Recent am citit o teorie conform căreia motivația, în special pentru când e vorba despre lucruri dificile, nu există în realitate. Practic, oricât de mult ne-am dori să ne motivăm în a face lucrurile mai puțin confortabile, precum renunțatul la fumat, diete, schimbatul job-ului, ieșirea din relații, chiar și trezitul mai de dimineață, etc, tindem să ne sabotăm singuri. Oricât ne-am dori și ne-am propune să facem lucrurile altfel, motivația nu va veni să determine schimbări în noi. Aceasta deoarece studiile neuroșiinței arată că, întrucât creierul nostru e făcut să ne apere pentru a supraviețui, blochează lucrurile care ne sunt inconfortabile, înspăimântătoare sau grele.
Cu toate acestea, de foarte multe ori, pentru fericirea și prosperitatea noastră, e important să ne punem și în situații dificile. Dar dacă motivația nu ne ajută, ce punem în loc? Avem vreo șansă cu viața, munca, visurile noastre?
Ei bine, teoria predicată de către Mel Robbins, cea care a inventat Regula de 5 secunde despre care îți voi scrie mai jos, spune că mintea noastră este creată să ne oprească, cu orice preț, din a face orice ne-ar putea răni. Și începe cu ceva foarte subtil, pe care nu îl conștientizăm: obiceiul de a ezita. Avem o idee, într-o ședință, de exemplu, și în loc s-o spunem cu voce tare, ne oprim și ezităm. Ceea ce niciunul dintre noi nu realizăm, este că atunci când ezităm – acel micro-moment – trimite un semnal de stres către creierul nostru. Așa că mintea începe să ne ”protejeze”.
Iar creierul în sine, are un milion de modalități de protecție. Una dintre ele se numește Efectul Reflector. Este un fenomen cunoscut în care creierul amplifică un risc, pentru a îndepărta ceva ce consideră o problemă. Iar Mel Robbins spune că putem face legătura dintre orice problemă sau nemulțumire pe care o avem în legătură cu viața noastră și un moment de tăcere sau de ezitare, atunci când luăm decizii. Așadar, spune ea, motivația e o prostie și între noi și o viață cu totul diferită, stă doar o decizie. Viața noastră se rezumă la deciziile noastre și practic, dacă ne schimbăm deciziile, vom schimba totul.
Și totuși care e secretul în a ne schimba viața dacă motivația nu ne ajută? Secretul, explică Robbins, este să controlăm acel micro-moment de ezitare, care stă între ideea sau dorința noastră și punerea ei în aplicare. Și asta o putem face folosind Regula de 5 secunde.
Fiind într-un moment dificil al vieții sale, Mell se simțea total demotivată. Însă într-o seară, urmărind la televizor lansarea unei rachete NASA și s-a gândit să încerce să se ”lanseze” și ea așa. A doua dimineață, la 6, când a sunat ceasul, în loc să rămână la probleme ei, a numărat în gând 5, 4, 3, 2, 1 și apoi s-a ridicat din pat. A treia zi, a aplicat aceeași tactică. Și tot așa. Apoi a descoperit alte situații din viața de zi cu zi în care știa ce trebuie să facă, dar dacă nu acționa într-un timp foarte scurt (acele 5 secunde) creierul ei o convingea să renunțe.
Așa că Robbins a ajuns la concluzia că fiecare om are o ”fereastră” de 5 secunde (sau mai puțin) în care poate ajunge de la idee la punerea ei în practică, înainte ca mintea să îi saboteze orice schimbare de comportament.
În videoclipul de mai jos, pe care te invit să îl vizionezi, Robbins spune că Regula de 5 secunde e o formă de metacogniție, adică o metodă prin care ne putem ”păcăli” propriul creier când vrem să atingem un scop. Aplicând-o, întrerupem de fapt un tipar de comportament automat, deținând controlul asupra situației.
Cât despre numărătoarea inversă, Robbins explică faptul că aceasta ”trezește” cortexul prefrontal, o zonă a creierului care este activată când schimbăm un comportament sau când învățăm lucruri noi. De aceea, numărarea crescătoare nu funcționează, pentru că și ea e automatizată.
Mai mult, spune Robbins, repetare Regulii de 5 secunde devine un ”ritual de început”, care ne determină să acționăm cu încredere și curaj.
Așadar, aceasta este teoria, care pare să facă sens și funcționează, întrucât am testat-o și eu. Însă dincolo de cele scrise mai sus, cred cu tărie că pentru orice fel de decizie dificilă, e nevoie să te „împingi singur de la spate”. Nu o să-ți vină probabil natural să te chinui, și tocmai de aceea e nevoie, mai presus de toate, de curaj. Să ieși din zona de confort și să te miști din loc. Și dacă o faci suficient de repede, ascultându-ți instinctul și nelăsând loc ezitării, s-ar putea ca lucrurile chiar să se miște în favoarea ta. Dar pentru aceasta e nevoie de disciplină. Și nu-ți face griji. Indiferent de vârstă, disciplina se educă.
Procrastinez și eu destul de des și tocmai în căutarea de soluții privind productivitatea, am dat peste Regula de 5 secunde. Iar de când știu de ea, nu mai aștept motivație divină, nici nu mă mai las să pierd timpul atunci când nu e cazul, ci mă „amorsez” singură, spre punerea în practică a propriilor decizii. Nu-mi iese mereu, așa că încă lucrez la disciplina mea.
Mi-am învățat și copilul să facă la fel, numărând de la 5 la 1, precum lansarea unei rachete, atunci când nu are chef să facă diverse sarcini. Iar numărătoare mereu îi schimbă starea de spirit. Ba chiar îmi numără și mie, atunci când vede că amân ce am stabilit să fac. 😛 Dar e bine; ajută și un astfel de „mecanism” în disciplinare.
Acum că știi și tu, ce vei face cu informația? 5,4,3,2,1, Start!
