despre noi, ce nu am fi crezut vreodată că ne aparțin, dar care pot face diferența în viața noastră atunci când ieșim din zona de confort.
La tema de săptămâna aceasta ni s-a cerut să nu scriem frumos, ci să scriem altfel decât am face-o în mod normal. E fabulos ce a ieșit și total neașteptat nouă! Evident, profesoara avea planul ei, iar provocarea a funcționat în a ne descoperi într-o nouă ipostază.
Nu m-aș fi gândit niciodată din proprie inițiativă să scriu altfel decât m-am obișnuit să o fac, dar fără provocarea de a ieși din zona de confort, n-aș fi știut vreodată că pot scrie bine și atunci când nu scriu frumos. Fiindcă nu-i așa, frumusețea e relativă și deseori plictisitoare, mai ales dacă îi lipsește sclipirea perfectelor imperfecțiuni.
Așa că aș îndrăzni să zic că zona de confort e de fapt doar o zonă de repaus, bună și ea uneori, atunci când nu devine permanentă. Însă viața în mișcare, trăită la adevăratul potențial, e mereu dincolo de ea.
Dacă articolul a fost relevant pentru tine, te invit să îl distribui pe Facebook aici:
